Mihai Stepan Cazazian

Discursul deputatului U.A.R. Varujan Pambuccian în Parlamentul României (21 aprilie 2015)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

pambuccianCu exact un secol în urmă, pentru armenii din Imperiul Otoman începea drumul Golgotei care, în unele cazuri s-a sfârșit printr-o crucificare cât se poate de concretă în deșerturile Siriei. Pe 24 Aprilie, elitele intelectuale, religioase, politice și economice ale armenilor din Istanbul au fost arestate, întemnițate și ucise. În zilele următoare soldații armeni din armata otomană au fost dezarmați și trimiși în lagăre de exterminare. Populația armeană din tot cuprinsul Imperiului a făcut apoi obiectul unei deportări în masă, 306 coloane de deportați parcurgând spații imense către zonele deșertice ale Siriei unde se hotărâse relocarea lor. În aceste marșuri ale morții, armenii din convoaie au fost în mod sistematic înfometați, epuizați fizic și atacați de batalioanele speciale guvernamentale care îi însoțeau. Din cei peste un milion de armeni duși în acest fel spre deșert, au ajuns la destinație în jur de 20%, restul fiind uciși pe drum. Destinația însemna internare în lagăre de exterminare, acolo unde a pierit majoritatea celor care au supraviețuit drumului. Pe toate aceste drumuri au avut loc atrocități de neimaginat pentru lumea civilizată, de la uciderea copiilor la crucificarea femeilor. În acest timp, armenii din armata otomană erau uciși sistematic în lagărele de muncă în care fuseseră internați. Bilanțul sec a doi ani de neantizare este de un milion și jumătate de armeni cetățeni ai Imperiului Otoman.

Câteva zeci de mii de armeni au reușit să scape cu viață fugind fie în Imperiul Țarist, fie, prin porturile de la Mediterana în Europa, fie în teritoriile otomane ocupate de către Antantă. Una dintre familiile care au reușit atunci să se refugieze și să găsească adăpost în România, primul stat care a întins o mână refugiaților armeni, este familia mea. Strămoșii mei putea opta între moarte și abandonarea credinței creștine. Bunicii mei, împreună cu majoritatea armenilor de atunci au spus: „Mai bine ne pierdem trupul decât să ne pierdem sufletul”. În acei ani, armenii din Imperiul Otoman au învățat să moară și călcând pe moarte să învie întru aceeași credință creștină.

S-a scris și s-a spus mult despre genocidul împotriva armenilor din Imperiul Otoman. S-a recunoscut puțin și de foarte puține ori el a fost calificat ca atare. De aceea, astăzi doresc să citez din cele mai recente gesturi legate de comemorarea evenimentelor de atunci. Primul este cel al Sanctității Sale Papa Francisc I, care în timpul liturghiei din 12 Aprilie 2015 dedicată centenarului genocidului împotriva armenilor a spus:

«Poporul vostru, pe care tradiția îl recunoaşte drept primul popor convertit la creștinism în 301, are o istorie bimilenară și păstrează un admirabil patrimoniu de spiritualitate și cultură, alături de capacitatea de a se ridica după numeroasele persecuții și încercări la care a fost supus. Vă invit să cultivați întotdeauna sentimentul de recunoștință față de Domnul pentru faptul de a fi fost capabili să vă păstrați fidelitatea față de El chiar și în epocile cele mai grele. Este important, de asemenea, să-i cereți lui Dumnezeu darul înțelepciunii inimii: comemorarea victimelor de acum o sută de ani ne pune, într-adevăr, înainte întunericul acelui ”mysterium iniquitatis” (misterul nelegiuirii – 2Tes 2,7) ».

«Paginile de suferință din istoria poporului vostru continuă, într-un anumit sens, patima lui Isus, dar în fiecare din ele este depusă sămânța Învierii. Să nu înceteze în voi, Păstorii, efortul de a-i educa pe credincioşii laici să învețe a citi realitatea cu ochi noi, pentru a ajunge să spună zi de zi: poporul meu nu este doar unul de oameni care suferă pentru Cristos, dar mai ales unul de oameni înviaţi în Cristos. De aceea, este important să vă aduceţi aminte de trecut, dar pentru a scoate viața cu care să alimentaţi prezentul prin vestirea bucuroasă a Evangheliei şi prin mărturia carității».

«În secolul trecut, familia noastră umană a trecut prin trei tragedii masive şi fără precedent. Prima, care este considerată în mod larg drept primul genocid al secolului al XX-lea, a lovit poporul vostru armean. Celelalte două au fost comise de către nazism și stalinism».

 

În Rezoluția 2590/15 Aprilie 2015, amintind de Rezoluția sa din 18 Iunie 1987 în care caracteriza evenimentele din Imperiul Otoman din perioada 1915-1917 ca fiind genocid, Parlamentul European «aduce un omagiu, în ajunul centenarului, memoriei unui milion și jumătate de victime nevinovate, armeni care au pierit în Imperiul Otoman; se alătură comemorării centenarului genocidului împotriva armenilor într-un spirit de solidaritate și justiție europeană; invită Comisia și Consiliul să se alăture la comemorarea acestuia»

 

Rezoluția a fost inițiată de către Partidul Popular European și votată cu o largă majoritate de către toți reprezentanții tuturor statelor membre și a partidelor europene. Doresc să le mulțumesc pe acestă cale europarlamentarilor români, din tot spectrul politic pentru sprijinirea acestei Rezoluții a Parlamentului European și să îmi exprim speranța că va veni o zi în care Parlamentul României, structurat în aceleași partide care au votat rezoluția la Bruxelles, va adopta o atitudine similară.

  •  
  •