Mihai Stepan Cazazian

Diarntarach – Întâmpinarea Domnului

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

P14-070414-006

Întâmpinarea Domnului este una dintre sărbătorile fixe ale Bisericii Armene și se sărbătorește la patruzeci de zile după Crăciun, pe data de 14 februarie. Întâmpinarea Domnului înseamnă „Venirea înaintea Domnului” sau „Ieșirea Înaintea Domnului” iar mesajul acesteia este chemarea de ieșire înaintea Domnului. Așa cum Hristos s-a plecat din ceruri și a venit înspre noi întru mântuirea noastră, așa și noi trebuie să mergem în întâmpinarea Lui.Sărbătoarea Întâmpinării Domnului este una dintre acele sărbători în care, credincioșii, după ieșirea din biserică, petrec prin obiceiuri și festivități proprii. Obiceiuri numeroase și tradiții din Vechiul Testament și epoca precreștină, s-au transformat prin venirea lui Hristos în lume luând înțelesuri creștinești. Unul dintre aceste obiceiuri este focul din ziua sărbătorii Întâmpinarea Domnului. Acesta este un obicei care ne-a parvenit din cele mai vechi timpuri. Popoarele din vechime dădeau o foarte mare importanță focului, atribuindu-i puteri purificatoare. După obiceiul creștinesc, în seara de ajun a acestei sărbători, se aprinde focul în curtea bisericii și în curțile caselor credincioșilor. Peste foc sar noii căsătoriți, precum și rudele acestora și vecinii. Se credea că săritul peste foc îndepărtează boala, ghinionul și toate celelalte lucruri rele.Cu ocazia acestei sărbători, în după-amiaza zilei de sâmbătă, după slujba care începe la ora 18.30 la Catedrala Armeană  vom face un foc în curtea bisericii în jurul căruia vom dansa cu toții tradiționalul Lorke si vom cânta balade tradiționale.

Narine Bogdan Căuș și Silvia Terzian

eveniment pe https://www.facebook.com

 

  •  
  •