Mihai Stepan Cazazian

DON GIOVANNI la Opera Națională București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Opera Națională a fost gazda unui eveniment muzical deosebit oferit de Universitatea Națională de Muzică din București și de Universitatea Națională de Arte: o nouă producție a capodoperei mozartiene DON GIOVANNI de W. A. Mozart, în regia Andăi Tăbăcaru-Hogea, profesor asociat la Universitatea Națională de Muzică. Spectacolul a fost prezentat în cadrul Zilelor Europene ale Operei.

Sub bagheta tânărului dirijor Gabriel Bebeșelea care a condus orchestra CONCERTO a UNMB, au evoluat câțiva studenți la canto și masteranzi ai profesorilor Eleonora Enăchescu, Ionel Voineag, Mariana Colpoș și Georgeta Stoleriu.

S-a prezentat versiunea de la premiera mondială a operei, de la Praga din 1787, în care lipsesc două arii și ansamblul coral de la finele lucrării, după moartea lui Don Giovanni.

Talentata regizoare Anda Tăbăcaru-Hogea a gândit spectacolul într-o viziune modernă care respectă, însă, datele stilistice tradiționale ale lucrării, netrădând, în același timp, mesajul filozofic al acesteia. Spectacolul este viu, tineresc, cântăreții interpretează partitura, fac teatru de bună calitate, sunt mobili și dinamici, ceea ce conferă producției prospețime. Chiar dacă, în general, vocile sunt încă în formare, nu au forța de a trece, întotdeauna rampa, se simte evident la acești tineri bucuria lor de a cânta pe scenă, de a se pregăti ca interpreți consacrați de operă. Din acest punct de vedere, considerăm benefic un asemenea tip de spectacol care se dovedește un experiment foarte reușit, constituind o etapă importantă în realizarea vocalității tinerilor interpreți.

Rolul titular i-a fost încredințat baritonului masterand canadian Jean Kristof Bouton, premiat și la Concursul Internațional de Canto „Maeştrii artei lirice – Petre Ştefănescu-Goangă”.  El are o voce frumoasă pe care trebuie să și-o dezvolte, în timp. Are, însă, o plastică a trupului foarte mobilă, fiind un interpret inteligent care știe să rostească și să interpreteze replicile parlatto, personajul definindu-se treptat pe parcursul lucrării.

A avut un partener excelent în figura lui Leporello, interpretat de Radu Ion, care s-a detașat net de colegii săi printr-un talent muzical și interpretativ deosebit. A fost nuanțat permanent pe frază, jocul său subtil oferindu-i o mobilitate neașteptată. Știe să cânte în toate pozițiile, păstrează cu strictețe stilistica partiturii, creează un personaj convingător.

Stanca Manoleanu interpretează dificilul rol al Donnei Anna. Are o voce frumoasă care prin strădania ei de a respecta stilistica partiturii o recomandă ca pe o viitoare soprană de marcă; să nu uităm că ea aparține unei familii de muzicieni care i-au dat gena. După opinia noastră, în acest moment culoarea sa timbrală nu-i permite să abordeze rolul Donnei Anna. Se știe că acest rol, extrem de dificil, solicită o soprană cu o voce puternică, cărnoasă, cu un acut strălucitor. Dacă ea își va cultiva glasul, prin muzicalitate și inteligență, poate ajunge mai târziu, în timp, să interpreteze acest personaj cu maxima exigență a cerințelor partiturii.

Soprana Florina Ilie a întruchipat-o pe Donna Elvira, care s-a preocupat să interpreteze cu rigoare fraza muzicală, deși scriitura ridică mari dificultăți.

Într-o notă de corectitudine se înscriu cei doi interpreți ai cuplului Zerlina-Masetto: Mădălina Barbu și Daniel Pascariu, care s-au dovedit și buni actori.

Tenorul Ionuț Hotea l-a creat pe Don Ottavio. El este dotat cu o voce frumoasă, cu simț muzical, are o puritate și chiar o inocență în apariția personajului. A interpretat aria cu eleganță și dezinvoltură, recomandându-l ca pe un viitor artist de renume.

Daniel Filip a fost un comandor straniu prin ținută și foarte sugestiv prin intonațiile dramatice ale rolului.

Anda Tăbăcaru-Hogea este o regizoare dublată de simțul muzicalității, ea a absolvit și secția de muzicologie a Conservatorului, ceea ce îi oferă un surplus de exigență în alegerea distribuției interpreților.

Decorul este esențializat și sugestiv, fără încărcături inutile. Artista s-a străduit să redea metaforic latura tragică, magică și chiar  fantastică a poveștii lui Don Giovanni și, în acest sens, unele sugestii vizuale, dar și de scenografie sunt binevenite: proiecțiile, ochiul magic care străjuiește ca un implacabil judecător avatarurile sentimentale ale eroului. Extrem de ingenioase au fost statuile vivante din cimitir.

Scenografia a fost asigurată de Anca Albani.

Putem face, însă, o observație, privind stilistica costumelor. Dacă la bărbați costumele păstrează o linie mai clasică, amintind de epocă, în linia costumului feminin se afișează distorsiuni descurajante : rochiile personajelor feminine principale par extravagante în croială, distonează printr-un aspect evident modern, după opinia noastră, total nepotrivit.  Este de dorit ca într-o montare modernă să se adopte un costum atemporal unitar pentru a nu se comite șocuri vizuale.  În spectacol, prin costumele unor personaje feminine se sparge o anumită unitate de concepție, din păcate.

Privită în ansamblu, această nouă producție de DON GIOVANNI a fost o reușită prin aducerea pe scenă a unor tineri interpreți de operă aflați în plin proces al inițierii lor în carieră. A fost o modalitate inteligentă de a le testa calitățile, de a-i obliga să răspundă cu profesionalism și un anumit curaj la toate cerințele scenice ce li se impun. Apreciem faptul că au ales ca titlu de prezentare pe una dintre cele mai dificile partituri mozartiene care le solicită foarte multe calități și-i supune unui greu examen.

Spectacolul a avut un impact excelent la public. O sală plină până la refuz a aplaudat frenetic prestația tinerilor soliști, răsplătindu-le efortul și entuziasmul.

Un asemenea eveniment este o dovadă în plus că teatrul liric trebuie să fie înoit și prin asemenea experimente benefice pentru dezvoltarea școlii de canto românești.

     de Mihai Alexandru Canciovici

  •  
  •