Mihai Stepan Cazazian

Cuvîntul senatorului Varujan Vosganian în plenul Senatului, cu prilejul comemorării Holocaustului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Holocaustul este cea  mai dureroasă amintire pe care ne-a lăsat-o un secol trist. Veacul al douăzecilea a fost unul al cuceririlor ştiinţifice, dar şi al marilor tragedii. Secolul XX a adus în istoria omenirii războaiele mondiale, lagărele de concentrare, gropile comune, apatrizii, genocidul, ideologia ca instrument al autorităţii. Un secol nefericit, care a avut o adolescenta scurta si care a imbatranit brusc, la jumatatea celui de-al doilea sau deceniu, odata cu izbucnirea primului razboi mondial. Nu chiar atat de nefericit, insa, ca urmasul sau, secolul al douazecisiunulea care, odata cu atentatele de la 11 septembrie 2001, s-a nascut gata batrin, precum Benjamin Button, eroul lui Scott Fitzgerald, fara a avea, insa, ca acela, sansa intinerii si dezvinovatirii. Felul în care a debutat noul secol, cu atentatele, razboaiele fratricide şi fanatismele sale, arată că, din păcate, omenirea nu a învăţat atât cât trebuia din lecţia dureroasă a secolului care a trecut.

În ce priveşte marile traume prin care a trecut omenirea, putem să ne raportăm la ele în trei feluri : prin uitare, prin răzbunare sau prin iertare. Uitarea înseamnă indiferenţă şi, adesea, neînţelegere. Pentru cei care uită, oricând se poate întâmpla din nou.

Răzbunarea nu închide o rană, ci îi adaugă altele. O rană nu se vindecă niciodată deschizând alte răni. Iar lacrima din ochiul tău nu trebuie să te împiedice să vezi lacrima din ochiul celuilalt.

Iertarea este un gest de mare responsabilitate. Spre deosebire de uitare, iertarea nu se poate face pe cont propriu. Iertarea nu este un monolog, ci are nevoie de un interlocutor. Şi iarăşi spre deosebire de uitare, iertarea înseamnă asumare. Ierţi numai atunci când ştii că aşa ceva nu se va mai repeta. Nu ierţi pentru că eşti bun. Într-un anumit fel, iertarea este neiertătoare.

Modul în care opinia publică internaţională şi statele lumii onorează memoria victimelor holocaustului a fost unul exemplar. Atât din perspectiva dreptului internaţional, cât şi din cea a dreptului intern, de pedepsire a negaţionismului în ceea ce priveşte adevărul despre crime inimaginabile. România, inclusiv prin festivitatea de astăzi, nu face excepţie. Iar felul în care poporul evreu şi-a regăsit vigoarea şi a contribuit la civilizaţia lumii întregi în perioada postbelică este cu totul remarcabil. Am un cuvant de lauda si pentru comunitatea evreilor din Romania, petrnu intreaga sa contributie la civilizatia romaneasca.

M-am numărat printre cei care au vizitat memorialul Yad-Vashem de la Ierusalim. Este un pelerinaj obligatoriu pentru a înţelege lecţiile istoriei. Astfel de lăcaşuri de evocare a marilor tragedii ale secolului XX se găsesc în multe locuri ale lumii. Multe alte popoare au trăit astfel de tragedii, mai ales din neînţelegere si uitare. « Cine îşi mai aduce aminte de masacrarea armenilor ? » întrebau conducătorii nazişti, justificând astfel soluţia finală îndreptată împotriva evreilor. Jertfa celor şase milioane de evrei, pe cât de tragică pe atât de lipsită de sens, ar putea deveni pilduitoare pentru o omenire care îşi caută încă sensuri, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete niciodată.

10 octombrie

Senatul României

 

  •  
  •