Elena Ciobanyan

Dorința neîmplinită a lui Artavazd Peleșian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

cinepoet

Viața este plină de tensiuni socio-politice dar arta nu-și pierde farmecul și redă energia pozitivă a acelora care sunt fascinați de ea, mai ales atunci când artiștii  crează lucrări valoroase. Un astfel de creator este și regizorul  de filme documentare, Artavazd Peleșian.

A. Peleșian s-a  născut la 22 februarie,  în 1938 în Gyumri (astăzi trăiește în Rusia). În cinematografie el iese în evidență mai ales prin filmele sale mute, unde lipsesc cuvintele și scenele organizate. Iar cineobiectivul lui caută și găsește pauza în mișcare. Regizorul a realizat filmele  “Sfârșitul” (1994), “Viața” (1993), “Secolul nostru” (1983, cel mai lung film al său), “Anotimpurile” (1975), “Locuitorii” (1970), “Noi” (1969), “Începutul” (1967), “Lumea oamenilor” (1966), “Veghe în munți” (1964),  aproape toate filmate în țara natală. Peleșian, pe lângă numeroaselor premii și recunoașteri, a fost primul, care a primit două diplome din partea Institutul de Stat Superior al Cinematografiei din Rusia ca regizor de filme documentare și artistice.

Marele maestru de film este, de asemenea, creatorul teoriei montajului de la distanță. Serghei Paradjanov îl considera unul dintre acei puțini regizori geniali ai cinematografiei reale, iar filmele sale cin-esimfonii. De ce? Vom afla împreună.

– De ce filmele lui A. Peleșian sunt fără cuvinte?

– Utilizarea cuvintelor în film cere aceeași durată a imaginilor. Desigur, cuvintele sunt importante, dar ele imobilizează crearea caracterului. Cu toate acestea, cel mai important consider montajul.

Peleșian pe calea devenirii regizor.

–  Când eram student la Televiziunea Centrală, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la revoluția din Octombrie se pregătea să filmeze 50 de serii/filme. Le-am sugerat să prezint acei 50 de ani în numai 10 minute, însă am fost refuzat. Totuși, nu am renunțat și mi-am finalizat lucrarea de curs sub forma unui film numit “Începutul”, care mi-a adus mult succes. A trecut timp și într-o zi aceeași televiziune m-a rugat să fac imaginea de început a emisiunii “Timpul”. Dar de această dată eu i-am refuzat.

Este surprinzător, dar viața este într-adevăr o scară..  Totuși, cum a înțeles Peleșian că este un maestru al lucrului?

– La început totul făceam intuitiv. Însă când am fost comparat cu oamenii mari de film ai anilor 20, am început să le studiez principiile de filmare.

– Peleșian este, de asemenea, un maestru unic al montajului.

– Nu știu, dar eu montez nu numai prezentul, ci și imaginile care lipsesc ! Datorită fuziunii montării și imaginilor senzația lipsei dispare și se trasnformă subconștient într-o integritate. Aceasta este cauza, că de fiecare dată când publicul îmi vizionează filmele, vede ceva nou.

–  Ce este montajul de la distanță?

– Când, cu ajutorul montajului nu unesc, ci îndepărtez două imagini în spațiu. Asta se numește montaj de la distanță.* Prin întreruperea imaginilor obții continuitate, ceea ce este esența generală a filmelor mele.

– Varianta initiala a filmului “Noi” a fost de lung metraj. Filmul în 23 de minute prezintă  identitatea și destinul poporului armean.

– Despre armeni am realizat multe filme. Unul dintre ele este filmul documentar “Anotimpuri”. Bucuria și tristețea i-au însoțit dintotdeauna pe armeni. Viața nouă și sfârșitul vieții, nunta, botezul, moarte.. armeanul rămâne neînvins.

–  După ce a văzut lucrările regizorului documentar italian, Pietro Marcello, Peleșian a acceptat să se filmeze în filmul lui, însă cu două condiții: nu va vorbi și el trebuie să decidă ce și cum să filmeze. Zis și făcut. M. Pietro adună materiale din arhiva privată, filmele lui Peleșian și unește diverse istorii, prin care prezintă viața lui Peleșian. Filmul “Tăcerea lui Peleșian”, așa l-au denumit, este fără cuvinte și acolo domnește o tăcere vizibilă..

– ..Da, da! Aceea este tăcerea lui Marcello și nu a lui Peleșian (zâmbește).

–  Mulți spun, că cinematografia este o artă sintetică.

–  Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Cinematografia nu este sintetică, pentru că nu ia conținutul literaturii și muzicii.

– Este interesant, ce filme preferă Peleșian? 

– Diverse. De exemplu, apreciez cinematografia rusească, chinezească și americană.

În general,  ce fel de probleme a întâmpinat marele regizor?

– Problemele mele, de obicei, nu au fost de caracter politic, ci mai mult productiv, industrial.

Pentru omul secolului XXI oare este greu să perceapă arta lui Peleșian?

Nu este atât de greu, pe cât se pare. Filmele mele pot fi percepute și de acei oameni care nu sunt specializați în domeniul cinematografiei.

Care este secretul longevității filmelor regizorului?

– Secretul este că în filmele mele există greșeli.

Care este rolul geniului atât în viață, cât și în cinematografie?

Geniul crează un nou limbaj în artă.

– Putem afla despre viitoroarele proiecte ale lui Peleșian?

– Pentru ultimul proiect, a cărui denumire provizorie este “Loc”, ar trebui aproape 1 milion de dolari. Doream, de asemenea, să deschid un institut în Armenia, dar…

– … din nou tăcere.

Din păcate da. De data aceasta “tăcere” financiară.

Cauza nerealizării filmului artistic “Homo sapiens” era tot aceeași problemă financiară?

– Scenariul filmului, pentru realizarea căruia bugetul era de 1 milion de dolari, era pregătit încă în vremea sovietică, însă din cauza prăbușirii acesteia nu s-a filmat. Dacă într-o zi se va realiza acel film toate celelalte filme ale mele vor părea minore. Scenariul filmului prezintă într-adevăr o valoare pentru mine…

Să sperăm, ca într-o zi geniul armean ne va bucura din nou prin filmul său de vis, “Homo sapiens”, pentru că țara noastră are nevoie de oameni ca Peleșian pe drumul formării în continuare a unui sistem de valori sănătos.

Elena Ciobanyan

**Montajul obișnuit se face cu ajutorul unui program de montaj, pe computer prin care se unesc imaginile/videourile, astfel creând un film sau imagini consecutive în mișcare, pe când montarea de la distanță, pe care a creat-o marele regizor, se referă la un procedeu de îndepărtare a imaginilor lăsând între ele un oarecare spațiu, astfel creând un film/imagini în mișcare cu un inteles aparte.

  •  
  •