Mihai Stepan Cazazian

Despre armeni în lucrarea “Grupurile etnice din Bucovina – Schițe etnografice și cultural-istorice” de Ludwig Adolf Staufe-Simiginowicz

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
Biserica armeană din Cernăuți

 

Onorabilului domn

Președinte cezaro-crăiesc al Țării Bucovinei

Hieronymus Baron de Alesani

Cavaler al ordinului Maiestății Sale Imperiale Austriece Leopold și al Ordinului Coroanei de Fier clasa II

Cavaler al ordinului Sfântul Stanislav al Maiestății Sale Imperiale Ruse clasa I

Ofițer al ordinului italian Mauritius și Lazarus

Deținătorul ordinului persan al Leului și al Soarelui

Deputat al parlamentului național

Cetățean de onoare al orașelor Cernăuți și Arco

cu profund respect. 

Conglomeratul popoarelor în miniatură

            Statistica Bucovinei indică și alte naționalități, înafara grupelor etnice menționate, care sunt neînsemnate numeric și la care abia ne gândim. Aceste 3300 suflete cuprind cehi, moravi, slovaci, francezi, italieni, britanici și turci, ultimii numărând doar patru persoane.

            O privire asupra acestui conglomerat de popoare în miniatură ne informează că cehii și moravii sunt însemnați din punct de vedere cultural. Sunt sprijiniți de asemenea și de cele mai ridicate cifre, căci, conform Statisticii Austriece a Comisiei Centrale de Statistică, numărau 1738 suflete. Majoritatea aparțin funcționarilor și burghezilor, cei mai puțini aparțin muncitorilor din fabricile de sticlă sau țăranilor din comunele apropiate. Mulți cehi corespund tradiției lor naționale, în orașe sunt membri ai unor asociații muzicale mai mici sau profesori de muzică. În orice sferă profesională sunt neobosiți și buni profesioniști.

            În plus, mulți cehi se simt atât de apropiați de germanitate încât mai mult utilizează limba germană decât limba cehă. Asemenea cazuri mi-au fost prezentate. Am găsit și cehi polonizați; un rol important îl au și limbile înrudite. Astfel, copiii cehilor înțeleg și limba polonă.

            Statistica austriacă numără în Bucovina moravi și slovaci, care au ales diferite drumuri în viață. Puținii francezi sunt profesori de limbi străine în orașe, italienii sunt meșteri pietrari și vânzători de delicatese, britanicii și turcii sunt comercianți și rentieri. 

Armenii

Departe, pe tărâm asiatic, între Mările Neagră și Caspică, se ridică din vârful munților renumita și frumoasa țară istorică Armenia. Un coridor între mănoasa Asie Mică și secetosul Iran, țara din care izvorăsc Tigrul și Eufratul, care nu străbat în cursul lor vechea Mesopotamie, care din vechime e cunoscută drept țara unde curg lapte și miere, ci sunt martori străvechi ai unor episoade gri din istorie, căci Babilonul și Ninive erau încă înfloritoare între toate orașele lumii cunoscute. Stânci, munte, văi mănoase și platouri sărăcăcioase în vegetație, peste care se ridică Ararat cel vestit în Biblie și enormul său frate Pik Koptagh, într-o maiestate uluitoare, vulcani stinși în preajma pădurilor imense și a pășunilor, pâraie efervescente de munte și lacuri superbe care apar într-o diversitate colorată și binecuvântează Armenia cu o frumusețe naturală de negrăit. Dar nici mâna omului nu s-a odihnit, pentru a transforma frumusețea naturii în operă de artă: vechiul sediu al religiei armenești, mănăstirea Ecimiadzin, orașe frumoase și bogate au fost clădite în îndepărtata țară, precum Erevan, Erzerum, Kars, Van, Ani cel în ruine și multe altele, după cum arată vechea imagine, care veghează astăzi în același mod interesul turiștilor cărturari, după cum au fost, de la începuturile dezvoltării sale statale, obiectul campaniilor sălbatice de cucerire.

Armenia, care este supusă astăzi de turci, ruși și perși, a încetat demult să servească poporului armean ca stat independent. Rușii, turcii, perșii, kurzii și tătarii au găsit o manieră să îndepărteze pe locuitorii originari din acest ținut, prin cuceriri și prin revoluții de tot soiul, iar acum găsim așezările lor în Africa, Europa și Asia. În Europa, numărul armenilor trăitori se ridică la aproximativ un milion de oameni, majoritatea se află în Rusia, Turcia, Galiția, Ungaria și Transilvania.

Acest element național se află și în Bucovina. Astăzi, trăiesc aici circa două mii de suflete, în timp ce generalul Spleny număra 58 de familii, Generalul Enzenberg descoperise 118 familii în țară. Primul nume care ne-a parvenit este acela al lui Ivan Kapri, un comerciant onorabil din Suceava, care a plătit* în medie taxe vamale de 3000 florini în  monede (H. I. Biedermann, Bucovina în administrația austriacă, pag.86 și urm.).

Plata de cap de armean a crescut prin afluxul din Galiția, Transilvania și Moldova și a devenit însemnat, așa încât ambii generali menționați, care se aflau cândva în fruntea administrației țării, au favorizat pe armeni, căci experiența lor comercială era recunoscută și se credea că doar armenii erau pricepuți în acest domeniu, ca intermediari ai transportului comercial din străinătate în țară. E de la sine înțeles că această protecția i-a făcut pe armeni să se simtă ca acasă în Bucovina, că li s-a permis nu doar să construiască case din lemn, ci și frumoase biserici, dintre care două erau în Suceava. Biedermann a declarat că armenii au utilizat piatră care provenea din vechea cetate ruinată a Sucevei, pentru a-și construi casele, însă li se garantase, din motive clare, că vor ridica orașul Suceava la nivel de oraș comercial liber, după modelul celui din Brody, din Galiția.

Armean din Cernăuți

Armenii bucovineni sunt fie agricultori fie industriași. La începuturi, erau arendași ai animalelor de povară, comercianți de cai și vânzători și așa au rămas și până în ziua de azi. De-a lungul anilor, s-au transformat din simpli arendași în moșieri, prin muncă susținută și hărnicie, și au deținut proprietăți și bunuri pe care le-au lăsat moștenire urmașilor. Educația școlară și cea particulară de mai târziu le-a oferit rafinament și însemnătate. Puțini armeni găsim în alte sfere de activitate, dar peste tot au virtutea sobrietății, a hărniciei, a dreptății și a modestiei. Istețimea lor în afaceri este proverbială. Sunt rari armenii cu ten deschis la culoare și păr blond. Bărbații armeni sunt bruneți, cu ten închis la culoare, păr negru, strălucitor și un nas proeminent. Femeile brunete sunt foarte frumoase și fac cinste rasei lor; poartă haine elegante și bijuterii din aur, argint și pietre prețioase. Duc, de regulă, o viață simplă și cumpătată dar, pentru că dețin bunuri, în ochii lumii apar pompoși. Discuțiile armenilor sunt animate, de obicei. Folosesc acest stil pentru a afla ”noutățile”. Încăpățânarea nu le este străină, dar abnegația îi ajută să obțină ceea ce doresc. O trăsătură frumoasă de caracter este caritatea, care este viu discutată. Căci beneficiarii actelor de caritate sunt și reprezentanții bisericilor și mănăstirilor.

Costumul nu cunoaște nicio deviere de la costumul german obișnuit. Dar există și armeni conservatori, cărora le place să-și îmbrace costumul străvechi dis-de-dimineață: o mantie lungă din mătase, cu mâneci deschise, pe dedesubt poartă un stihar, care se încinge cu un brâu colorat. Pe cap poartă o căciulă din stofă sau din piele. Preferă lucrurile trainice, din simț practic. De aceea, multe obiecte armenești sunt confecționate din piele: fețe de masă, fețe de pernă, pantaloni sau buzunare. Chiar și vestele sunt din piele, de aceea mai frecvent vezi un armean îmbrăcat în obiecte de piele decât în obiecte de lână.

Cât privește locuința, aceasta este obișnuită, câteva detalii trădează un armean tradiționalist. Îngrijește casa și curtea și iubește veranda, care se sprijină pe două coloane din lemn sau din cărămidă. Acolo se așează armeanul brunet, bogat și cu barbă, împreună cu familia sa, preț de câteva ore, și fumează luleaua turcească, care este prevăzută mereu cu un ciubuc lung. Cutia cu tutun – capciuc – stă mereu în preajma lui, precum și cremenea, lama și ciubucul, care este pregătit cu ierburi aromate. Acoperișul este înalt și acoperă cel puțin patru încăperi. Două încăperi sunt pregătite mereu pentru oaspeți, căci armenii sunt ospitalieri și nu-i depășește nimeni în acest sens. Își înveselesc locuințele, curțile și grădinile cu pardoseli din lemn. Casa unui armean pare o mică fortăreață în ochii privitorului. Interiorul locuinței este decorat în stilul oriental, care-i place armeanului. Lângă un perete este amplasată o bancă pentru odihnă, care servește somnului. De asemenea, se înconjoară cu plăcere de fețe de masă și covoare de orice tip, de arome de plante, care străbat toată casa. Bucătăria armenească a adus cu sine arome din Orient. Faimoase sunt șuncile afumate – bujenița, pastrama – și cârnații – potcoava, aromați și pipărați; cârnații sunt afumați în forme metalice, care imită potcoava, pentru a fi ușor consumați. Condimentele joacă un rol important, delicatesele din zahăr și vanilie, tartele cu fructe, rahatul, șerbetul – datkakalva – , nucile în miere și cornulețele cu mac – dalausi, care sunt coapte în diverse forme. Supele sunt un pic sărate, drese cu diverse plante și lapte acru. Supa arată ca o piramidă, de 3-4 centimetri înălțime, datorită laptelui acru. Acest condiment se numește hurut și colorează ciorba în verde.

În zilele noastre, multe lucruri din strălucirea armenilor s-au schimbat, chiar și în țara lor de baștină. Nu se știe dacă acest lucru este în avantajul armenilor, dacă s-au înstrăinat de originea lor asiatică. Pe lângă practicarea agriculturii, au devenit industriași, confecționând produse care au ajuns în toate țările. Modul de adresare este multiplu – titulatura ”Der”, echivalentul termenului german ”Herr”/Domn, corespunde aceluia care se distinge prin trăsături deosebite de caracter, bogăție și fapte deosebite. Titulatura ”Amir” sau Prinț este dată conducătorilor lor. Statutul de comerciant a fost mereu bine reprezentant. O  mare parte a comerțului asiatic din vechime era concentrat în mâna armenilor, chiar dacă se confruntau cu multe riscuri. Comercianții iubitori de călătorii își luau rămas-bun atât de festiv de la familie și prieteni, încât presimțeau riscurile unei asemenea călătorii. Era însoțit de lacrimi și vociferări, de credeai că niciodată nu va mai fi reîntâlnit. Riscurile constau în hoți la drumul mare care populau pădurile. Servitorul său credincios avea asupra sa arme sub mantia de piele și plecau astfel în lumea largă.

Se adunau comercianți de diverse soiuri, din diverse locuri, într-o zi și într-un loc stabilite, pentru o întreprindere comercială comună. Apoi formau o caravană, care era condusă de un pașă, ales din rândul lor. Nu avea doar grija bunurilor caravanei, ci și a afacerilor încheiate de membrii ei. De obicei, aduceau mătăsuri persane și turcești, produse din bumbac, piele, grăsimi, condimente, sulf, pește, cai arabi, arme turcești, pe care le livrau altor comercianți.

Ca în zilele noastre, acordau mare pietate vestimentației. Nu o dată s-a întâmplat ca părinții să lase moștenire piesele lor de îmbrăcăminte nepoților! Se utilizau cel mai mult cămășile, papucii roșii din catifea cu șireturi aurii și argintii, fustele colorate care ajungeau până la genunchi, cu decorații aurii și argintii, brâie cu nasturi de rubin și safir, căciuli cu decorațiuni din perle, arcuri turcești cu treizeci de săgeți, pe care le utilizau ca arme de apărare.

Ceea ce Sfântul Bonifacius este pentru germani, același lucru îl semnifică cei doi Sfinți Bartolomeu și Tadeu pentru poporul armean, căci ei au predicat și au răspândit creștinismul pe tărâm armean. Au fost primiți în secolele al patrulea și al cincilea, îndeosebi prin eforturile episcopului Grigore Luminătorul și al traducătorului Bibliei, Mesrob. Pentru că armenii se certau pe tema dublei naturi a lui Cristos, au intrat în contradicție cu biserica generală și au decis – în urma Conciliului de la Calcedonia – să fondeze Biserica Gregoriană. Adepții ei în Bucovina numără 828 suflete. Împăratul Iosif II le-a permis să păstreze legătura cu Patriarhia de la Constantinopol, respectiv cu ”Catolicosul” de la sediul principal al Bisericii Gregoriene de la Etcimiadzin, din Armenia.

Cea mai mare parte a armenilor trăitori în străinătate s-a unit în anul 1439 cu Biserica Romano-Catolică și a preluat învățătura și dubla natură a lui Isus Cristos. În Bucovina trăiesc 882 armeni catolici, care aparțin Diecezei din Lemberg (Liov). Restul armenilor bucovineni respectă ritul latin.

Limba armenilor este așa-numita ”armeană nouă”. Formează o ramură a limbilor indo-germanice și numără mai multe dialecte, care au preluat multe cuvinte turcești. Scrierea constă din semne proprii, 36 la număr, iar alfabetul armenesc este utilizat de 1400 de ani. O parte a armenilor nu este conectată la literatura lor națională, deși aceasta strălucește în țara-mamă. Acolo au excelat Nerses Klagiensis (?), Vartan și Melchior Kosz ca poeți, și Mihail Tszanitszan, ca istoric. Se povestește că cântecele delicate și pline de bine sunt iubite pretutindeni și sunt cântate cu plăcere, că sunt cele mai frumoase și mai reușite, servesc scopului religios și îndeplinesc mai multe scopuri sub numele ”Szaragans”.

Înalta stare de bine, întâlnirile în circumstanțe fericite au dat prestigiu social câtorva familii armenești din Bucovina. Aici menționăm Vartarasievici, Petrovici, Kapri, Simonovici, Sivas, Bogdanovici, Passakas, Romașcan, Tabacar, Ștefanovici, Prunkul, Zadurovici ș.a. Prelatul Florian Mitulschi a obținut cele mai mari merite pentru comunitatea sa și face obiectul celei mai mari și profunde recunoștințe din partea compatrioților săi.

Ludwig Adolf Staufe-Simiginowicz profesor cezaro-crăiesc

Din volumul Grupurile etnice din Bucovina. Schițe etnografice și cultural-istorice  ( Cernăuți, 1884 /Tipărit la editura H. C z o p p )

Traducere de Corina Derla

_____________________________________

*Completare despre armenii Bucovinei și ai Galiției, după cartea lui Hypolit Stupnicki

Armenii au venit după distrugerea țării lor din Asia de către sarazini, în timpul prinților ruși, spre Galiția, unde au primit mai multe favoruri și libertatea comercială. 

Când, în secolul XIV, armenii erau copleșiți de barbarii turci, au emigrat alte 3000 de familii către Moldova și Galiția, unde regele polonez Cazimir cel Mare le-a acordat libertate religioasă. Aparțineau sectei din Etcimiadzin; în anul 1684, cărturarul armean Berdireski, care a studiat științele timp de paisprezece ani la Roma, a reușit să-și aducă compatrioții la biserica romano-catolică, unde au păstrat propria limbă drept limbă de cult. 

Printre ei există și mulți nestorieni și cutihiani (ne-uniți, în Suceava/Bucovina), care trăiesc în completă armonie cu compatrioții lor, fără a se influența religios. În aspectul și caracterul lor se recunosc trăsături orientale, căci nu se amestecă cu plăcere cu alte neamuri. Sunt bine făcuți și au aspect oriental al feței.

Marea parte a armenilor se ocupă cu comerțul, prin care multe familii au acumulat bogății. În peregrinările lor s-au sprijinit reciproc, de aceea ”prea puțini însetați” se văd în rândul lor.

  • 32
  •