Bedros Horasangian

DOSAR 1915 / Bedros Horasangian : Grigoris Balakian și Haruki Murakami

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Golgota Armenilor de Grigor Balakian, prima ediție din 1922, tiparită la Viena

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am amintit în trecutul nostru comentariu despre excepționala mărturie/ confesiune/ spovedanie/analiză politică și sociologică, nu în ultimul rând o carte de excepțională valoare literară, un roman de zile mari care este masivul volum al lui Grigoris Balakian. Un băiat  născut la la Tohkat în 1876, ajuns preot ( vartabed) și ulterior  înalt prelat, episcop (sârpazan, episkhobos) – am cunoscut și noi câțiva, așa că putem face și comparații … – după o viață de privațiuni și devotament față de semenii săi armeni, dincolo de Golgota anilor 1915-1918 – unui om fără pretenții și ambiții literare, îi reușește o carte de mare valoare literară. Care e publicată parțial, volumul I, ce conține partea și anii legați de genocid, la Viena, în armenește, de către părinții mechitariști, înainte morții sale premature, la Marsilia, în 1934. Volumul II apare abia în 1959, după tribulațiile unui manuscris prin lume. O primă traducere în limba engleză este girată de scriitorul armean-american, Peter Balakian nepot de frate, care duce la capăt după zece ani de eforturi conjugate proiectul.  În Introducerea volumului avem fir a păr relatat nu doar aventura unei cărți, ci și portretul unui mare și distins prelat. Nu intrăm în amănunte, care de care mai impresionante. Textul lui Peter Balakian, care este la rândul lui autorul unei copleșitoare cărți despre descoperirea propriei identități armene, e semnat Hamilton, NY, aprilie 2009. Cât am funcționat la NYC am schimbat câteva emailuri cu Peter Balakian, neștiind că lucrează la traducerea acestei cărți care ar merita mult mai multă apreciere din partea literaților și neliteraților. Comparația lui Peter Balakian a Golgotei Armenești cu alte volume semnate de Primo Levi, Elie Wiesel – Noaptea lui e la mine pe birou după ce acum o săptămână s-a rupt o bibliotecă, se pare că nimic nu este întâmplător pe lumea aceasta – Nadejda Mandelstam sau Michiko Hachiya ( Jurnalul de la Hiroshima nu s-a tradus în românește) este cu totul sustenabilă. Multe observații interesante și pertinente, atât despre conținutul cărții, cât și despre autorul ei. Un personaj de primă mână și o personalitate puternică la fel de bine conturată. Ar merita tradus rapid măcar Introducerea lui Peter Balakian. Cartea unchiului e dincolo de realitatea și autenticitatea faptelor narate/trăite, dincolo de suferințele și nenorocirile care s-au abătut asupra lui. Fără să-i curme menirea de slujitor al lui Dumnezeu, fără să-l facă să cedeze în fața nenumăratelor drame și crime la care a fost martor. Direct. Cu atât mai valoros devine acest testimoniu, puțin circulat în limba armeană, greu de găsit și astăzi, chiar dacă a apărut și în limba engleză. Mult mai accesibilă și nearmenilor, dar și armenilor care, oricât ar vorbi și citi această limbă, sunt mult mai puțini cei care să deslușească un text de anume anvergură intelectuală.

Peter Balakian

Avem la îndemână un exemplar din „Armenian Golgotha. A Memoir of the Armenian Genocide 1915-1918”‚ ( Vintage Books, A division of Random House, Inc., New York) traducere din armeană de Peter Balakian și Aris G.Sevag. Primul autor al unor bestseller-uri precum The Burning Tigris:The Armenian Genocide and America’s Response și Black Dog of Fate, profesor la Colgate University, cel de-al doilea, Aris Sevag, scriitor la rândul lui, traducător și editor, fost managing editor la Armenian Reporter  și editor la revista Ararat, evident nu cea de la București. Bună treabă au făcut cei din colaborând inspirat și cu folos pentru a aduce în atenția cititorilor de limba engleză o carte extrem de importantă nu doar pentru DOSAR 1915, ci pentru literatura lumii. Chiar așa? Chiar așa. Dacă negaționiștii turci – sau de aiurea mai pot evoca te miri ce false argumente sau ilogice și absurde explicații, cu cartea lui Grigoris Balakian în față nu se mai poate spune nimic. Iată adevăratul roman al genocidului care era deja scris și nu știam noi. Cele “40 de zile de pe Musa Dagh” evocă doar un episod – dramatic, dar izolat în economia de ansamblu a tragediei – terminat cu happy-and. Tragedia nici măcar nu s-a terminat în 1919 cu judecarea criminalilor de război. Nici cu achitarea lui Soghomon Tehlirian de la Berlin,după uciderea lui Talaat Pașa și procesul care  a urmat la care, nota bene, Grigoris Balakian a depus mărturie ca martor direct la atrocitățile comise de autoritățile otomane de sub comanda celor trei pașale. Talaat, Enver și Djemal, al cărui nepot, după un proces de conștiință a acceptat , spre onoarea sa, vina bunicului său. Nici cu operațiunea Nemesis care a lichidat principalii responsabili de crime împotriva armenilor. Tot ce relatează Grigoris Balakian este copleșitor. Fuga și hăituiala sa printre femei și copii uciși. Tenacitate sa – Voi face totul ca să scap…– de a nu muri și apoi a depune mărturie. Spovedanie începută la Istanbul și continuată la Manchester, unde răsucelile și îndatoririle vieții ecleziastice îl obligă se servească comunitatea. Mereu alături de ceilalți, asumându-și riscul de a spune tot adevărul despre conaționalii săi, și riscurile de a critica pe cei care, armeni fiind, nu au știut – vrut, putut – să fie la înălțimea obligațiilor morale și profesionale. Ca să formulăm elegant mult mai pedestre și ticăloase pe alocuri atitudini. Le amintește pe șleau Peter Balakian. Volumul beneficiază și de un glosar de termeni din epocă – dacă dönme știam că este un convertit la islam sau giaour, infidel, ortak – partener, asociat etc cu acest prilej am aflat că nakharar , utilizat și de armeni, vine din turcă și ar fi ministru, satrap, proconsul etc. Un alt binevenit glosar biografic acoperă concis tot ce e legat de personalitățile care apar în carte. Că este vorba de Aharonian Avedis, cel care e Președintele Parlamentului Republici Armene ( 1918-1920) că este vorba de Zohrab Krikor, scriitor și politician activ, ucis chiar în 1915 la Dyarbekir. La Anexe – Apendice ar fi un false friend în limba română – găsim emoționanta prefață a lui Grigoris Balakian la cartea sa. Notele, o extinsă bibliografie (+ filmologie) la care se adaugă un interesant material iconografic conturează un volum și o ediție extrem de bine alcătuită. O carte despre genocidul armean în întregul ei. O carte despre o mare tragedie a secolul XX în toată amploarea și dramatismul ei. O carte de mare literatură, non-fiction, așa cum a scris Truman Capote în Cu sânge rece despre o crimă oribilă consumată în Statele Unite. Așa cum descopăr chiar în aceste zile cartea lui Haruki Murakami – „Underground. Atentatul de la Tokyo și spiritul japonez”( Polirom 2008, traducere din limba japoneză,  Adina Mihaela Merlan) cu tragedia din metroul din Tokyo din 20 martie 1995, când un grup de cinci membri ai sectei AUM au aruncat gaz sarin prin mulțimea de călători, a generat o mare emoție națională. Și internațională. Haruki Murakami caută și găsește martori direcți ai atentatului. Murakami caută și-i pune să vorbească pe membri ai familiilor victimelor. Stă de vorbă și înregistrează opiniile criminalilor. De ce această crimă inutilă și oribilă? Cum a fost posibil acest 20 martie, așa cum mereu ne întrebăm cum a fost posibil acel 24 aprilie când a fost arestat și deportat și Grigoris Balakian. Din 250 de arestați doar un pumn de oameni vor scăpa. Și vor depune mărturie. Tanti – nu eram rude, ci doar vecini – Eliz Aglamișian, ca și fratele ei Nuran Aglamișian au fost în AXOR. Refuzau să povestească. Tanti Eliz plângea când se pomenea de așa ceva. Daidai ( nenea) Nuran tăcea.Era dreptul lor după atâta suferință. Alții, precum Elie Wiesel au depus mărturie. Ca în Noaptea, de pe biroul meu, cu o prefață de Francois Mauriac. La fel de emoționantă. Ca și alte mii de mărturii care azi nu (prea) mai interesează. Din păcate. Dar nici nu putem uita, șterge cu buretele tot ce a fost. Cu atentatul de la Tokyo, cu genocidul din 1915. Premiul Nobel nu se acordă post mortem. Elie Wiesel l-a obținut. Grigoris Balakian l-ar fi meritat și el cu prisosință.

Bedros HORASANGIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *