Mihai Stepan Cazazian

Din presa română/PUTEREA.RO : Festivalul Strada Armenească, un succes copleşitor pentru comunitate

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

97688_3
Interesul bucureştenilor pentru a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească i-a copleşit pe membrii comunităţii. Complexul armenesc a fost luat practic cu asalt, iar strada a devenit prea mică. Curiozitatea oamenilor de a cunoaşte cultura şi tradiţiile minorităţii armene s-a văzut la toate corturile instalate pe stradă. Mulţi români au vrut să afle cum se scrie numele lor în limba armenească, au cumpărat cărţi, au vizionat proiecţii documentare şi i-au aplaudat la scenă deschisă pe dansatori şi cântăreţi. Comunitatea armeană vrea să facă o tradiţie din acest festival, care va fi organizat anual în primul weekend din luna august. 2015 va fi marcat de evenimente comemorative ale genocidului armenilor.

„Credeam că toată lumea ne ştie istoria şi cultura. Mare greşeală am făcut. În 2013 am avut pe gardul Bisericii Armeneşti o expoziţie cu personalităţile poporului nostru. Am avut surpriza să constatăm că mulţi nu le ştiau. Apoi, am vrut să trezim şi mai mult curiozitatea oamenilor şi am organizat primul festival. Nu a fost bine mediatizat. Doar vreo 6 mii de oameni ne-au vizitat în 2013. Anul acesta, în schimb, strada era prea mică pentru cei care ne-au vizitat. Estimăm că au venit 20-25 de mii de oameni”, a relatat pentru ziarul PUTEREA vicepreşedintele Uniunii Armenilor din România, Sirun Terzian. În 2013, organizatorii festivalului au oferit vizitatorilor un „Paşaport Strada Armenească”, urmând ca în fiecare an să se pună câte o ştampilă în el şi să ofere un cadou. „Anul acesta am dat câte o carte cu negustorii armeni”, spune Sirun Terzian, care este şi managerul tipografiei şi Editurii ARARAT. La Festivalul Strada Armenească, pe o lungime de 50 de metri, a fost organizată „Strada de carte armeană”. În prima zi a festivalului au fost oferite spre vânzare 1.000 de volume, iar în cea de-a doua, 1.500. „În 10 minute s-a vândut tot. Şi expozanţii au fost impresionaţi. În cea de-a treia zi, mulţi au rămas fără marfă. La fel de bine primit a fost şi ziarul pe care l-am scos cu ocazia festivalului. Iar am greşit, pentru că am tipărit doar 6 mii de exemplare, iar cererea a fost mult mai mare”, spune Sirun Terzian. Pe zona stradală alternau atelierele de creaţii şi hand made, iar cafeneaua a fost realizată în stil oriental. De mare interes a fost şi cortul unde bucureştenii au vrut să vadă cum se srie în limba armeană numele lor. Permanent, 5-6 persoane aşteptau la coadă să vadă caligrafia armenilor.
Gabriela Dinescu

mai mult pe http://www.puterea.ro

 

  •  
  •