Bedros Horasangian

DOSAR 1915 / Bedros Horasangian : A fost premeditat Genocidul Armean din 1915? (Partea II – la Bibliografia unei tragedii)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

De ce este important acest grupaj de studii legate de genocidul armean din 1915 adunate sub genericul A Question of Genocide de către Ronald Grigor Sunny și Fatma Muge Gocek? Pentru că autorii, de formații și orientări diferite, încearcă să perceapă dimensiunile tragediei din mai multe perspective. Și puncte de vedere, să răscolească și analizeze temeiurile unor evenimente care s-au precipitat în doar doi ani, dar care subzistau de multă vreme în resorturile lăuntrice ale vieții politice din Imperiul Otoman.Masacrele odioase din timpul lui Abdul Hamid, pogromul din 1909 de la Adana, dar mai ales o telurică mișcare subterană în rîndul inteligenției turce au agravat o situație conflictuală deja extinsă în sînul societății turcești. Că este vorba de mișcările naționaliste și panturcismul care căpăta consistență nu doar ideologică, dar și politică, că este vorba de influențele venite din afara Imperiului Otoman. Avem, în organizarea întregului material analitic și documentar al volumul, cinci părți.Fiecare cu valoarea lui, fiecare studiu aducînd în discuție subiecte/teme particulare, care , aglutinate dau substanță întregului. Că suntem sau nu de acord cu concluzia finalală – premeditarea genocidului nu a fost dovedită pirn înscrisuri/acte/documente, ci doar intenția lui, transformată în genocid prin derularea evenimentelor.De aici și formularea, ambiguă voit, A Question of Genocide. Formulare acceaptată de univesitarii care au tot combătut vreme de 10 ani, care nu deformează însă finalitatea, criminală, a faptelor. A fost Genocid? DA!Că nu avem actele/documentele care să dovedească decizia soluției finale armenești contează mai puțin. O spun și cei doi editori. Ordinele au fost ORALE în multe cazuri sau stau, încă, pitite bine în arhivele militare turcești. Nu pe deplin accesibile nici la această oră. Deci.

Noiman Naimark

Prefața lui Noiman Naimark pune accentele cuvenite acolo unde sunt încă destule semne de întrebare. Nu doar turcii și liderii lor militari și politici au fost executanți ai crimelor și au vinovăția lor, dar și non Turks, precum kurzii, Circasienii, Lazii sau acei muhacirs, musulmani imigrați din balcani de diferite naționalități. Războaiele balcanice au produs mutări de populație în interiorul granițelor Imperiului Otoman, creînd și o frustrare, resentimente, din partea celor scoși din casele/proprietățile lor de pe alte meleaguri. Mare parte din furia acestor desțărați s-a vărsat și asupra armenilor.Considerați, nu doar de ei, venetici, cetățeni de rang secund. Nefiind integrați pe deplin în societatea otomană – dincolo de vîrfurile millet-ului armean care a adus un aport deosebit la bunăstarea, prosperitatea, dar și la funcționarea Imperiului Otoman – o mara masă de ghiavur-i/ necredincioși, armeni, au rămas în afara oricărui contract social. Prefața profesorului de la Stanford este pe deplin convingătoare și sub acest aspect.

Fatma Muge Gocek

Ronald Grigor Suny

Două excelente studii deschid grupajul celorlalte, la fel de bine alcătuite, contribuții. Este vorba de Istoriografii genocidului, despre care scriu cu extremă atenție la detalii Ronald Grigor Suny și Fatma Muge Gocek. Primul abordează sursele și autorii ce depun mărturii despre tragedia armenilor.In primul rînd contribuția decisivă a Memoriilor ambasadorului american la Constantinopol, Henry Morgenthau, care a fost nu doar martor, ci și o prezență activă în derularea evenimentelor. Așa cum s-au precipitat, derulat și apoi notat evenimentele în timp real. Sau comentate ulterior pe bază de documente de arhivă. Nu puțini dintre negaționiști au ridicat multe semne de intrebare asupra acestor memorii ale Ambasadorului Morgenthau. Răspunsul la astfel de obiecții se găsește în chiar textul memoriilor. Fatma Gocek panoramează istoriografia turcă despre 1915. De la punctul de vedere al lui Mustafa Kemal Ataturk, plecînd de la o faimoasă cuvîntare Speech( Nutuk)din 1927. Care va fixa o anume poziție pentru multe decenii ce au urmat poziția oficială a istoriografiei turce.La care se vor adăuga lucrările unor istorici turci din anii 50, Y.G.Cark și Esat Uras, de pe pozițiile oficiale ale naționalismul turc, devenit politică de stat și mutarea responsabilității evenimentelor din 1915 pe seama actelor subversive și neloialității armenilor. Poziție oficială care durează și azi. Dar  o nouă generație de intelectuali și istorici turci, au produs o mulțime de lucrări,  cercetările și studiile din ultimii ani, care au încercat nu doar să restabilească un adevăr istoric, ci să refacă țesătura complexă a istoriei Turciei moderne. Dincolo de aspectele politice. Cele două studii ale istoricilor americani, Ronald Grigor Suny și Fatma Muge Gocek, puse în fruntea întregului material analitic și istoriografic, dau trendul întregului volum. Că este vorba de aspecte legate de propietățile agrare ( Stephan H.Astourian) că este vorba de istoria Partidului Revoluționar Armean, a Dashnagilor , și mișcările lor revoluționare ( Gerard J.Libaridian), că este vorba de Non-Muslims( nemusulmani) în armata otomană în timpul Războaielor Balcanice din 1912-1913,  despre care scrie Fikret Adanir sau figura unei proeminente figuri a epocii, dr. Mehmet Reșid, un text sugestiv intitulat, „De la „Patriotism” la crimă în masă” studiu semnat de un vechi cercartător al epocii care a condus la Genocidul din 1915, Hans-Lukas Kieser.Nu mai insistăm asupra fiecărui studiu, fiecare merită a fi citit cu creionul în mînă. Pe îndelete și fără interferența altor preocupări. Repetăm și insistăm asupra importanței acestei lucrări colective, care vine să completeze, într-o perspectivă integratoare, nu mai puțin acuzatoare, cercetările de pionierat ale lui Vahkn Dadrian și epopeea definitorie a lui Raymond Kevorkian. Am mai spus-o, chestiunea genocidului armean din 1915 este acum la mîna politicienilor și nu a isoricilor. Ei,deja, și-au făcut datoria. Acum e rîndul opiniei publice, armene, turce sau/și internaționale să accepte sau nu aceste ADEVĂR istoric deja dovedit. Cînd Germania și Austria, la 100 de ani de la evenimente, își asumă responsabilitatea și recunosc faptele avem un pas înainte. Un pas înainte către ce?

Mai sunt însuși armenii interesați de propriul trecut? Pot armenii din Armenia – cîtă e, și Diaspora – cîți mai sunt să fie militanți pentru o cauză care a fost a bunicilor lor? În ce măsură comunitatea internațională mai sprijină, dincolo de anumite momente conjuncturale sau evenimente punctuale, Chestiunea Armean? În ce măsură evenimentele din ultimii ani, care au bulversat, ceee ce politologii numesc, mai nou, Marele Orient Mijlociu nu au creat o nouă Chestiune Orientală? Ceea ce s-a întîmplat în ultimii ani după 8 septembrie 2001 și strategia luptei antiteroriste și impotriva unui Islam radicalizat nu aruncă pe armeni în prima linie a acestei lupte? Să fie doar Israelul singura pavăză  a Occidentului în fața unui uriaș val islamic care vine peste Europa? Sunt multe înterogații care se pot naște după parcurgerea cărții ai căror editori sunt un armean, o turcoaică și un evreu.

Vine Paștele, atît la creștini cît și la Evrei, așa că putem spune într-o singură voce, Hristos Anesti, pe grecește, ca să nu fie cu supărare pentru nimeni.

 

Breaking News:

Visul spulberat al armenilor.1915, de Gaidz Minassian, Editura Humanitas, 2017

O apariție insolită pe piața editorială românească, extrem de săracă dacă e să ne ghidăm după numărul titlurilor abordînd subiecte armenești ( excepția care a face regula e Cartea Șoaptelor, a lui Varujan Vosganian, devenită bestseller internațional, și avînd un regim aparte) este studiul, foarte chichirisit, adică erudit și bine documentat, s-o spunem neted de la început, al lui Gaidz Minassian, Visul spulberat al armenilor.1915 (Editura Humanitas, 2017, traducere din limba franceză de Elena Bulai, după Le reve brise des Armeniens, Flammarion, Paris, 2015) Un profesor de științe politice la Paris, relativ tânăr, dar și în putere,jurnalist la Le Monde, nu în ultimul rînd, cercetător asociat la Fondation pour la Recherche Strategique.Specialist în chestiuni armenești și caucaziene, avînd un doctorat cu un subiect gingaș, La Federation Revolutionnaire Armenienne, ethique et politique, 1959-1989, din care se va dezvolta și actuala lucrare. Care este și nu este despre 1915, anul Marii Catastrofe, accentul/pretextul lucrării, punîndu-se pe activitatea unui partid istoric armean, locul lui și rolul major jucat în istoria modernă a armenilor. Pe alocuri și a Armeniei, efemera Republică Armenia (1918-1921) născută pe ruinele Primului Război Mondial. Vom reveni cu un comentariu detaliat în următorul număr al DOSAR-ului 1915. Un 1915 care nu-și găsește locul nici după o sută de ani, varianta franceză a cărții neutilizînd 1915 în titlul lucrării, iar cea românească îl plimbă pe 1915, ba după titlu,pe copertă, ba înaintea lui, în caseta tehnică.   Semn că și după o sută de ani 1915 nu și-a găsit liniștea.