Mihai Stepan Cazazian

Donaţie a armenilor din România şi Argentina pentru o şcoală din Erevan

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul trecut, în luna iunie publicam în Ararat raportul financiar privind stîngerea  unei sume de bani din România pentru Fondul Armenia, program coordonat de Garabet Haciaturian.

În final s-au strîns 3o00 de dolari  care s-au adăugat altor 3000 de dolari, donaţi de armeni originari din România şi stabiliţi în Argentina (coordonator dl.Jorge Vartparonian – reprezentant al Fondului în Argentina)

Suma de 6000 de dolari a fost destinată să echipeze cu calculatoare şi echipamente periferice o şcoală din Erevan

Sîntem în măsură să prezentăm, în imagini, îndeplinirea acestei nobile misiuni, Şcoala Argentiniană din Erevan beneficiind de dotările respective.

Reprezentanţii Fondului au mulţumit, printr-o scrisoare domnilor Garabet Haciaturian din România şi Jorge Vartparonian – originar din România , stabilit în Argentina – pentru contribuţia lor la îndeplinirea proiectului propus.

  •  
  •