Bedros Horasangian

DIN PRESA ROMÂNĂ / Vive la France!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

JeSuis

În lume, evoluţia evenimentelor are un alt ritm decît cel necesar pentru a percepe corect şi exact ceea ce se întîmplă într-o realitate extrem de fluidă. Dacă duminică mai mult de patru milioane de cetăţeni ieşeau pe străzile oraşelor franceze pentru a protesta, împreună cu patruzeci de lideri politici veniţi din toate colţurile lumii, împotriva asasinării a doisprezece jurnalişti, a trei poliţişti şi a patru simpli cetăţeni aflaţi într-un market kasher din Paris, deja, după 24 de ore, agenda ştirilor s-a modificat. Preşedintele Barack Obama – care nu a fost prezent la Paris, alături de ceilalţi lideri europeni, oare de ce?! – combate, la Washington, împotriva războiului cibernetic (adevărat, un mare pericol nu doar pentru Casa Albă şi Pentagon, ci pentru întreaga democraţie occidentală), în timp ce în Cuba sînt eliberaţi toţi, zice-se, toţi deţinuţii politici. Moment important, aşteptat de multe decenii. Acordul recent încheiat între Washington şi Havana conţine şi o astfel de prevedere.

Dacă pentru crimele comise pe teritoriul european va răspunde cineva – a trecut neobservată ştirea prin care se anunţa sinuciderea şefului Poliţiei din Paris, a doua zi după atentatul de la sediul revistei –, pentru alte crime, teribile, comise tot în aceste zile, în Nigeria, de către gruparea teroristă Boko Haram, nu va răspunde nimeni. Mişcarea islamistă Boko Haram din Nigeria este autoarea mai multor atentate, răpiri şi violenţe de tot felul, care nu au în Europa impactul produs de uciderea, cu sînge rece, a ziariştilor de la Charlie Hebdo.

Şi acum avansăm întrebarea care ne preocupă şi care a făcut deja valuri, nu doar la televiziunile de ştiri româneşti, ci şi în rîndul unor lideri politici europeni. Există vreo legătură între acţiunile teroriste comise în numele Islamului (soldate cu numeroase victime) şi Islamul în sine, ca religie? Am ascultat siderat numeroase opinii, ale unor nespecialişti în chestiunile Orientului Mijlociu, nu neapărat în Islam, care clamau vehement ideea de a nu face vreo conexiune între terorism
şi Islam. Ba chiar lideri ai unor asociaţii culturale musulmane din România, dr. Yassim sau Abu Al-Ola Nagi al Ghithy, director al Centrului Cultural „Islamul azi“, făceau elogiul Coranului, susţinînd virtuţile paşnice şi valorile cărţii sfinte a musulmanilor de pretutindeni.

Doar că în chestiune nu este pus ceea ce spune Coranul (sau Biblia sau Talmudul), ci, în mare măsură, ceea ce s-a tot întîmplat în istorie în numele unei religii sau al alteia. Faptul că Islamul şi-a ieşit din matcă şi a devenit, dincolo de o religie, o armă de luptă nu poate fi ignorat. Nu avem cum să nu punem alături ceea ce spun marii specialişti în Islam şi în problemele Orientului Mijlociu din universităţile europene sau americane – nu amintim decît de regretatul profesor de la Columbia University, Edward Said – şi ceea ce predică diverşi şeici şi muftii prin multele moschei şi geamii din Europa şi Orientul Mijlociu. Radicalizarea Islamului şi crimele teroriştilor nu sînt opera unor nebuni sau demenţi – cum erau calificaţi de către cei doi lideri culturali musulmani din România teroriştii care au comis aceste oribile crime din ultimele zile –, ci a unor minţi educate şi cultivate în diferite medrese (şcoli coranice) şi prestigioase universităţi. Deseori, nu guvernele incită la violenţă, ci aceşti prelaţi care s-au radicalizat în ultimele trei decenii. Dacă discursul nu este antisemit, este măcar antioccidental şi antieuropean. Şi asta se propagă pe sol european, nu neapărat în taberele militare din Yemen sau Oman, în zonele controlate de talibani în Afganistan şi Pakistan. Hezbollah şi Hamas sînt, alături de Al Qaida şi Frăţiile musulmane, considerate organizaţii teroriste nu doar de către Statele Unite. Să nu ne facem că uităm lungul şir de atentate din ultimele decenii. Să nu ne ascundem în spatele vorbelor mari. Dincolo de anumite formulări nefericite, o ziaristă de talia Orianei Fallaci atrăgea atenţia asupra unor pericole iminente ce planează asupra Europei, în primul rînd.

Nu puţine voci lucide au îndemnat la dialog şi raţiune în relaţia dintre Islam, islamism şi valorile democraţiilor occidentale. După fiecare atentat sau crimă se pune în discuţie posibilitatea acestui dialog. Dar o anume reformă a lumii islamice, care să se adapteze noilor condiţii din secolul al XXI-lea, rămîne un deziderat greu de atins. O spunea recent – pe 28 decembrie 2014, se găseşte pe Youtube înregistrarea discursului – şi preşedintele Abdel Fattah al-Sisi al Egiptului, la o întîlnire-dezbatere cu liderii religioşi ai ţării. Islamul va trebui reformat, spunea acest militar de carieră pus să gestioneze treburile unei ţări islamice, cu o mare pondere în echilibrul situaţiei din Orientul Mijlociu.

Există numeroase luări de poziţie ale numeroşilor musulmani liberali, lideri religioşi sau politici, care îndeamnă la moderaţie şi la găsirea unor soluţii pentru situaţii extrem de complicate, aparent, fără ieşire. Din păcate, islamiştii liberali nu reuşesc că convingă aripa dură, conservatoare a Islamului să înceapă o modernizare a societăţilor în care Islamul este atotputernic. Nu neapărat religie de stat, ca în Iran, ci chiar în ţări cu un Islam moderat, cum este Iordania. Sînt situaţii şi contexte regionale diferite, de la ţară la ţară, dar ravagiile făcute de terorismul islamic sînt devastoare, indiferent dacă s-au consumat în Israel sau Statele Unite, în Filipine sau Kenya, în Siria, Liban sau Australia. Problema gravă a actualităţii, pe lîngă aceea reală a libertăţii de expresie, este Islamul însuşi. Radicalizarea lui, militantismul agresiv şi antisemitismul violent promovat de numeroşi lideri religioşi, la Londra sau la Amsterdam, la Beirut, Peshawar sau Ramalah şi în atîtea alte colţuri ale lumii – din Africa neagră pînă în Extremul Orient asiatic – arată că Islamul nu este o religie a toleranţei şi a păcii, cum s-a tot spus în aceste zile, în numele lui s-au comis şi se comit crime abominabile. Violenţa nu naşte decît violenţă, întregul secol al XX-lea a fost marcat de aceste crime, ajunse, la limită, împotriva umanităţii.

Mă ocup, de peste 20 de ani, de DOSAR 1915 – genocidul armean, aşa că mă pot pronunţa despre acest(e) subiect(e) tragic(e). Am studiat acest fenomen care, din păcate, devine de interes, cel puţin în România, doar atunci cînd mai are loc vreun nou atentat. Şi cînd mor oameni. Romanul recent al lui Houellebecq nu e o simplă fantezie de prozator talentat. De multă vreme atragem atenţia – Je suis Charlie de cîţiva ani buni – asupra gravităţii situaţiei din Statul Islamic, generatoare de terorism şi de conflicte din ce în ce mai greu de stăpînit. UE şi NATO, alături Rusia, China, Turcia şi Iran, au obligaţia de a găsi o ieşire din impas. Dizolvarea aşa-zisului califat din Siria şi Irak este urgenţa numărul unu a comunităţii internaţionale. Fără concursul lumii islamice, se va ajunge la un dezastru.

Nu doar în Europa. Secolul religios de care pomenea André Malraux se dovedeşte unul pus în cumpănă. Să sperăm că raţiunea va învinge fervorile religioase. De orice fel. Marşul de la Paris, unde, pe lîngă peste un milion de cetăţeni ai Franţei, Europei şi întregii lumi, au defilat la braţ, François Hollande şi Angela Merkel, şi David Cameron, şi Benjamim Netanyahu (premierul Israelului) şi Mahmoud Abbas al Autorităţii Palestiniene, Regele Abdalah al Iordaniei şi atîţia alţi lideri politici, printre care şi Klaus Iohannis al României, nu poate fi decît de bun bun augur. O nenorocire să consfinţească un: „Gata, ajunge!“.

Bedros HORASANGIAN

http://www.observatorcultural.ro

  •  
  •