Mihai Stepan Cazazian

DECES S-a stins din viață Levon Ananyan, președintele Uniunii Scriitorilor din Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 IMGP2656

Conform unui comunicat Armenpress în data de 2 septembrie s-a stins din viață  scriitorul Levon Ananyan, președinte al Uniunii Scriitorilor din Armenia.

Levon Ananyan avea 67 de ani și era născut la 13 octombrie 1946 în localitatea Koghb, regiunea Tavush. A absolvit Universitatea din Erevan secția filologie. A lucrat la mai multe publicații  cel mai mult, 25 de ani, fiind redactor la revista Garun. În perioada 1990-2001 a fost redactor șef al acestei publicații culturale editate de Uniunea Scriitorilor. A fondat Editura Apollo. În anul 2001 a fost ales președinte al Uniunii Scriitorilor din Armenia funcție pe care o ocupa și în prezent. El a fost în vizită la București în anul 2009, invitat al Uniunii Scriitorilor din România unde a avut loc o întâlnire literară la care au fost prezentate Antologia de proză armeană contemporană – Pe aici a trecut Dumnezeu (traduceri din creaţia a 14 scriitori de Madeleine Karacaşian) precum şi alte volume din literatura armeană contemporană din creaţia lui Grigor Babaian şi Agasi Aivazian (traduceri de Sergiu Selian), toate apărute la Editura Ararat. El a susținut și a propus romanul “Cartea Șoaptelor” de Varujan Vosganian la premiul Nobel pentru literatură, ediția în limba armeană fiind lansată în 2012, la Erevan. Revista Ararat a publicat, în 2011 un impresionat mesaj al lui Ananian, intitulat Scrisoare prietenului meu turc în care spunea, printre altele:

Ştii deja că mă numesc Ananian. Numele meu, etimologic vorbind, ar fi an-Ani-ian, adică “cel ce a pierdut Ani-ul”, armeanul “fără de Ani”. În 1319, din cauza marelui cutremur ce a devastat Ani, cea de a 11-a capitală a Armeniei, înaintaşii mei şi-au părăsit leagănul strămoşesc, au lăsat magnificul oraş al celor o mie şi una de biserici şi s-au refugiat în satul Kuhp din nord-estul Armeniei. Arborele meu genealogic se trage din vlăstarul princiar al Bagratizilor armeni, întinzîndu-se pînă la nepoţica mea de un an, Ani, şi cu orice ocazie îmi caut, cu binoclul la ochi, ruinele casei strămoşeşti, printre sîrmele ghimpate ale impenetrabilei graniţe armeano-turce. Şi, de fiecare dată, mă uit cu invidie la păstorul kurd lipsit de griji şi la turma sa de mioare adunate în umbra zidurilor oraşului în ruină…

  •  
  •