Mihai Stepan Cazazian

Despăgubiri

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

De-a lungul celor 96 de ani – cînd au trecut ? – scurşi de la Genocid, bunurile armenilor, preluate de statul turc, nu au fost revendicate. Pentru că nu a permis legislaţia vremii dar şi din cauză că urmaşii celor ucişi nu au avut, în marea lor majoritate, acte doveditoare. S-au păstrat doar poliţe de asigurare, aflate în posesia unor companii americane ce activau la vremea aceea sau, sporadic, acolo unde armenii “şi-au permis” (citeşte nu le-au fost confiscate!), actele de proprietate ale terenurilor, fabricilor, atelierelor sau caselor. Dar timpul a trecut ca un tăvălug peste toate aceste dovezi, istoria a urmat un curs nu tocmai favorabil armenilor iar astăzi vorbim de valori pe care nu mai avem cum să le revendicăm ca fiind ale noastre. E adevărat că nici nu am fost încurajaţi să le obţinem. Şi totuşi. După 96 de ani s-a ajuns la situaţia, ca cea pe care o relatăm în acest număr al revistei, în care descendenţi ai unei familii deportate la Genocid cer despăgubiri statului turc pentru că folosesc şi obţin ilegal cîştiguri de pe un teren ce le-a aparţinut şi care a devenit bază militară americană. Cred că nici fostul ambasador american la Constantinopol, Henry Morgenthau, nu şi-ar fi imaginat, în 1915, un astfel de scenariu! Folosindu-se de legislaţia americană şi de faptul că o  bancă turcească, ce activează în S.U.A. obţine aceste beneficii s-a putut intenta un proces prin care se cer despăgubiri. Nu ştim, încă, deznodămîntul dar acest gen de “tupeu” cum, probabil, l-ar cataloga guvernanţii de la Ankara ar putea fi un început. Dacă se doreşte, cu siguranţă s-ar găsi prin arhivele turceşti şi alte documente ale proprietăţilor pe care armenii le-au avut anterior anului 1915 în Imperiul Otoman. Ca un argument că arhivele nu au fost distruse – cel puţin unele – este faptul că la Istanbul există zeci de case vechi, multe dintre ele părăsite, pe care municipalitatea nici nu le dărîmă dar nici nu le repară. De ce? Pentru că acele imobile au fost ale armenilor şi există temerea că, într-o zi, vor fi revendicate. Mai mult, circulă prin folclorul local poveşti cu comori pe care armenii le-ar fi îngropat prin pămîntul Anatoliei înainte de a fi deportaţi. Toate acestea nu fac decît să demostreze că cineva se teme de trecut şi consecinţele lui şi, într-un fel sau altul, va trebui să rezolve chestiunea bunurilor ce au aparţinut armenilor. Mai ales dacă vrea să intre şi în Uniunea Europeană…

Mihai STEPAN CAZAZIAN

  •  
  •