Eduard Antonian

DIN ARARATUL  DE ODINIOARĂ – IUNIE 1925

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

Lunga vara fierbinte a anului 1925 nu prevestea nici pe departe vremurile ce aveau sa vina. Parea cumva ca armenii din Romania intrasera intr-o perioada de pace si stabilitate dupa ce atatea necazuri si incercari ii facusera sa se intrebe oare care mai era rostul lor in aceasta lume.

La Bucuresti, Uniunea Armenilor din Romania isi infaptuia rostul pentru care fusese create. Acela de a ajuta armenii indiferent de situatia lor (deseori deplorabila). Si pentru aceia care inca se mai indoiesc de ceea ce a facut Uniunea pentru armeni (si inca face si in zilele noastre) iata un articol semnificativ in paginile Revistei Ararat de atunci: “In urma interventiunei Uniunei Armenilor din Romania prin Dl.S.Kehiaian Vicepresedinte, Dl.I.G.Duca Ministru de Externe a incuviintat ca orfanii armeni din Grecia care au Mame ori rude regasite in România sa poata intra in tara, in România spre a trai de acum in sanul familiilor lor. Copiii acestia cari isi pierdusera parintii in valmasagul deportarilor din 1915 si a dezastrului de la Smirna fura trimisi prin ingrijirea Angliei in orfelinatele din Grecia. Parte din acesti copii in numar de 37 au si sosit saptamana trecuta la Constanta cu vaporul romanesc Împaratul Traian de la Pireu. Ei au fost deîndata repartizati in orasele unde mamele lor desolate îi așteptau. Se poate lesne intelege scenele de duiosie si lacrimile de bucurie varsate de mame si copii care se intalnesc dupa atata amar de vreme. Felicitam Uniunea Armenilor din Romania pentru fapta-i frumoasa si credem a fi interpretul tuturor exprimand si pe aceasta cale cea mai profunda recunostiinta Dlui. Ministru Duca care n-a sovait nici o clipa de a reda pe acești copii mamelor si rudelor lor”…Ce a fost, ce a facut România de ieri pentru bietii armeni refugiati, cum i-a primit…iar astazi intr-o expozitie organizata de noi la Muzeul National de Istorie din Bucuresti, Conducerea institutiei ne-a refuzat expunerea unui panou ce continea o fotografie a orfanilor armeni sositi in Portul Constanta pe motiv ca textul explicativ contine termenul explicit “Genocidul Armean” iar România nu recunoaste aceasta stare de fapt. O rusine pentru epigonii de azi ai acelor mari oameni de stat români care au facut atatea pentru armenii refugiati.

Iata si un anunt in paginile revistei noastre, pe cat de tragic pe atat de dadator de sperante pentru bietii orfani armeni de atunci din Romania. Cata durere in aceste randuri… “Toti cei cari ar voi sa primeasca cate un orfan spre a invata un mestesug si ale pregati un viitor sunt rugati sa-si adreseze cererile Uniunii Armenilor din Bucuresti. Adaogam ca toti tinerii acestia sunt bine crescuti, ascultatori si sanatosi astfel incat sunt in masura de a fi de mare folos patronilor lor. Plasand pe acesti baieti ajunsi la o anumita varsta pubera pe la particularii dotati cu simt parintesc si cari sa se ingrijeasca de soarta lor in viitor, Orfelinatul Armean de la Strunga isi atinge scopul urmarit. “

Trist, atat de trist iar viata isi urma cursul firesc si pentru armenii din Romania in lunga vara fierbinte a anului 1925.

Eduard ANTONIAN