Bedros Horasangian

DOSAR 1915 / Bedros Horasangian : De la Genocidul armenilor la SHOAH

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

Două știri le putem lua în calcul pentru a comenta în fond același subiect. Genocidul armean din 1915. În octombrie 2017, forțele democratice siriene, sprijinite de aviația americană, dar și punctual de alte forțe militare care acționează pe teritoriul Siriei, au cucerit orașul Raqqa. Capitala autoproclamatului  Califat Islamic, care a produs multe evenimente sîngeroase în ultimii ani. Și nu doar pe teritoriul Siriei.Terorismul Islamic radicalizat a căpătat și o dimenisiune administrativă. Dacă acest Califat a dispărut acum ca entitate statal-administrativă ( de altfel nu a fost recunoscut de nimeni!) unde sunt militanții islamiști radicali și luptătorii care au părăsit( mai mult sau mai puțin negociat) zona de conflict? Chestiunea rămâne deschisă.Răspunsul îl vom avea cît de curînd. Acest așa zis califat din Siria și Irak, a acoperit o mare parte din zona în care, în 1915,au fost strămutați armenii din Imperiul Otoman, într-o amplă și extrem de bine organizată operațiune de purificare etnică.Ceea ce s-a numit ethnic cleansing ( elegant spus la fel de fel de atrocități și crime) a fost o uriașă deportare în masă. Armenii din toate colțurile imperiului Otoman au luat calea deșertului sirian, sub presiunea baionetelor jandarmilor și militarilor otomani.A fost o tragedie colectivă, greu de exprimat în cuvinte. Ceea ce bunicii noștri numeau AXOR, deportare. Unii au scăpat, majoritatea au murit. In zone și localități ce au revenit cu brutalitate în atenția lumii internaționale. Deir es Zor, Raqqa, Ras al Ain, Meskene, ca și Alep, metropolă multinațională, aflată la răscruce drumurilor comerciale, și apoi ale morții. Am în mînă o carte/ album/ atlas/document istoric de primă mînă. Pentru o evaluare, și geografică a ceea ce s-a întîmplat în istoria secolul trecut. Atlas of the Armenian Genocide ( 2017) este un studiu aplicat și o cercetare adusă la zi, apărută sub egida Universității de Stat din Erevan, Institutul pentru Studii Armenești, care panoramează, radiografiază, sau cum vrem să-i spunem, în timp și spațiu, ceea ce s-a întîmplat cu armenii din Imperiul Otoman. Plecînd de la datele unei geografii care nu poate fi modificată decît prin mistificarea istoriei, de la Congresul de la Berlin și de la războiul ruso-turc din 1877-1878 din Caucaz – fotografiile unor oameni politici precum William Waddington ( diplomat francez) Nubar Pasha (Prim ministru al Egiptului) sau Otto von Bismarck (Cancelar al Imperiului German) – sunt sugestive și elocvente, pentru neputința negocierilor asupra chestiunii orientale. Care au condus la masacrele din 1894-1896 din vestul Armeniei, nu doar, ci din toate cele șase vilayete cu populație armenească. Materialul iconografic, bogat și bine machetat, insoțit de hărți sugestive pentru a explica visual ceea ce se întîmplă, dau un contur ferm atrocităților care vor urma. Crimele vor continua și după 1915, ajungînd la masacrele de la Baku și Sumgait, din Azerbaigeanul care se vrea pus pe tapetul unei actualități internaționale, azi, prin organizarea de campionate mondiale de lupte, circuite de formula unu sau grandioase potemkiniade culturale. Dar mereu adevărata față demonic iese la iveală, nu mai departe de cîteva săptămâni o jurnalistă de investigații din Malta este asasinată pentru că devoala legăturile mafiote dintre politicieni de la La Valleta cu cei din clanul Aliev de la Baku. Ce naște din pisică șoareci mănîncă. Atlasul dedicat genocidului de cercetătorii de la Erevan, cu o extrem de articulată  Prefață a profesorului emerit Gerard Dedeyan – de la Universitatea din Montpellier, altminteri un medievist recunoscut !-  ar merita o circulație internațională.

Carol Iancu si Gerard Dedeyan

A doua știre pe care nu am apucat s-o comentăm pînă astăzi vine din Turcia. Din luna mai a acestui an, 2017, ca să fie clar pentru toată lumea , cuvântul GENOCID nu mai poate fi folosit în Parlamentul Turciei. Sub semnul sancțiunilor administrative, parlamentarii turci – sau cei care i-au cuvîntul în Marea Adunare de la Ankara – sunt obligați să evite acest termen. Nu comentăm decizia  luată de Parlamentul Turciei,dar nici nu o putem ignora. Un simplu cuvînt care dă naștere la multe dispute, nu doar filologice, filosofice, politice, istorice. Că în 1915, în Imperiul Otoman, condus la acea dată de Junii Turci a avut loc un GENOCID, în terminologia istorico-politică actuală, este un adevăr de necontestat,dovedit deja de miile de documente scoase la iveala în ultimele decenii și de sutele de lucrări de înaltă ținută academică ce au probat un fapt storic și tragedia unui popor. Negarea unor evidențe nu folosește nimănui. Nici statului turc, membră NATO și tînjind la o acceptare pe zi ce trece mai complicată în Uniunea Europeană, nici poporul turc,dornic de democrație, pace și, de ce nu, bunăstare.Tamam!Premizele și fundamentele acestui progres și pașii făcuți rapid pentru modernizarea Republicii Turcia, făcută pe rămășițele fostului Imperiu Otoman sub sceptrul viguros al Generalului Mustafa Kemal Ataturk, primul ei președinte sunt de notorietate, fapt istoric de necontestat.  Turcia kemalistă a fost pusă pe harta lumii – To put on the Map – cum spun anglosaxonii – statul modern, laic, pus pe picioare de părintele fondator cu mînă forte de un militar  și politician cu viziune pe durata lungă a istoriei, au făcut ca Turcia să intre în circuitul european. Păstrîndu-și neutralitatea în cel De-al Doilea Război Mondial – o măsură înțeleaptă a liderilor și politicienilor turci de după ieșirea de pe scenă a lui Mustafa Kemal – Turcia a putut să beneficieze și de politica anticomunistă a occidentului din perioada Războilui Rece. Și de beneficiile apartenenței la NATO, Turcia asigurînd flancul sudic al alianței nord-atlantice.Chestiunea recunoașterii genocidului s-a pus tîrziu pe plan internațional. Dezastrele  celui de-al doilea război mondial și uluiala de care dădea dovadă omenirea luînd cunoștință de ororile și dimensiunile Holocaustului au făcut ca ani buni chestiunea genocidul armean din 1915 să fie ignorată. Ca apoi să explodeze pe piața politică internațională, plecînd de la, aparent, un gest izolat. Un bătrîn armean de 80 de ani, ucide Consului General al Turciei la Los Angeles.Evident o crimă. Scandal Internaționa. Ce, de ce, cine, cum așa. Așa iese la iveală, cu procesul și condamnarea ce a urmat, ce s-a întîmplat în 1915. Cu armenii, cu numeroși oameni încă în viață care puteau depune mărturie. Geniocid? Care Genocid? Atacurile teroriste ale unor grupări armenești radicale, soldate din nefericire cu multe victime inocente civile, au resuscitat subiectul. ASALA s-a autodizolvat, cercetările au început să capete consistență. De Yves Ternon la Vahakn Dadrian,  de la Richard Hovhanessian la Taner Akcam, și nu în ultimul rînd Raymond Kevorkian, zeci de studii apar en suivie. Numeroși istorici, cadre universitare și studenți, arhive cotrobăite cu răbadre – Wolfgang Gust în Germania federală Taner Akcam în Turcia ect scot la iveală documente și mărturii directe ale crimei de stat din 1915. Mărturiile unui număr de supraviețuitori, pagini de istorie orală, se strîng în SUA, dar și în Armenia Sovietică. Unde o femeie de capul ei și de una singură face ce nu fac autoritățile sovietice pentru  care subiectul este tabu. Isstoria cercetărilor se precipită, cercetările sistematice ale unui istorici care s-au devotat temei au dus unde suntem acum. Intelectualii turci apar și ei pe scena adevărului. Chestiunea Genocidului armean din 1915 este parte a istoriei identiții turce moderne care trebuie asumate. Să putem decoperta adevărul și întreaga geografie a crimelor săvîrșite de autoritățile otomane în anii Primului Război Mondial.

Un astfel de document putem considera că este și volumul colectiv  Du Genocide des Armeniens a la Shoah. Typologie des massacres du XX siecle ( Edition PRIVAT, 2017, coordonat de de Gerard Dedeyan și Carol Iancu, ambii distinși profesori la Univesitatea din Montpellier, Franța) Rezultat al unui grup de cercetare pluridisciplinar inițiat în 1994 ( Juif, Armeniens et chretiens d’Orient) care a urmărit traiectoria prin timp și spațiu atît a evreilor și armenilor, dar și a maroniților,siriacilor iacobiți cît și a asiro-caldeenilor din orientul mijlociu.Spațiul nu ne permite să preluăm multele sugestii și indicații emise de coordonatorii volumului la care contribuie cu studii punctuale și cercetări aplicate un număr de peste douăzeci de savanți și profesori din zece țări.Volumul elegant tipărit, material iconografic de ultimă oră și cu un impresionant aparat anexat– pezentare a autorilor, index etc – ar merita tradus și în românește, dincolo de faptul că franțuzește citește toată lumea.Numele unor autori sunt colopoțitoare și binecunoscute pe plan internațional– Hamid Bozarslan, Yair Auron, Georges Bensousan, Richard Hovannisian, Kevorkian, Claude Mutafian etc, universitari cu galoane academice și rafturi de cărți în CV-ul lor. Altele sunt mai puțin circulate – cel puțin pentru mine, dincolo de anvergura lui internațională precum cel al lui Pascal Maguesian. Un jurnalist care semnează un excelent text, Exploration ilustree. Questions en partage, cu ilustrații de rigoare despre ce s-a întîmplat cu armenii din zona din Siria/Imperiul otoman amintită mai sus. Ieri ca și azi, abuzuri, violențe, crime, deportare ieri, calea exilului azi, sub ochii noștri. Cum vechi comunități creștine din Alep, dar și iudeo-creștine de pe tot conturul Mediteranei se alege praful. Și pulberea oamenilor, doar pietrele mai rămîn. Cum a descris și istoricul plimbăreț William Darlimple, care a străbătut drumul de la Constantinopol, trecînd prin Beirut și Alexandria, pînă la marginea Imperiului Bizantin de odinioară, în Egiptul de azi. Frumos și miezos textul lui Pascal, pline de referințe savante contribuțiile românilor Victor Neumann, Felicia Waldmann, Maria Radosav Toate textele merită a fi citite pe îndelete și de analizat cu pixul în mînă. O carte de excepțională valoare științifică, pentru că aspectele istorice sunt prinse în contextul unui traiec temporal ce leagă trecutul de prezent. Bună treabă au făcut profesorii Gerard Dedeian și Carol Iancu. Ne cerem scuze pentru omiterea a numeroase nume care onorează sumarul, dar și necomentarea unor texte de primă mînă, precum cel despre Les cas de genocide  des Herero al lui Joel Kotek, crimă a începutului de secol XX de care pînă mai ieri nu se pomenea nimic. O carte exemplară, care poate fi așezată pe primul raft al studiilor de spre Genocid și Shoah. Memoria umanității nu poate fi ignorată la infinit. Sunt destui dintre semenii noștri care sacrifică ani și sănatate ca să ne-o resuscite. Respectul nostru pentru toți aceștia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *