Eduard Antonian

DIN ARARATUL DE ODINIOARA – IULIE 1925

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Vara acestui an din perioada interbelica nu parea catusi de putin idilica asa cum noua cei de astazi ne place sa credem. Noii imbogatiti de dupa razboi contrastau intens cu cei sarmani care nici dupa aproape un deceniu inca nu isi revenisera. In Comunitatea Armeana din Romania nici vorba de “vremuri bune”. Mici drame se petreceau zi de zi. Iata o stire din “Ararat” ce marturisesc ca m-a impresionat:

“Orfana Azaduhi Somungian a murit de tuberculoza galopanta in Sanatoriul de la Barnova. Defuncta locuia de doi ani la Dl. Si Dna. Stefanescu din Bacau unde impreuna cu alti patru orfani se bucura de o ingrijire mai mult decat parinteasca. Toate ingrijirile n-au putut salva pe copila care adusese germenul din Asia Mica de unde era de origina. Azaduhi n-avea pe nimeni pe lume, parintii ei pierind in cursul deportarilor. O sora a ei a fost rapita de kurzi iar un frate mai mare ucis sub ochii ei de jandarmii turci. Dupa o viata de pribegie din sat in sat orfana a ajuns la Brusa de unde a fost trimisa la Constantinopol in timpul armistitiului. Iar de acolo a fost adusa in tara impreuna cu ceilalti orfani armeni din Strunga. Nu este deci de mirare ca dupa suferintele supraomenesti indurate micuta a contractat germenii tuberculozei. Ea descinde in mormant la varsta de 17 ani plansa in lipsa parintilor morti inaintea ei de camarazii ei de la orfelinat si de Dl. Si Dna.Stefanescu cari au avut pentru nefericita orfana o adevarata dragoste parinteasca. Fie-I tarana usoara…” Oare cati orfani armeni in lume au avut aceasi soarta? 

Intre timp, la Soala Armeana din Bucuresti: “La inceputul lunii, Dl.Gherciu, Inspector Scolar Ministerial a inspectat Scoala Armeana din Capitala fiind condus de catre Dl. Vartan Mestugean. Dl.Gherciu a fost placut impresionat de voiciunea elevilor si de progresele facute de ei in invatamantul limbei romane si mare i-a fost surprinderea cand Dl.Mestugean i-a explicat ca toti elevii sunt copii de refugiati armeni veniti in Romania de abia doi trei ani.” Si imbucurator e faptul ca lucrarile nouiei cladiri a Scolii Armene din Capitala intrerupte de aproape un an din lipsa de fonduri au reinceput. Epitropia a facut Dlui.Arhitect Cerchez un prim varsamant de 50.000 de Lei si va continua cu platile pe masura ce vor continua lucrarile. Cei cari doresc sa vaza Scoala terminate cu un ceas mai inainte sa se grabeasca a-si trimete contributiile.”

Si in final, un sfat de la Marele istoric Nicolae Iorga:

“Dl.Profesor Nicolae Iorga in cursul unei convorbiri cu un colaborator al Revistei noastre, afland de existenta unui Sef al Eparhiei Armene la Bucuresti, a exprimat parerea ca, spre a pastra traditia, resedinta episcopala sa fie asezata la Suceava, Iasi, Roman sau un alt oras din Moldova unde comunitatile armenesti dateaza de mai multe veacuri iar nu la Bucuresti unde armenii au avut o contributie mai putin semnificativa.” Oare cum ar fi aratat astazi comunitatea armeana daca sfatul i-ar fi fost urmat ?

Eduard  ANTONIAN

.