Eduard Antonian

DIN ARARATUL DE ODINIOARĂ – APRILIE 1925

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

Învierea Domnului nu aducea prea mare bucurie în sânul comunității armene din România. Existau certuri, disensiuni și mai ales orgolii. Câteodată suntem și noi uimiți că parcă nimic nu  s-a schimbat până astăzi. Atunci o mare problemă o constituia, din nefericire, orfelinatul armean de la Strunga. Vartan Mestugean scrie un virulent articol și pe bună dreptate. Intitulat “În jurul orfelinatului”, articolul dezvăluie crudul adevăr: “Încă de la înființare orfelinatul armean din România a avut presă rea, care a devenit în cele mai multe rânduri ecoul unor clevetiri dovedite neîntemeiate. Dușmănia împotriva acestui așezământ umanitar are la baza considerațiuni de interes personal. Orfelinatul este un ghimpe în ochii tuturor acelor armeni care se înfruptă din banii publicii. Orfelinatul susține, absoarbe toate resursele comunității și ale bisericii, care nu mai sunt în măsură să îngrijească îndeajuns și de alte nevoi… Dușmanii orfenilor armeni sunt de două categorii – armenii cei cari clevetesc prin cafenele, de cari nu ne vom ocupa și al doilea cei cari vin cu soluții aberante având aerul că poartă grija instituțiunii. Soluțiile prezentate de aceștia sunt de trei feluri. 1 – să trimetem orfanii în Armenia. 2 – transportarea orfelinatului în București ca să fie în fața tuturor. 3 – e și mai simplu, închiderea orfelinatului pur și simplu. Auziți și vă închinați! Ultima soluție a fost preconizată de ziarul Nor Arșaluis prin vocea directorului său D. Levonian, care spune că experiența ar fi arătat cum că comunitățile, filialele și biserica nu pot da mai mult, sau că nu vor să dea. Și prin urmare trebuie mutat orfelinatul și luate măsuri radicale. Oare îi este îngăduit să vie cu astfel de păreri simpliste? Datoria unui ziar sau a oricărui armean este să îndemne publicul să dea fiind vorba de existența a 150 de copilași orfani. Dl. Levonion se înșeală când presupune că obștia nu vrea să mai dea. Aceasta este o insultă adusă carității armenilor care a dat totdeauna pentru lecuirea rănilor sângerânde din sânul ei. Nimeni nu și-a refuzat obolul pentru orfani, știind că grija orfanilor e mai sfântă și ca a școalei și ca a bisericii. Dacă acești orfani există azi se datorează în primul rând bunului Dumnezeu!” Din nefericire, exact în această lună aprilie 1925, orfelinatul armean de la Strunga împlinea doi ani de existență, iar discuțiile nu conteneau să se iște. Știm cu toții ce a urmat după.

            O știre tristă din Armenia: “Dl. Alexandr Miasnikian, Președintele Republicei Armeniei și-a găsit moartea în urma prăbușirei aeroplanului cu care călătorea spre Tiflis, spre a lua parte la conferința Republicilor Transcaucaziene.”

            Iată și alte știri nu mai puțin importante, dar venite exact în contextul scandalului cu orfelinatul “Uniunea Doamnelor Armene din România a înaintat regulamentul spre aprobare Comitetului Eparhial Executiv. Scopul Uniunei este ajutorarea orfelinatului și a școalelor armene din țară. – Dl. I.G. Duca, Ministrul de Externe al României, în urma intervenției Uniunei Armenilor din România a încuviințat intrarea în țară a orfanilor armeni din Grecia, cari au rude apropiate în România. Lista prezentată Ministerului cuprinde 50 de nume de orfani”.

            Trecuseră 10 ani de la Genocid, iar sângele rănilor nici măcar nu se coagulase în sufletele armenilor din întreaga lume.

Eduard  ANTONIAN

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *