Bedros Horasangian

Domnitorul Brâncoveanu şi Domnul Ponta

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

placa comemorativa

Vizita premierului Victor Ponta la Istanbul, cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Turcia, nu a trecut neobservată de comentatorii politici români. În timp ce importantei întîlniri (de cinci ore) de la Soci dintre preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi cel al Ucrainei, Viktor Ianukovici, nu i s-a acordat nici o importanţă, trecînd complet neobservată/necomentată în mass-media din România. Anticomunismul de salon şi fasoanele retorice antislave ale actualei noastre clase politice (nu mai avem treabă cu ruşii, bulgarii, sîrbii sau polonezii, noi avem treabă doar cu americanii!) pot produce – şi produc deja – grave distorsiuni ale politicii noastre externe. Dar oare mai avem noi, România şi românii, o politică externă, bine articulată de obligaţiile contractuale asumate cu UE şi NATO, dar şi, in extenso, ceea ce în limbaj MAE numim afaceri globale? (Presa românească nu a comentat faptul că noul ambasador al României la Erevan nu a fost acreditat. Oare de ce?) Departe de a face din Ucraina, Polonia şi Rusia parteneri strategici – ei da, orice se poate negocia, dar să se ştie ce şi cum să se negocieze –, noi sîntem încă reticenţi faţă de partenerii noştri geografici. Se mai aude ceva de tamtamizatele [sic!] proiecte legate de Marea Neagră? Sau a rămas doar o afacere strict (turco)azeră, care altminteri nu are ieşire la Marea Neagră? Dar, pe bună dreptate, autorităţile de la Baku au tot interesul să intre pe piaţa europeană a energiei. Oare politologul Caragiale nu ar avea nimic de zis în acest punct? Trecem peste momentul răspunsului şi revenim la vizita protocolară întreprinsă de premierul Victor Ponta la Istanbul. Evident că invitaţia adresată României era legată de inaugurarea tunelului subacvatic Marmaray, pe sub Bosfor, tunel ce uneşte acum partea europeană a Istanbulului de partea asiatică. Un proiect care a costat statul turc trei miliarde de Euro, realizat de un consorţiu internaţional din a cărui componenţă nu au lipsit nici investitorii japonezi. Noi, românii, nu am participat decît la inaugurarea tunelului. Şi la dandanaua care a urmat.

Adică?

Adică: premierul Victor Ponta a stat la ina­u­gurare în primul rînd al invitaţilor, dintre care nu au lipsit preşedintele Abdullah Gül şi premierul Recep Tayyp Erdogan. Luări de cuvînt pline de mîndrie, pe bună dreptate, şi patriotic-înălţătoare, legate de realizarea tehnică şi de efortul întreprins de autorităţile stambuliote de a îmbunătăţi traficul marelui megapolis. 17 milioane de locuitori – asta nu e de joacă! Trecem peste faptul că, a doua zi, o pană de curent de trei ore a blocat traficul; şi vom încerca să pritocim semnificaţia unui gest cu totul inabil al premierului Victor Ponta. Sigur că prezenţa primului ministru român la Istanbul nu era întîmplătoare. Cu doar două luni în urmă, Ponta era în vizită oficială la Ankara, avea întrevederi atît cu premierul turc, cît şi cu preşedintele Abdullah Gül. Nu doar Turcia, ci şi alte republici asiatice din vechiul cartel comunist numit URSS au interese strategice clare ca să folosească România drept cap de pod pentru Europa şi Uniunea Europeană. Nu este un secret pentru nimeni că relaţiile românilor cu turcii sînt vechi, chiar dacă ele nu au constat, pur şi simplu, într-un schimb duios de bezele şi salamalecuri. A curs sînge, printre altele. Dar ce a fost a fost, să vedem ce mai este.

Pragmatismul unui nou tip de Realpolitik ar fi benefic pentru toată părţile. Dar ce ne facem dacă egalitatea schimburilor şi a cîştigurilor este de tip un cal-un pui, un cal-un pui? Faptul că la Fabrica de Frigidere Arctic din Găeşti – aici a fost profesor de română şi academicianul Şerban Cioculescu, ca să dăm şi o notă culturalicească acestor comentarii strict politice – s-a mai inagurat o secţie de producţie, cu participarea unor investitori turci, să însemne chiar atît de mult încît să ne simţim obligaţi să facem gesturi diplomatice de mare anvergură?

Ne întrebăm doar. La ce foloseşte placa memorială încastrată în zidul închisorii Edicule (Şapte Turnuri) din Istanbul (Constantinopol, pînă în 1923), dedicată memoriei martirajului domnitorului Constantin Brâncoveanu şi celor patru fii ai săi (plus un ginere, Ianache Văcărescu)? Imaginea domnitorului român şi a băieţilor lui martirizaţi pe vremea sultanului Ahmet al III-lea este bine păstrată în portretele pictate de Pârvu Mutu la Mănăstirea Sinaia – asta aşa, ca pandant la imaginile transmise în 2013, în direct, de la Istanbul!

Mai întîi să transcriem exact conţinutul plăcii comemorative, scris în turcă, română şi engleză: „În memoria domnitorului Con­stantin Brâncoveanu şi a celor patru feciori ai săi, care au fost întemniţaţi la închisoarea Edicule la începutul secolulul al XVIII-lea, departe de scumpa lor patrie şi întru statornica amintire a istoriei comune a popoarelor turc şi român“.

Atît. Am preluat textul din presa românească, dar ar merita confruntat şi cu textul turcesc. Cuvîntul „feciorii“ nu ni se pare a face parte din limbajul actual, iar „statornicia“ relaţiilor dintre cele două popoare pare un eufemism.

Ce se întîmplă? Putem face doar cîteva observaţii. Brâncoveanu a fost mazilit de sultan şi un simplu capuchehaie (ofiţer de rang inferior) a venit cu firmanul şi a pus năframa neagră pe umărul domnitorului român. Mereu ne-am întrebat cum a fost posibil ca un ofiţer otoman şi doar douăzeci de ieniceri să-l aresteze din mijlocul Curţii Domneşti de la Bucureşti. Cum de apropiaţii lui Vodă nu l-au făcut scăpat? Spre marea satisfacţie a lui Şerban Cantacuzino, care rîvnea tronul şi care, ironia istoriei, urma să fie şi el mazilit pste doar doi ani. Şi aşa mai departe.

Care „statornică“ prietenie? Se puteau găsi şi alte forme de protocol pentru bunele relaţii de azi. Eroarea de interpretare a premierului Victor Ponta rămîne impardonabilă. Oricîte glumiţe ar face şi oricît l-ar ruga pe actualul ministru al Culturii să facă din anul 2014 un an Brâncoveanu.

Trist, dar adevărat. Hair Olsun, Bună Ziua, Good Day!

Bedros HORASANGIAN

Articol din noul număr al revistei „Observator cultural“

 

  •  
  •