Eduard Antonian

DESTINUL LUI MANUC BEI SAU ANALIZA LUI GHEORGHE BEZVICONI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Probabil că despre Manuc Bei Mirzaian, negustorul armean, diplomatul şi agentul secret nu se va cunoaşte niciodată întregul adevăr şi adevărata sa poveste. Asupra vieţii sale s-au aplecat mulţi încercînd să-i desluşească căile, visele, aspiraţiile sau trăirile. În mod ştiinţific sau ficţional.

De curînd a revăzut lumina tiparului (după lungi decenii de aşteptare) la editura “Zamca” impresionantul studiu al lui Gh. Bezviconi “Manuc Bei”. Despre Gheorghe Bezviconi se ştiu destule în breala istoricilor. Născut la 1910 la Jitomir în Basarabia de atunci, Bezviconi îşi desăvîrşeşte studiile devenind istoric şi genealogist. Îşi aduce contribuţa la patrimoniul Basarabie, României prin nenumărate articole, monografii şi lucrări. Printre cele mai importante scieri ale sale se numără “Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse” sau “Boierimea Moldovei între Prut şi Nistru”. Membru corespondent al Academiei Române, colaborator apropiat al lui A. Gorovei, H. Dj. Siruni sau N. Iorga, fondator al revistei “Din trecutul nostru” şi semnatar al multor articole istorice în prestigioase publicaţii de profil, Gh. Bezviconi a fost un istoric erudit, entuziast. Figura legendarului negustor armean Manuc Bei Mirzaian (1769-1817) a exercitat asupra istoricului o fascinaţie aparte aplecîndu-se asupra cercetării tumultoasei sale vieţi. A studiat arhive, manuscrise, scrisori, testamente şi dosare ale familiei urmaşilor lui Manuc cu mare atenţie. Multe documente i-au fost puse la dispoziţie de către Siruni. Astfel biografia lui Manuc a văzut pentru prima oară lumina tiparului în 1934 în revista “Din trecutul nostru” în nr. 3-4 la Chişinău. Ulterior Gh. Bezviconi se mută definitiv la Bucureşti în 1937, unde continuă să se dedice scrierilor sale cu mare pasiune şi devotament faţă de trecutul Basarabiei în mod special. După cel de al doilea război mondial instaurarea regimului comunist în România îi va nărui toate speranţele şi-l vor distruge la propriu. Deşi în 1948 primeşte premiul “Năsturel-Herescu” al Academiei Române, iar în 1962 îi apare ultima lucrare “Contribuţii la istoria relaţiilor româno-ruse”, Gh. Bezviconi va sfîrşi tragic. Fusese deja arestat şi torturat de ruşi, care s-au convins pînă la urmă că nu reprezintă un real pericol şi apoi a fost persecutat de comuniştii români. Istoricul îşi va găsi sfîrşitul în Cimitirul Bellu în timpul serviciului, căci ocupa acolo funcţia şi postul de gropar-paznic în 1966. Avea doar 56 de ani şi încă multe de aşternut pe hîrtie. Aşa i-a fost destinul ar spune armenii…

Manuscrisul despre Manuc Bei Mirzaian (cel care a fost citit în cadrul unei Comunicări ţinute la Secţia de Istorie Modernă şi Contemporană a Institutului de Istorie al Academiei RPR în 1951) a fost donat tot în 1951 Bibliotecii Comunităţii Armene din Bucureşti. A fost (re) descoperit în Arhiva Bisericii Armene din Bucureşti (o copie xeroxată se găsea şi în Arhiva ziarului Ararat) şi iată că astăzi din fericire a revăzut lumina tiparului la editura Zamca sub titlul “Manuc Bei- Gheorghe Bezviconi”. Apărută în condiţii grafice foarte bune, ediţia îngrijită de Marius M. Şolea este o lucrare indispensabilă oricărui istoric (fie profesionist sau amator), iar cine doreşte să aibă o viziune realistă a sec. XVIII ar trebui să o ia în considerare ca o lectură obligatorie. Scrisă într-un limbaj foarte accesibil, însoţită de multe detalii ale epocii (multe necunoscute, ca de exemplu planul lui Manuc Bei de a construi un oraş armenesc la Hînceşti), de fotocopii ale scrisorilor sale şi alte fotografii, lucrarea “Manuc Bei – Gheorghe Bezviconi” constituie o contribuţie şi un reper istoric de neocolit, o analiză sintetizată a iluminatului şi tumultosului veac XVIII.

 

EDUARD ANTONIAN

 

  •  
  •  

4 Responses to DESTINUL LUI MANUC BEI SAU ANALIZA LUI GHEORGHE BEZVICONI