Mihai Stepan Cazazian

Dialog Intercultural la Sinaia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În perioada 31 august- 7 septembrie a avut loc la Sinaia seminarul Dialog Interetnic în cadrul proiectului „Implicare, Învăţare, Inovare-Frontierele Cunoaşterii”. Seminarul a fost organizat de Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret, parteneri fiind Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Au participat cca 40 de tineri aparţinînd etniilor din România din partea armenilor fiind prezenţi studenţii Dicran Maganian şi Mcrtici Baghdasarian. Gazdă a fost Hotelul Mara din Sinaia care a oferit toate condiţiile participanţilor.

Seminarul a cuprins prezentarea culturii fiecărei minorităţi, dezbateri pe teme interculturale, workshopuri precum şi activităţi de timp liber (programe de socializare, interculturale, interactive, seri multiculturale )

Tinerii noştri au prezentat date despre istoria şi cultura comunităţii armene din România, cîteva clipuri de prezentare a Armeniei şi i-au învăţat pe ceilalţi tineri un dans armenesc. A fost, fără laudă, una dintre cele mai apreciate momente din cadrul prezentărilor ce au avut loc iar atmosfera deosebită iar buna dispoziţie la ea acasă.

În concluzie, dacă e să-l cităm pe Mcrtici „a fost cea mai tare săptămînă din viaţa mea…”

Sperăm în organizarea altor acţiuni de acest gen pentru că tinerii indiferent de etnie trebuie să se cunoască.

  •  
  •