Bedros Horasangian

DOSAR 1915 / Bedros Horasangian : De ce visul armenilor nu e spulberat

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

Trăim din cărți sau din realitatea înconjurătoare? Este mereu prezentul de actualitate sau ne aplecăm – uneori, deseori, niciodată – asupra unui trecut care ne urmărește ? Că vrem, că nu vrem, avem mereu de ales, de optat. Și cînd nu vrem nimic, tot avem parte de ceva.Uneori nu e pe alese, e așa cum vrea, Khâsmet, Cel de Sus. Oricare ar fi el.

https://www.facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu/photos/rpp.475756542445383/1447760215245006/?type=3&theater

Despre ce este vorba?

Prestigioasa Editură  Humanitas a lansat recent, la început de an 2017, un studiu/cercetare istorică, extrem de atent elaborat, de către un distins intelectual, francez 100%, armean 100 %. După fericita și inspirata formulare a lui Charles Aznavour,un profesor de științe politice, analist și cercetător la prestigioase instituții pariziene, dar și prof de științe politice etc, nu mai puțin important, gazetagiu ( sic!) la nu mai puțin prestigiosul cotidian, Le Monde. Numele celui care a scris Les Reve brise des Armeniens la editura Flammarion, este Gaidz Minassian. În mod cert Gaidzagh la obîrșie, dar prescurtat, cum e moda azi pentru a fi mai accesibil – Tumaian e clar că e mai lesne de ținut minte decît Tumageanian, așa cum orice Vramșabuh ajuns editorialist precum Christian Makarian la L’Express, ar fi devenit Vram etc. Cartea despre care vrem să atragem atenția – lucrare de pionierat pe piața editorială autohtonă – se numește Visul spulberat al armenilor – în varianta românească s-a adăugat din rațiuni care ne scapă, și un 1915 –  a fost tradusă, de o profă de franceză, Elena Bulai. Și-a mai adus contribuția și junele  Arsen Arzumanyan – care, aflăm din nota Editurii Humanitas, este doctor în științe politice ( goșgagar – cizmar sau kurukahvegi – cafegiu nu se mai face nimeni azi, ca să și zîmbim, în vremuri cînd nu mai e loc decît decît de zîmbete strîmbe ) cu o teză care ar merita să fie făcută publică. (Comunitatea armeană din România. Prezervarea moștenirii unei minorități). Arsen, băiat simpatic și bun la de toate, pripășit printre romanatzi, precum Pilat în Credo, a ajutat la adaptarea numelor proprii/conceptelor/frazelor armenești din această carte în limba română, cum sună precizarea redacțională. Pe scurt – cartea merită a fi parcursă cap-coadă pe îndelete, mai ales de armeni – este vorba de o radiografie istorică a activității partidului politic armean Federația Revoluționară Armeană.Înființat la Tiflis, în 1880 la Tiflis , cu orientare socialistă, de trei tineri militanți, Christapor Mikaelian, Zorian și  Simon Zavarian.Ca și celelalte două partide politice armenești, Ramgavar – democrat liberal , ca orientare , fondat la Van în 1885 cu Portukalian în frunte și Hănceakian, fondat la Geneva în 1887, în Elveția, de proeminenți studenți armeni proveniți din bogate familii armenești din Caucaz– social democrat,ca orientare politică, avînd ca lider pe Avedis Nazarbekian, FRA va promova interesele populației armene. Din interiorul Imperiului Rus, dar mai ales din Imperiul Otoman, unde se găsește majoritatea armenilor aflați pe pământurile străbune. Cele șase vilayete din Podișul Armean, unde majoritatea armeană suferă de pe urma abuzurilor administrației otomane. La Constantinopol, sunt 150.000 de armeni, 17 % din populație – Gaidz Minassian o oferă în cartea lui date, cifre, nume, informații și precizări dintre cele mai utile celor care vor să știe exact ce, cum și de ce s-au derulat succesiunea de evenimete, politice și sociale care au culminat cu Genocidul din 1915, crearea primei Republici Armenia și cum s-a ales praful de toate aceste după ce rușii au bătut palma cu turcii și nu le-a mai păsat nimănui de armeni – care sunt perfect integrați sistemului și administrației otomane. Nu are rost să reluăm ceea ce Gaidz Minassian, cu real talent de story teller ( povestitor) narează coerent și gradat, brodînd o istorie a armenilor și a Chestiunii Armenești ( parte a Chestiunii Orientale, ce diviza marile puteri europene în secolul XIX și începutul secolului XX)într-o carte care îmbracă drama armenească într-un cofraj documentar închis la toți nasturii. Sumedenia, mulțimea de nume și personaje, întîmplări și evenimente, unele grave și mult mediatizate în epocă – ocuparea Băncii Otomane de către armeni,revoltele de la Zeitun și Sassun, încercarea de asasinat a sultanului Abdul Hamid ( cel supranumit Roșu, pentru teribilele masacre din 1894-1896, și numai) – sunt împănate de relatările revoluționarilor și militanților armeni de pe ambele părți ale graniței ruso-turce. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu poveștile armenilor,ar putea fi un impediment cantitatea de informații, bazate pe o uriaș material documentar. Dar și pentru armeni chiar, din România sau de aiurea, care nu au avut acces la toate aceste date/informații/relatări de viață și moarte.Pentru că moartea mereu își arată colții în aceste decenii ce se rotesc în jurul anului 1900. Pentru că autoritățile țariste și otomane nu privesc cu ochi buni activitatea acestor – tineri în majoritatea lor – militanți și oameni politici armeni. Care se zbat și agită pentru o cauză,pentru o viață mai bună, a conaționalilor lor. Puși sub semnul multor discriminări în Imperiul Otoman – cetățeni, oricum, de mîna doua, în millet-ul lor, sau abuzurilor admintrației țariste,nedispusă la nici un fel de concesii în materie de libertăți democratice și sociale. Cartea lui Gaidz Minassian este cu atît mai binevenită în spațiul de limbă română, pentru că oferă pentru prima dată și o altă fațetă a istoriei armenilor – și din România – că ar fi doar meșteșugari, comercianți sau abili negustori.Armenii au avut o istorie complexă, puțin cunoscută nearmenilor – de multe ori și armenilor înșiși, din varia motive- care ar merita să declișeizeze stereotipurile și prejudecățile cu care judecăm un popor. Cînd citești și afli cum sute și sute, mii, de tineri,în general școliți și bine educați s-au sacrificat, într-o forma sau alta, ei și familiile lor, pentru niște idealuri nu ai cum să nu rămîi uimit. Revoluționarii armeni de ieri ar putea fi asimilați teroriștilor de azi. Mare eroare, de fond și substanță o asmenea întreprindere. Căci idealul național și auspiciile revoluționare ale militanților armeni aveau rădăcini politice și sociale. Gaidz Minassian nu se oprește cu analiza lui la 1915. Ci merge mai departe, trecînd peste tot ce s-a întîmplat cu Republica Armenia și apoi bolșevizarea ei. Povestea  Dașnagțutiun și a dașnagilor continuă pînă în zilele noastre.Partidul politic al lui Michaelian, Zorian și Zavarian este activ și astăzi, mai ales în diaspora armeană, influențînd uneori însă și jocurile politice din actuala Republică Armenia.Frumoasă și tristă pe alocuri carte a scris Gaidz Minassian. Oricîte argumente logice, raționale și de bun simț ar aduce – și aduce din plin autorul – nu ne putem împăca niciodată cu gîndul că visul armenilor a fost spulberat. Care vis? Rămîne să ne facem altul, altele, dacă cel cu Armenia Mare și Merin Hogheră, Yerghir-ul mitic al celor din trecut pare astăzi o poveste ireală. Nimic nu este imposibil, orice vis poate fi atins.  

O carte și un autor.Visul spulberat al armenilor poate genera oricînd alte vise. E nevoie doar de oameni și lideri de ispravă, precum eroii acestui volum, de personalități în care să se încreadă un întreg popor. De la Krimian Hairig și generalul Antranig la Katoligosul Balgian și neînfricatul Monte Melkonian.Felicit și pe această cale Editura Humanitas pentru această inedită inițiativă editorială și pe redactorul de carte Mona Antohi. Care, depășind o sumedenie de impedimente a facut să avem o versiune românească impecabilă. Bibliografia lucrării, impecabilă, se întinde pe multe pagini.

Cu titlul de Breaking News

Articolul din New York Times care a făcut să fie cunoscut sutelor de mii de cititori subiectul 1915 cu prilejul unui reportaj dedicat lui 24 aprilie – aveți aici  linkul pentru cei interesați – dar mai ales știrea și interviul cu prof. Dr. Taner Akcam, din  Armenian Weekly, despre manifestarea din 11 mai de la Watertown, USA.Conferință, prelegere,  masă rotundă publică, dedicat descifrării unui document din arhivele otomane –păstrat într-o arhivă armeană de la Jerusalim – care atestă fără tăgată premeditarea și organizarea la nivel central a deportării și lichidării planificate a armenilor de către lideii Junilor Turci, aflați la acea dată la cîrma Imperiului Otoman. Enver Pașa, Talaat Pașa și Djemal Pașa rămân vinovați în continuare. Actele procesului au fost interpretate magistral de către Vahakn Dadrian și acest neobosit,  Mash Allah!,Taner Akcam în  Jugement a Istanbul.Le proces du genocide des Armeniens (Edition l’aube, 2015, prefață de Gerard Chaliand) Abia aștept să pun cap la cap tot ce se găsește pe biroul meu.

Pentru cei interesați de DOSAR 1915,fără să fie cunoscători ai temei, dar care doresc să știe mai bine și să înțeleagă ce e și cu povestea asta cu care ne bat la cap armenii, sugerez o lucrare a trei intelectuali francezi de primă mînă. Turcul Hamid Bosarslan, francezul Vincent Duclerc și Raymond H. Kevorkian. Istorici de marcă care semnează o comprehensivă și exhaustivă Comprendre le Genocicde des Armeniens. 1915 a nos jours ( Editione Tallandier,2015).Se parcurge cronologic și documentat toată această tragedie. Care nu este doar a poporului armean.Tragedie care încă sîngerează, dramă a Europei întregi, care azi este supusă altor provocări, care, la o analiză atentă a faptelor, se regăsește în Genocidul din 1915 și Tratatul Sykes-Picot din 1916.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *