Mihai Stepan Cazazian

DON GIOVANNI de Mozart pe scena Operei Naționale București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 Don Giovanni

Opera Națională propune o nouă producție a operei DON GIOVANNI de Mozart, în regia Andăi Tăbăcaru Hogea, fiica marelui regizor de origine armeană Dumitru Tăbăcaru.

La Opera Națională, în noul local înființat în 1954, lucrarea mozartiană a cunoscut încă două montări: în 1967, sub bagheta maestrului Mircea Popa, Hero Lupescu a pus în scenă opera cu o distribuție prestigioasă ce-i cuprindea pe Marina Krilovici, Magda Ianculescu, Iolanda Mărculescu, Dan Iordăchescu, Constantin Gabor și alții. După mulți ani, în 1995, regizorul Alexandru Darie, în colaborare cu dirijorul Lucian Anca, oferă publicului o nouă montare ce-i avea ca protagoniști pe Sever Barnea, Pompei Hărășteanu, Iulia Isaev și Liliana Dumitrache, Mariana Colpoș și Dorina Cheșei, Ana Camelia Ștefănescu și alții.

Anca Tăbăcaru Hogea, după aproape un deceniu, ne oferă o nouă montare. La sfârșitul stagiunii trecute acest spectacol s-a mai prezentat publicului cu interpreți masteranzi, ori studenți de la Universitatea de Muzică din București. Regizoarea a reluat și îmbunătățit producția sa de anul trecut, propunând două distribuții, care după opinia mea, sunt interesante și trebuie analizate comparativ, ceea ce ne și propunem în critica de față.

Antonela Barnat, Radu Ion

Antonela Barnat, Radu Ion

Intenția regizoarei a fost, fără îndoială, de a găsi în această lucrare genială a lui Mozart acele sensuri adânc filosofice ale capodoperei mozartiene. Ea subliniază și în programul de sală un aspect esențial: „Ceea ce se impune a fi descoperit, analizat și redat este echilibrul între dramma giocoso și fantastic, astfel încât situațiile comice și dramatice, aspectele metafizice, vivacitatea teatrală și frumusețea frazelor muzicale să pună în valoare acestă concepție muzicală dramatică unică în istoria genului liric.”

Spectacolul se străduie, într-un decor minimalist (Anca Albani semnează scenografia) sobru, să exprime dezideratele regizoarei prin câteva proiecții: unele extrem de sugestive, mai ales cele de la început, ce potențează latura fantastică a operei, altele mai puțin reușite și fără relevanță în desfășurarea dramatică a lucrării. Sunt câteva momente deosebit de bine realizate.  Folosirea simbolului ochiului magic ca semn al înțelepciunii și justiției divine; ochiul magic poate subsuma funcții diferite cu conotații simbolice deosebite: poate deveni lună ori soare; prezența unui balerin (Mugur Valsami) ca un alter-ego al eroului creează o stare specială; scena din cimitir și apariția Comandorului în sală, finalul operei cu dialogul cu acesta aflat în lojă, confruntarea dintre Don Giovanni și musafirul său; un tablou baroc de la finalul foarte bine gândit, cu trimiteri la sensul subtil al psihologiei eroului. Prezența interpreților în sală dă vivacitate spectacolului la final. Regizoarea lucrează teatral cu fiecare interpret în parte, încercând să-i imprime acele trăsături specifice personajului respectiv. Există, însă, și momente mai puțin realizate: balul de la Don Giovanni în care corul poartă costume de un monocromatism deranjant, „țopăie” pur și simplu pe ritm de menuet, mișcarea coregrafică aparținând Mălinei Andrei fiind în total dezacord cu ritmica muzicală. Prezența celor trei balerine care apar și dispar de nenumărate ori devine obsedantă.

În prima distribuție, regizoarea ne propune interpreți în genere tineri, ceea ce mi se pare un fapt stimulator pentru operă. Se oferă, astfel, posibilitatea unor talente de a se afirma, căutându-și un traseu în inițierea lor artistică.

În rolul principal, a fost la premieră tânărul bariton Daniel Pop, care, din păcate, după opinia noastră, este crud și nepregătit pentru a-l întruchipa la vârsta aceasta pe Don Giovanni. Nu are carismă, este un erou „în formare”. Apreciem, însă, strădania sa de a interpreta exuberanța și elanul personajului, în lungul drum al căutarilor sale. Știe să frazeze, este un interpret inteligent, care, suntem siguri, în timp va putea să-l întruchipeze pe Don Giovanni.

Leporello a fost tânărul bariton Cătălin Țoropoc, o speranță extrem de plăcută a liricii actuale. Dezinvolt, bun actor, Țoropoc a impresionat publicul fiind aplaudat cu entuziasm. În rolurile feminine am avut trei propuneri foarte potrivite, demne de toată lauda.

Rolul Donnei Anna a fost cântat de Iulia Isaev, soprană din Școala Artei Florescu, sensibilă, cu știința cântului, inteligentă, ea rezolvând onorabil dificilul rol al Donnei Anna. Crina Zancu a fost o Donna Elvira pasională, plină de temperament și nerv, punctând subtil dragostea ei nestinsă pentru erou, acceptându-i acestuia orice încălcare a vreunui jurământ. A interpretat extrem de nuanțat aria „Mi tradi quell’alma ingrata”. În Zerlina, Maria Jinga ne-a demonstrat, încă o data, că este o artistă inteligentă, sensibilă, care de fiecare dată și-a construit personajul cu simț al măsurii. Don Ottavio a fost interpretat de tânăra speranță a operei Augustin Hotea, care ne-a impresionat prin păstrarea stilisticii mozartiene în interpretarea celor două arii, a cântat frumos, sensibil, punctând cu inteligență și subtilitate trăirile interioare ale personajului.

IMG_9295

Comandorul a fost Horia Sandu, un bas care în ultimele sale apariții scenice a demonstrat maturitate, punându-și în evidență o voce de bas bine timbrată, cu un acut sigur. Interpretul lui Masetto, Iustinian Zetea a dovedit că este un actor plin de culoare și inventivitate în susținerea personajului. A doua distribuție ne-a produs surprize extrem de plăcute, întrucât întreaga echipă stă în picioare foarte bine, susținându-se prin interpreți valoroși. În rolul principal, baritonul Eugen Secobeanu se dovedește a fi un Don Giovanni carismatic, temperamental, pervers și senzual, dornic de noi cuceriri, demn în fața destinului și-a morții pe care le acceptă. A fost o prezență agreabilă, a dovedit că este un bun actor care a înțeles toate datele personajului, fiind dublat de  voce bine stăpânită și condusă în spiritul partiturii.

Leporello a fost Radu Ion, un bariton tânăr, cu un joc de scenă extrem de nuanțat, având o plastică a mișcării sugestivă. Vocal, s-a achitat onest de rol, chiar dacă nu dispune de timbrul lui Cristian Țoropoc. Edith Borsos ne propune o Donna Anna statuară, imperturbabilă în durerea pierderii tatălui ei, dar mai ales în dorința răzbunării. Are o voce care i-a permis să abordeze acest rol pe care îl duce până la capăt fără a fi avut probleme vocale. Antonela Bârnat este o Donna Elvira de referință. Deși abordează partitura pe timbrul ei de mezzo, ea demonstrează că-și stăpânește glasul excelent, vocea i s-a împlinit, are o culoare și poză frumoasă de glas și este într-un real progres sub raportul vocalității. Este momentul să cânte CARMEN, care ar avantaja-o la această dată. Mihaela Ișpan, ca în toate aparițiile sale, ne-a demonstrat că este o mezzosoprană sigură pe ea, cu o voce frumoasă, bine condusă, dar mai ales că este o artistă sensibilă. Tânărul tenor Andrei Lazăr în Don Ottavio are o voce frumoasă, îi recomandăm să lucreze mai mult pentru a-și găsi acea siguranță de care are nevoie. Este, însă, un tenor promițător și de care vom mai auzi cu siguranță. Basul Marius Bolos l-a interpretat pe Comandor cu o voce nuanțată, care a sunat amenințător ca un ecou al destinului implacabil. A creat un personaj.

Conducerea muzicală a aparținut dirijorului Vlad Conta, care ne demonstrează, încă o dată, că este un muzician aplecat spre descifrarea partiturii în spiritul ei, prin găsirea acelor sensuri adânci pe care le-a dorit compozitorul. Ne impresionează, de fiecare dată, prin faptul că știe să-i urmărească pe interpreți, conlucrând cu aceștia la realizarea unei structuri muzicale unitare.

Stelian Olariu, ca întotdeauna, dovedește un profesionalism imbatabil în organizarea și conducerea corului Operei Naționale.

Spectacolul DON GIOVANNI aduce la Opera Națională spiritul mozartian de care avem permanent nevoie spirituală.

Mihai Alexandru Canciovici

 

 

 

 

 

 

  •  
  •