Mihai Stepan Cazazian

De ziua apostolilor fondatori, la Constanța. . . (Lecție de educație pentru adulți)

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

SAM_3474

            După două zile friguroase de iarnă adevărată, vremea pe litoral a devenit brusc mai prietenoasă. Pe drumul,  încă incomplet refăcut, ce coboară abrupt spre biserica armeană din Constanța, se văd mici grupuri, grăbind pasul, la auzul clopotelor ce-i cheamă la Liturghie. Sămbăta? Da, pentru că în această sămbătă, ultima din noiembrie, celebrăm pe apostolii Tadeu și Bartolomeu, fondatorii bisericii noastre, în numele cărora sfântul noastru lăcaș a primit denumirea de Biserica Apostolică Armeană.

Fie mulți, fie mai puțini, enoriașii noștri au parte de Sfânta Liturghie oficiată cu aceeași cucernicie ca întotdeauna, de către preotul nostru, urmată de predica rostită  cu evlavie  și cu preocuparea continuă de a fi accesibil.  Astăzi am aflat noi și interesante amănunte despre viața, misionariatul și martiriul apostolilor Tadeu și Bartolomeu, despre simbolurile cu care sunt înfățișați în iconografie, precum și despre semnificațiile acestora.

După Slujbă, părintele Oshakan ne-a invitat în sala de proiecție, unde am urmărit un interesant film religios, cuprinzând trei parabole: despre păcatul trufiei, despre corecta săvârșire a rugăciunii și despre autentica morală practicată în viață. Astfel, am aflat că niciodată nu știi destul despre lucruri asupra cărora aveai convingeri ferme și impresia că le stăpânești necondiționat. Într-adevăr, văzute la alții, înfumurarea, aroganța, disprețul pentru ceilalți apar ca niște vicii dezgustătoare , oripilante, ce-ți repugnă.; le găsești inacceptabile și decizi să nu le încerci niciodată.

SAM_3469

            Cât despre rugăciune, realizezi că unii cred că e sufiecient să frecventeze biserica și să pretindă Divinității împliniri de tot felul, după care gândul le zboară – așa cum exprimă imaginile metaforice din capul  lor –  spre mai lumești preocupări:  supărarea, mânia, invidia, ura stăpânesc unele  din mințile celor ce-și închipuie că și-au îndeplinit datoria de credință. Văzând acestea ilustrate printr-o succintă poveste, poți înțelege mai bine ceea ce – chiar de știai – nu conștientizai perfect, și anume că rugăciunea trebuie făcută din inimă, cu fervoare, nu mecanic și formal, fiindcă altfel, nu valorează nimic.

A treia pildă – din al treilea filmuleț – reia și aprofundează diferența dintre practica superficială, de aparență a credinței, făcută cu emfază și chiar cu un anume snobism și cea autentică, făcută cu simplitate, modestie și smerenie; aceasta din urmă este, desigur, cea plăcută lui Dumnezeu și primită ca atare. Valoarea de generalizare și aplicabilitate a ultimei parabole este uriașă  și este esențială: adevărata morală nu este declarativă, nu se împăunează cu merite (unele pot fi și reale);  nu izvorâște din dorința de a se face remarcat și apreciat, nu caută recompense;  ea este smerită, poate chiar, umilă și izvorâște din iubire și compasiune sinceră pentru oameni; căci creștinismul este religia iubirii, sentiment ce, eventual, cumulează și alte calități, dar se și poate lipsi de ele, pentru că iubirea își este suficientă sieși.

La sfârșit, n-a mai fost nimic de comentat, căci asistasem la o lecție de educație prin imagini, făcută fără ostentație, fără explicații pedagogice, fără povețe . Toți am înțeles: La orice vârstă mai ai de învățat!

Arșaluis Gurău

           

 

  •  
  •