Bedros Horasangian

DOSAR 1915 / Bedros Horasangian : A fost implicat  Islamul în Genocidul din 1915? Da!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Pe 14 noiembrie 1914, în numele sultanului Mehmet V, Mehmet Essad Effendim Sheik-ul Islam ( autoritatea supremă în materie islamică în Imperiul Otoman) dă o Fatwa – adică ce a primit ulterior și Salman Rashdie – prin care toți credincioșii musulmani sunt mobilizați la djihad (război sfânt) împotriva ghiavouri-lor ( necredincioșilor) din Marea Britanie, Franța, Rusia, Serbia și Muntenegru cu care Imperiul Otoman  va intra într-un război din care nu va mai ieși cum a fost iar armenii vor avea parte de o dramatică, în termeni ulteriori, Genocid și purificare etnică (Ethnic Cleansing). Exista la acea dată deja un acord secret între Imperiul Otoman și Germania Imperială de a se sprijini reciproc și a fi aliați împotriva forțelor Antantei. In dura confruntare/bătălie diplomatică de la Constantinopol dintre ambasadorii Wangenheim (al Germaniei) și Morgenthau ( al SUA) va câștiga, din păcate, și pentru aliați, dar mai ales pentru armeni, șeful de misiune german. Sperăm într-o bună zi să intrăm și în culisele și dedesubturile acestor jocuri diplomatice de rang înalt.  Dar Imperiul Otoman nu intră, mai mult sau mai puțin, oficial în război decât pe 29 octombrie 1914. Când cele nave de război germane, Breslau și Goeben, puse sub pavilion otoman și rebotezate, Midilli  și Yavuz și sub comanda contraamiralului german Wilhelm Suchon, cu marinari germani în uniforme otomane și fesuri pe cap, care forțaseră strâmtorile Bosfor și Dardanele intrând în Marea Neagră, bombardează porturile rusești Odessa și Sevastopol. Fără vreun ordin al Guvernului Otoman, forțând prin acest act unilateral german intrarea de facto în război față de Rusia. Pe 2 noiembrie Rusia declară, de jure, război Imperiului Otoman. Care nu era pregătită pentru un nou conflict militar de anvergură după cele două Războaie Balcanice. Cu rezultate dezatroase pentru Junii Turci. Atacul vaselor germane – primite cadou de otomani de la Germania, ca să intre în război de partea Triplei Alianțe ( pe fondul emoțional în care două mari nave de luptă ce se construiau din colectă publică populară pe șantierele britanice nu au mai fost livrate) vor schimba cursul evenimentelor militare și mersul istoriei. Povestea celor două nave germano-otomane și campania militară din Marea Neagră sub comanda contraamiralului Wilhelm Souchon ar merita un studiu aprofundat. Pentru că acțiunile germane au provocat intrarea în război a Rusiei, pentru că alături de generalul Liman von Sanders și ceilalți ofițeri de rang înalt german, amiralul Souchon și Kriegsmarine german au partea lor de contribuție la mersul războiului. O fotografie cu Generalul Liman von Sanders și Souchon, zâmbăreți și bine dispuși amândoi, unul cu șapcă pa cap, celălalt cu fes la bordul navei Goeben/Yavuz este extrem de sugestivă.

Liman von Sanders ( stînga) alături de fiica sa și amiralul Wilhelm Souchon, comandant al flotei otomane -1917

vasul Breslau rebotezat Midilli

vasul Goeben rebotezat Yavuz

 

 

 

 

Războiul naval din Marea Neagră dintre navele otomane și germano-otomane care a dus la acutizarea situației militare – rușii au bombardat și ei porturile turcești, inclusiv Trebizonda și Constantinopol – dar și politice ar merita cercetate îndeaproape de istoricii militari. Pentru că într-o formă sau alta tot ce s-a întâmplat a condus la Soluțian Finală armeană. Cea cu deportarea și lichidarea armenilor – non-musulmanilor – din Imperiul Otoman. Marea tragedie care a fost Primul Război Mondial va căpăta alte dimensiuni. Djihad-ul, ca război sfânt al musulmanilor, sub toate aspectele lui își va urma cursul. Militar, umanitar, religios, financiar-economic, redefinirea ulterioară a unei întregi geografii europene. Importanța declarării războiului sfânt prin acea Fetwa – care nu este prea lungă, ci cuprinde doar o suită de întrebări, sub forma unor îndemnuri către credincioșii musulmani, la care se răspunde prin DA! emisă de Mehmet Essad Effendi, Sheik-ul Islam la acea dată – poate ar trebui reconsiderată. Ne-am ajutat în aceste considerații de lucrarea unei cercetătoare americane Karine V.Walther. Care semnează studiul „Sacred Interests. The United States&the Islamic World, 1821-1921 ”(University of North Carolina Press, 2015) din care am extras numeroase comentarii și nu puține interesante informații. Vom reveni asupra acestei lucrări, așa cum vom purcede și la analiza „The Armenian Genocide” ( The Rosen Publishing Group Inc.) al lui Jerry Freedman. Lucrare din 2009, dar care abia acum intră în vizorul nostru de interes. Acea Fetwa din 1914 ar merita tradusă, evident din turca otomană în limba română. Conține pe scurt tot ce s-a petrecut imediat peste câteva luni. Alături de telegramele lui Talaat – cele recent descoperite și cercetate de Taner Akcam, care, ca și Vahakn Dadrian știe turca otomană și nu are nevoie de traduceri intermediare, care pot distorsiona conținutul exact al documentelor, – sunt în drum spre București și ar putea susține, nu doar moral, dar și juridic, punerea sub acuzare a liderilor Junilor Turci. Și implicit chestiunea vinovăției, Schuldfrage, a autorităților otomane. Cu toate consecințele ulterioare. Dincolo de procesul din 1919 și de condamnările care s-au dat la acea dată. Aspectul religios al Genocidului va trebui să alcătuiască un alt capitol special în Dosar-ul 1915. Ca și cel al expropierilor abuzive și al spolierii de bunuri, individuale, familiale, private sau colective – școli, biserici, magazine, întreprinderi etc – ale millet-ul armean din Imperiul Otoman. Există câteva cercetări aplicate în această zonă, extrem de sensibilă pentru autoritățile turce. Fostul Palat prezidențial de la Ankara – fostă proprietate a unui bogat armean a făcut să curgă destulă cerneală. Ca și cele 4 hectare al altui armean care fac parte astăzi din terenul pus la dispoziția Air Force american la baza de la Ingirlik. Sunt atâtea detalii ale trecutului care ar merita luate la mărunțit nu doar de către istorici. Negarea acestei drame colective din păcate continuă și azi. Dar până atunci să nu neglijăm actualitatea. Recentul comunicat de presă care a circulat pe canalele internaționale, dar a fost preluat și de media română, anunță fără echivoc  un vot din Parlamentul Olandei. În care, cu votul a 142 de deputați și doar trei voturi contra a fost adoptată o rezoluție care recunoaște Genocidul Armean din 1915. Și incriminează direct responsabilitatea autorităților din Imperiul Otoman la comiterea acestei crime împotriva umanității. Deputații olandezi se alătură altor parlamentari din diferite alte țări care și-au asumat adevărul despre ce s-a întâmplat în 1915 și ulterior. Cine ar fi crezut, chiar și cu puțini ani în urmă, că Germania și Austria vor recunoaște în 2015 Genocidul Armean, după ce în 1915 au fost aliații de nădejde ai Imperiului Otoman. Autoritățile de la Ankara au protestat, deja retragerea  ambasadorului olandez era un fapt împlinit, pe fondul degradării situației relațiilor turco-olandeze. Nu e singura. Ea se așează și pe situația din ce în ce mai încordată dintre Turcia și țările UE după măsurile dure, abuzive și nedemocratice luate de autoritățile turce după eșuatul puci. Sau ce-a fost, lovitură de stat eșuată. Iritarea crescândă dintre liderii din UE și cei turci nu e de bun augur pentru a găsi canale de cooperare și colaborare între Turcia și Uniunea Europeană de care se tot depărtează Turcia. Amenințările președintelui Erdogan cu fiecare prilej și ocazie nu sunt de bun augur. Dorința societății civile, active și militant democratice din Turcia se izbește de strategia guvernului turc de a se păstra în zona unui naționalism exacerbat cu nuanțele ei islamiste pe zi ce trece mai radicale. Kemalismul laic ce a dominat deceniile trecute viața socială și politică și a consolidat Turcia modernă este pe zi ce trece îndepărtat. Turcia este o putere zonală de care trebuie să se țină cont. Laicitatea politicii fondatorului Turciei moderne, generalul Mustafa Kemal și care a contribuit esențial la modernizarea accelarată a țării pare să se disipeze în multitudinea de măsuri coercitive și antidemocratice a actualei administrații. Toate aceste evenimente de azi nu au cum să nu fie raportate și corelate cu ce s-a întâmplat ieri. Alaltăieri, Acum o sută de ani. Genocidul armean, printre primele la început de secol – între timp s-a descoperit  sau mai bine zis a devenit cunoscut și public, genocidul comis de germani cu triburile Herero/Nama și San, în Africa Germană de Sud-Vest, actuala Namibia. Unde a avut loc o exterminare rasială și pedepse colective dintre cele mai urâte, practicate cu violență greu imaginabilă astăzi. Ar merita citit măcar „The Genocide in Namibia an its consequences (1904-1908)”, un excelent și explicit studiu apărut în publicația Pambuzaka News, Voices for Freedom and Justice, în 2012. Autorii, cercetători cu expertiză în domeniu, Reinhardt Kosller, de la Univesitatea Freiburg și Hennig Melber, de la Nordic Institute din Uppsala. Rămâi crucit – cel puțin așa se spunea cândva până să impună noi reguli corectitudinea politică și excesele ei – când afli/aflăm ce s-a întâmplat cu niște africani. Un genocid care a deschis un șir mult mai lung de orori. Greu de făcut clasamente și stabilit priorități, de numărat victime și de găsit/asumat responsabilități. Că e vorba de Ruanda, de Cambodgia, de Bosnia sau de foametea provocată și organizată din Ukraina anilor 30 (s-a vorbit și comentat puțin despre această tragedie Holomodor prin care a trecut poporul ukrainean!-  ce a provocat câteva  4 (- 5 ?) milioane de morți. Până și aceste formulări ambigue –  câteva?, cum așa, de parcă fiecare victimă nu ar conta și  n-ar avea dreptul să se facă auzită – spun multe despre indiferența, cinismul, interesele strategice sau politice, nu rareori religioase cu care se operează în prezent. Un prezent în mișcare, fluid, în care nenorocirile nu se mai opresc – să vedem cu atenție ce se întâmplă  în Siria, bombardamente peste bombardamente, în Myanmar – sute de mii de displaced persons, atunci când etnici rohinya nu sunt lichidați de-a dreptul. Sau mult mai aproape de noi, în Turcia mii, zeci de mii de intelectuali, profesori, medici, jurnaliști sau funcționari publici sunt supuși unor grave abuzuri. Dacă nu și condamnări, mai mult sau mai puțin justificate. Soluțiile preconizate de comunitatea internațională, divizată și ea în funcție de interese diferite, nu dau rezultate. Războiul declarat de SUA și marile democrații occidentale împotriva terorismului și radicalismului islamic nu produc rezultate notabile. Iar răul e perpetuat, așa cum nenorocirile din trecut nu sunt inventariate și judecate în toată amploarea lor. Din varia motive de ieri, din alte varia motive astăzi. Menajăm susceptibilități, se operează selectiv, se negociază punctual, se judecă doar parțial. De unde plecasem? De la acea Fatwa din 1914. Întrebare: A fost implicat Islamul în Genocidul Armean din 1915?  Răspuns: DA!

Vom reveni și continua.

Bedros HORASANGIAN