Vartan Martaian

DESPRE „CORECTITUDINEA POLITICĂ”

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Și iată că, la exact un an de la anunțarea „foii de drum” a normalizării relațiilor dintre Ar­menia și Turcia, negociată sub auspiciile neutrei Elveții, dar la imboldul mai mult decît proba­bil (ruso-euro-)american, preșe­dintele armean, Serj Sarksian, face ceea ce amenință de cîteva luni deja: anunță oprirea proce­sului apropierii față de Ankara, dacă protocoalele semnate de mi­niștrii de externe ai celor două țări nu vor fi ratificate de partea turcă într-un „termen rezonabil”. Și, după cum era de așteptat, termenul rezonabil a fost fatidica dată de 24 aprilie.

Scurtă privire retrospectivă:

În 2008, președintele Sarksian lan­sează așa numita “diplomație a fotba­lu­lui”, invitîndu-l pe omologul său turc, Abdullah Gül, să vină la Erevan pentru a asista la meciul de fotbal dintre națio­nalele Armeniei și Turciei din prelimi­na­riile campionatului mondial. Președintele armean își anunță public această intenție la Moscova, după ce de luni bune deja se vorbea despre negocieri secrete turco-armene purtate pe teren neutru, în Elve­ția. Ca un prim rezultat concret, pe 22 aprilie 2009 era anunțată foaia de drum a normalizării turco-armene, fapt ce i-a ser­vit drept scuză ideală președintelui Ba­rack Obama care, în primul său mesaj de 24 aprilie, a evitat cuvîntul genocid, în ciuda răspicatelor promisuni electorale. Mai tîrziu președintele Sarksian se duce în Turcia pentru returul fotbalistic, iar pe 31 august 2009 sînt anunțate și pe 10 oc­tombrie, la Zürich, semnate două proto­coale diplomatice, unul privind stabilirea relațiilor diplomatice, iar celălalt dezvol­tarea relațiilor dintre Armenia și Turcia.

După cum s-a aflat din surse di­plomatice, iar apoi s-a văzut și în textul protocoalelor, de la bun început nego­cie­rile au fost purtate pe baza înțelegerii tacite de renunțare la condiții prealabile. Cu toate acestea, chiar ceremonia semnă­rii de la Zürich era cît pe ce să fie anulată, întrucît partea turcă dădea semne că nu renunță la cele două condiții prealabile pe care Turcia le-a ridicat în decursul anilor stabilirii relațiilor cu Armenia (și, im­pli­cit, deschiderii graniței închise din 1993): rezolvarea conflictului din Karabagh prin rămînerea regiunii armenești în cadrul Azerbaidjanului și renunțarea armenilor la revendicările privind recunoașterea in­ternațională a Genocidului Armean, în­ceput în 1915.

Într-adevăr, după ce miniștrii de externe armean și turc, Eduard Nalban­dian și Ahmet Davutoglu, și-au pus sem­năturile pe cele două documente, Ankara a revenit în forță asupra mai ales primei sale condiții, susținînd cel mai ferm prin vocea primului ministru, Recep Tayyip Erdogan, că nu va ratifica protocoalele atîta timp cît nu se înregistrează progrese în negocierile de pace cu privire la Ka­rabagh. Din ce a „transpirat“ pe canale diplomatice, se pare că Turcia încerca să determine Armenia să renunțe dacă nu la cinci, măcar la două din cele șapte raioa­ne azere aflate sub controlul forțelor ar­mate din Karabagh, raioane ce fac parte din zona tampon cucerită în jurul regiunii în timpul războiului din 1992-1994.

Schimbarea de macaz a diploma­ției turcești i-a făcut pe armeni să se simtă înșelați. În timp ce Turcia obținea înde­părtarea spectrului recunoașterii ameri­cane a genocidului, Armenia nu se alegea cu nimic.

În consecință, în fața virajului An­karei și revenirii acesteia la cunoscutele condiții prealabile, Erevanul și-a luat măsuri de prevedere și a adoptat un amendament legislativ care să-i permită retragerea dintr-un tratat semnat, dar încă neintrat în vigoare. Adică, era vizată re­tragerea semnăturii de pe protocoalele. Înarmat cu această armă juridică, preșe­dintele Sarksian și-a întărit avertismentul că Armenia nu va accepta un joc dublu din partea Turciei. Și astfel, în fața in­flexibilității turce, Serj Sarksian vine în fața națiunii cu mesajul alăturat.

Așadar, pentru Erevan, “actuala etapă a reglementării relațiilor” armeano-turce este „epuizată”. Însă Serj Sarksian nu anunță abandonarea protocoalelor ar­meano-turce, nu anunță retragerea semnă­turii de pe acestea, ci doar oprirea proce­durii de ratificare a acestora, pînă cînd va vedea „la Ankara o conducere dispusă să normalizeze relațiile”, nepărăsirea proce­sului apropierii față de Turcia fiind „cerut de interesul nostru național”. Mulți se așteptau ca președintele să anunțe pur și simplu retragerea Armeniei. Dar preșe­din­tele armean nu acționează de capul său. Cu puțin înainte, pe 11-13 aprilie, Serj Sarksian s-a aflat la Washignton pentru conferința pe teme nucleare, întîl­nindu-se separat cu primul ministru turc Erdogan și fiind primit de președintele Barack Obama. După Washington (unde, în mod ciudat, președintele azer, Ilham Aliev, nu a fost invitat; explicația de la Baku: Azerbaidjanul nu are nici arme, nici alte obiective nucleare; dar nici Gru­zia nu are, iar președintele gruzin, Mihail Saakașvili, a fost și el prezent la confe­rință; să fie oare un mesaj trimis de Wa­shington Azerbaidjanului, cel care a exer­citat presiuni enorme asupra Turciei ca să blocheze normalizarea relațiilor acesteia cu Armenia?), pe 20 aprilie (la doar două zile înaite de anunțul „expirării terme­nului rezonabil” din 22 aprilie) preșe­din­tele Sarksian s-a repezit la Moscova pen­tru discuții cu președintele Dmitri Med­ve­dev, în cadrul unei „scurte vizite de lucru”. Presupunerea că gestul lui Serj Sarksian are acceptul patronilor negocie­rilor armeano-turce este susținut și de referirea pe care președintele armean o face la discuțiile permanente pe care le are cu liderii de la Washington, Moscova și Paris. În plus, cele trei capitale nu au fost deloc surprinse de anunțul făcut de Serj Sarksian, secre­tarul de stat adjunct american, Philip Gordon, arătîndu-se de-a dreptul mulțu­mit: „Anunțul președin­telui Sarksian dă limpede de înțeles că Armenia nu a pus capăt procesului [nor­malizării armeano-turce], dar l-a suspen­dat pînă cînd partea turcă va fi gata să meargă înainte”. Altfel spus, adminis­tra­ția americană consideră că măsura Ere­vanului este justificată, întrucît nu pune la îndoială faptul că partea turcă este cea responsabilă de blo­carea procesului diplomatic cu Arme­nia, și „salută decizia președintelui Sarksian de a continua să acționeze pentru pace, stabilitate și re­conciliere”. În spatele formulelor diplo­matice rigide, declarația lui Philip Gor­don denotă o solidaritate cu Erevanul în fața politicii condițiilor pre­alabile dusă de Ankara. „Noi continuăm să le cerem părților să lase poarta des­chisă pentru continuarea eforturilor de reconciliere și normalizare”, mai spune secretarul de stat adjunct, această frază fiind, în mod limpede, un îndemn adresat părții turce.

Dincolo de rigiditatea limbajului unui text oficial și de aparențe, mesajul președintelui Sarksian este, de fapt, o analiză a situației actuale a negocierilor cu Turcia și, mai mult decît o decizie, este o proclamație politică asupra unei stări de fapt. La o privire atentă, vedem că Serj Sarksian nu decide el oprirea procesului normalizării relațiilor cu Turcia, ci anunță urbi et orbi că acesta este oprit deja cîteva luni de partea turcă, protocoalele împotmolindu-se în parlamentul de la Ankara. Președintele armean a făcut mai degrabă un act de relații cu publicul, in­formîndu-și poporul de ceea ce se știa oricum în culisele diplomatice. Diplo­ma­țiile marilor puteri nu au fost surprinse de anunț, întrucît chiar și în lipsa acestuia, nimic nu ar fi avansat, dar nu din vina Erevanului.

În același timp, Serj Sarksian su­bliniază poziția fermă a Armeniei, arătînd că nu acceptă ca procesul diplomatic început cu Turcia să fie folosit de aceasta din urmă doar ca o armă pentru politica sa negaționistă față de Genocidul Ar­mean. Citit de la Ankara, din anunțul președintelui Sarksian răzbate, printre rînduri, mesajul „Nu ne confundați since­ritatea cu naivitatea și nici disponibi­li­tatea cu nesiguranța sau teama”. Pe de altă parte, gestul de a-i mulțumi preșe­dintelui turc, Abdullah Gül, pentru „co­rectitudinea politică” de care a dat do­vadă în timpul negocierilor este nu numai un act de fair play, dar și un mesaj clar, prin care îl indică, fără a-l numi, pe prin­cipalul responsabil de actualul blocaj: primul ministru, Recep Tayyip Erdogan. A cărui schimbare de la șefia guvernului turc o așteaptă Erevanul, după cum la fel de limpede dă de înțeles mesajul preșe­dintelui Sarksian.

  •  
  •  

3 Responses to DESPRE „CORECTITUDINEA POLITICĂ”

  1. Krikor Krikorian June 25, 2010 at 4:58 am

    Se stia de la inceput ca asa zisa “Road Map” este un copil avorton. Cine are incredere in Turci.???

  2. Cristina June 29, 2010 at 8:09 am

    Nu toti stiau de la inceput.
    Eu un alt lucru nu inteleg…de ce am avut noi, armenii, incredere in Obama si americani..??? Ce ne-a facut sa credem ca va fi altfel de data asta. ca lupul isi va schimba si naravul, nu doar parul..???

  3. Krikor Krikorian June 30, 2010 at 5:03 am

    Cristina
    Petru ca a promis in scris (de 3 ori) ca va recunaoste genocidul. Si cand a venit la putere a facut primul drum in Turcia si ca un bum musulman a uitat promisiunea .Caci lupul isi schiba naravul dar……….