Mihai Stepan Cazazian

Din lirica armeană în prestigioasa revistă POEZIA

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

copertaRevista POEZIA (ediția din vara 2016) –  singura revistă de cultură poetică din țară, editată de Asociația revistelor și publicațiilor din Europa ( apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România; Editor: Fundația culturală POEZIA) a publicat traducerile a cinci poezii din lirica armeană contemporană  și anume: Hovannes KRIKORIAN, „Armenia” (Հայաստան), Hovannes ȘIRAZ;  „Patria mea sfântă”; (Իմ սուրբ հայրենիք”); Hamo SAHIAN, „Când spun <Armenia>” (Հայաստան ասելիս); „Cum aș putea?” (Ինչպես ես? . . .); Baruyr SEVAK, „Suntem puțini, dar ne numim armeni” (Քիչ ենք, բայց հայ ենք) în traducerea lui Arșaluis Gurău.

De asemenea, în numărul anterior al revistei (apărut în primăvara aceasta) acu titlul  Poezie și Lacrimi  a apărut traducerea unui fragment din epopeea națională armeană „Sasna Dun”(traducere de Arșaluis Gurău) și anume fragmentul introductiv cu o prezentare și note de Marius Chelaru.

De aplaudat apariția acestor  poezii mai ales că publicația este distribuită și în străinătate iar în Colegiul de redacție al revistei figurează nume din diverse țări, printre care: Franța, Germania, SUA, Moldova, Serbia.

 

Հայաստան

                  Հովաննես  Գրիգորյան

 

Սա իմ երկիրն է, չափերով այնպիսին,

որ կարող եմ վերձնել հետս,

թե մի հեռու տեղ գնամ:

փոքրիկ ինչպես ծերացած մայր,

փոքրիկ ինչպես նորածին զավակ,

իսկ քարտեզի վրա

ընդամենը արցունքի մի կաթիլ . . .

Սա իմ երկիրն է, չափերով այնպիսին,

որ ազատորեն տեղավորել եմ սրտիս մեջ,

որ չկորցնեմ հանկարծ.

 

Armenia (Haiasdan)

de Hovannes Krikorian

 

Aceasta este țara mea, nu-i vreo prea largă moșie,

încât, de mă duc undeva,

aș putea-o lua cu mine –

micuță, precum o îmbătrânită mamă,

(împuținată de vreme)

micuță, ca un prunc nou născut,

iar(ă) pe harta lumii ,

cu totul cât o picătură de lacrimă.

Aceasta este țara mea, nu prea întinsă de fel,

încât i-am făcut loc în inima mea,

ca să n-o pierd cumva.

 

Հայաստան ասէլիս . . .

Համո Սահյան

 

Հայաստան ասելիս այտերս այրվում են,

Հայաստան ասելիս ծնկերս ծալվում են,

Չգիտեմ ինչու է այդպես:

Հայաստան ասելիս շրթունքս ճաքում է,

Հայաստան ասելիս հասակս ծաղկում է,

Չգիտեմ ինչու է այդպես:

Հայաստան ասելիս աչքերս լցվում են,

Հայաստան ասելիս թեւերս բացվում են,

Չգիտեմ ինչու է այդպես:

Հայաստան ասելիս աշխարհը իմ տունն է,

Հայաստան ասելիս էլ մահը ում շունն է ?

Կմնամ, կլինեմ այսպես:

 

Când spun Armenia . . .

                                                            De Hamo Sahian

 

Când spun Armenia, obrajii mi se aprind,

Când spun Armenia, genunchii mi se îndoaie,

Nu știu de ce se întâmpă așa.

Când spun Armenia, buza îmi arde,

Când spun Armenia, trupul îmi înflorește,

Nu știu de ce se întâmplă așa.

Când spun Armenia, ochii mi se umplu de lacrimi,

Cînd spun Armenia, brațele mi se desfac,

Nu știu de ce se întâmplă așa.

Când spun Armenia, lumea-ntreagă îmi e casă,

Când spun Armenia, de moarte cui îi mai pasă?

Voi dăinui, pururi voi fi așa.

 

  •  
  •