Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN – DOSAR 1915 / Armenia și armenii – Ce urmează după 100 de ani ?

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 

genocid 100

foto Andreea Tănase

  • Armenia si Diaspora Armeana – Norvegia 3 milioane în țară, 9 în afara ei/Aportul uriaș al lui Nansen, Muntenegru nu vrea în NATO după ce a fost bombardată în timpul războiului din fosta Jugoslavie. Se poate trăi în afara NATO și UE? De ce vrea Cameron să scoată Marea Britanie din UE?
  • Blogul lui Perrier : Au fil du Bosphore – un lung interviu din 2013 cu Taner Akcam
  • Ce urmează dupa 100 de ani?

 

Chiar așa, ce urmează? Cei 100 de ani trecuți de la tragedia din 1915 a armenilor nu aveau cum să nu lase urme. Nu este vorba de recunoașterea de către statul turc a genocidului din 1915 – cu toate consecințele juridice, financiare, economice, nu în ultimul rînd politice – sau de nerecunoașterea și neasumarea vreunei culpabilități ( polemicile, ca și negaționismul vor continua) ci de ce se va întîmpla în viitorul, chiar și imediat, cu cele două (care sunt trei, dacă îi punem la socoteală astăzi și pe kurzii de ieri/azi) popoare. Ceea ce părea blocat într-un statu quo cu perspective de a rămîne așa pe o durată nedeterminată, s-a deblocat printr-o rapidă suceală a intereselor principalilor actanți din Uniunea Europeană. Germania și  Franța au mijlocit printr-o decizie a Comisiei Europene acordarea unui sprijin de 3 miliarde de euro Turciei, pentru a-și asigura frontierele și a nu mai permite ( vorba vine…) fluxurile de imigranți din țările Orientului Mijlociu), dar și, surpriza cea mare, bonus am putea spune, dreptul de liberă circulație în țările UE a cetățenilor turci. Ceea ce arăta clar că UE este dispusă la concesii în privința dorinței Turciei de aderare la UE, negocierile rămase blocate în 2005, fiind redeschise chiar în aceste zile. Ceea ce permite o relaxare a relațiilor dintre Turcia și SUA, pe fondul problemelor iscate cu Rusia, după doborărea unui avion militar rusesc. Și tot ce a urmat, seria de sancțiuni – economice, financiare și de natură administrativă ( vize, tranzit avioane, turism etc ) impuse Turciei.In vizita pe care a întreprins-o în aceste zile în Bulgaria, la invitația omologului său bulgar Boiko Borisov, primul ministru turc Ahmed Davutoglu a afirmat, vădit satisfăcut, că „se reface viteza pentru a adera la UE”.Chiar la o zi după ce s-a anunțat la Ankara și Bruxelles că s-a deschis un capitol 17, nou – cel legat de politica economică și monetară –  în negocierile de aderare. Precizîndu-se că motivul întîrzierii nu ar fi cel legat de reformele preconizate și mereu amînate, ci cel legat de Cipru. Ankara se bucură în acest moment de sprijinul UE și al SUA. Ahmed Davutoglu – care este extrem de rigid în ce privește recunoașterea Genocidului Armean din 1915 – este exponentul cel mai vocal în configurarea unui neootomanism,care ar satisface exigențele identității turce cu o nouă formă de integrare europeană. Să aibă succes la Bruxelles și Washington? Vom vedea.

Dar Armenia? Armenia, Republica Armenia de astăzi, care nu este Armenia de acum 100 de ani și nici armenia istorică cu cele șase vilayete ce sunt astăzi teritoriu turcesc, are o situație mult mai dificilă. Nu doar locuitorii republicii, Mairenik, Patria Mamă, de care facem mare caz cînd ne înflăcărăm vocile și bombăm piepturile, ci un întreg popor dispersat în patru zări.

no-nb_bldsa_q01a009 001

Eram îngrijorat cînd am aflat că mulți armeni părăsesc patria lor pentru a găsi alte locuri unde să poată trăi mai bine. Dar am mai căpătat puțin curaj și încredere, că nu e totul pierdut cînd am aflat că norvegienii sunt trei milioane în țara lor și alte nouă milioane în afara granițelor. Nu că așa e bine și normal, dar există cîte un destin pentru fiecare popor.Și mereu trebuie să pomenim de marele umanist care a fost exploratorul și Inaltul Comisar pentru refugiați, Fridtjof Nansen, și care  s-a ocupat la Societatea Națiunilor, de soarta a milioane de refugiați.Imediat după Primul Război Mondial. Pașaportul Nansen, creat la inițiativa lui în 1922, a permis apatrizilor dreptul de a trece frontiere, tocmai în momente de cumpănă. Să mai spunem cîți ruși, greci, sârbi, dar mai ales armeni au fost salvați datorită acestui norvegian( Norvegian, Norvegian, asiga hai ce?/Norvegian, norvegian, ăsta nu e armean?, ar putea discuta doi armeni la o cafea în Fresno-ul de unde au plecat minunatele povestiri ale lui William Saroyan) O lungă paranteză între situația de astăzi a refugiaților/ migranților/ azilanților/imigranților de astăzi și de acum și cei din anii 1918-1923 ne-ar obliga să tragem învățăminte suplimentare. Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia după războiul din 1923, încheiat dezastros pentru greci după hazardata campanie a lui Venizelos în Asia Mică – Megali Ideea, marea idee, s-a dovedit catastrofală pentru ambele popoare – a reconfigurat și etnic toată coasta ionică. După ce grecii o populaseră două mii de ani, creînd acolo o înfloritoare civilizație. Incendierea Smirnei a provocat și dislocarea a sute de mii de armeni.Ca și armenii din Heimat-ul lor străvechi, cele șase vilayete de care am pomenit, și astăzi sunt vidate de armeni. Altă discuție pentru alte comentarii și speculații. Dar nimic nu este imposibil. Este loc hrant-dinkpentru toată lumea. O spunea cu tristețe și însinguratul Hrandt Dink, o spun azi și destul intelectuali turci care încep să-și pună întrebări esențiale despre țara lor și identitatea lor. Acceptarea Turciei și invitarea ei la Uniunea Europeană, dincolo de rezolvarea multor puncte încă în suspensie din cele 35 de capitole ale dosarului de integrare,ar putea aduce o anume relaxare față de Armenia. Ridicarea blocadei și deschiderea granițelor pentru armeni și și relansarea comerțului și a altor forme de cooperare. Imperiul Otoman a fsot pluritenic, așa este și Uniunea Europeană. Și ar mai fi ceva, cel mai important, reducerea factorilor de risc pentru un posibil nou conflict militar între Armenia și Azerbaidjan. Turcia ar putea impune o altă agendă partenerului său azer în relația cu Armenia. Așa cum Rusia, fără de care nu se poate concepe o strategie de securitate națională în Armenia, ar putea fi cooptată într-o altă formă decît cea contondentă de azi dintre ea și NATO. Nimic nu e veșnic. Un interviu cu istoricul Taner Akcam, realizat acum doi ani de jurnalistul francez Guillaume Perrier de la „Le Monde” – se poate găsi pe blocul lui personal, Au fil du Bosphore – pune accentele cuvenite pentru o percepție corectă – id est, asumarea integrală a adevărului – a Genocidului Taner Akcam foto SmallArmean, în contextul în care mentalul colectiv turcesc nu este încă pregătit să și-l asume. De aceea cred eu, și am mai spus-o de-alungul anilor, repetăm, o integrare a Turciei în Uniunea Europeană, chiar și așa, stat musulman cum este, ar fi o formă de protejare a Europei în fața islamismului radical. Care se năpustește peste o Europă măcinată de propriile-i antagonisme, de lupta dintre Vest și Est, dintre Nordul bogat și Sudul mai sărac, dintre creștinismul care bate în retragere și ateismul care crește vertiginos. Ar fi o soluție de construcție multiculturală și plurietnică a unei viitoare Europe care altfel se poate islamiza fără mari opinteli. Am avea loc în ea cu toții, și armeni, și turci, și mult huliții astăzi ruși, și chiar rușii ar putea să se redefineacă iar,ca o națiune europeană, trecînd peste aspirațiile lor asiatice. După 100 de ani de la tragicele evenimente din 1915, după două Războaie Mondiale și un Holocaust, poate că a venit momentul pentru o reevaluare a întregii situații, în contextul noilor reconfigurări geostrategice, din care, cu sau fără voia lor, și Turcia și Armenia fac parte. Diplomația lui Ahmet Davudoglu, actualul Prim Ministru turc și cea a lui Nalbandian, Ministrul de Externe al Armeniei, ar putea aduce o contribuție majoră, via Lavrov sau Kerry, la stabilizarea unei crize ce se prelungește. Atît în Europa, cît și în Orientul Mijlociu. Iranul va începe peste o lună exporturile de petrol, și ne place sau nu, că suntem suniți sau șiiți – pe ei cine ar dori să-i împace( dovadă că se poate ce s-a întîmplat în Tunisia) – va trebui să se țină cont de doleanțele Teheranului. Ca și cele de securitate ale Israelului. Complicat. Numai diplomat sau politician să nu fi.

big_1386842007_3190804

Edward Nalbandian si Ahmet Davudoglu

Legat de cei 100 de ani care au trecut de la Genocidul din 1915, să menționăm și această, poate nu întîmplătoare coincidență. În 1915 se construiește Catedrala Armeană din București. Schimbînd registrul politic în cel cultural nu am cum să nu menționez apariția monumentalei lucrări al istoricului Eduard Jamgocian. Așa cum se scria numele lui pre vremea cînd trăiam împreună în România. Cartea dedicată Bisericii Armene din București este rodul unei munci exemplare. Erudiția și documentarea puse în joc au conturat o istorie a armenilor din România, chiar dacă subictul/tema cărții a fost un lăcaș de cult. Vom reveni asupra ei, și sperăm că în anul viitor să facem o amplă dezbatere despre istoria comunității armene din România, plecînd de la acest volum. Sperăm să fie în prezența autorului. Eduard Jamgocian. Prietenul meu. Care a făcut o treabă de excepție. Realmente. Cartea va trebui citită cu atenția cu care a fost scrisă. Mă bucur din toată inima că a apărut într-o nouă ediție, îmbunătățită și revăzută, cu un material iconografic bogat și adus la zi. Ii transmitem autorului, și pe această cale, un „Abris!/Să trăiești!”, așa cum ne spuneau bunicii și părinții noștri cînd mai erau.

Abris, Edi gean!

Și pentru că tot se încheie anul, un La mulți ani/Shad Darineru!, tuturor. Armeni sau nearmeni, mai devreme sau mai tîrziu, europeni, „Aman , Aman, Inch Allah!,” cu toții!

  • 13
  •