Mihai Stepan Cazazian

DE PE BLOGURI / Anecdote cu ambasadori, gay, evrei, armeni şi hipsteri

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share
646x404

http://www.ian.am/notas/-l255/turquia-rechaza-devolucion-de-territorios-usurpados-a-armenia.html

Întâmplator (în sensul că nu am nici interese, nici origini), dar în acelaşi timp definitoriu, pentru oricine, sunt militant pro-gay şi filosemit. Dar —iertaţi-mă! —, nu mă pot oripila la citirea rostirilor ambasadorului român la Erevan, pus la zid, chemat degrabă în „centrală”, pentru aşa-zise gafe diplomatice, la reclamaţia unor studenţi români de la „London School of Economics and Political Science” (wow!).

Subiectul e pe prima pagină a ziarelor, la îndemâna oricui. Voi intra, aşadar, direct în el, fără alte amănunte.

În primul rand, cadrul era informal, conferinţa cu pricina s-a desfăşurat în mediul academic —şi nu în cel politico-instituţional —, la Universitatea Americană din Erevan, nefiind destinată politrucilor, ci studenţilor, minţi deschise care, se presupune, ar trebui să se ferească (de fapt, să fie feriţi…) ca dracu’ de tămâie de orice îmbâcsire a ideilor şi limbajului lor.

Vorba vine, pentru că, în realitate, nicăieri în lume nu veţi întâlni mai mult stângism, ipocrizie şi hipstereală acută (plus, ţineti-vă bine!, anti-americanism deşănţat!) decât în mediile universitare din SUA, molipsite grav de acea ucigătoare boală numită „corectitudine politică”! Se pare ca se şi exportă produsul…

Ce să fi răspuns bietul ambasador la o astfel de întrebare demnă de Radio Erevan( “ce este mai important pentru România – relaţiile politice şi economice cu Turcia sau recunoaşterea genocidului…?”)?! Ce să zică Vasile al nostru despre îngrozitorul genocid comis (da, e clar, comis! De către „junii turci” împotriva armenilor, în 1915), atunci când însuşi guvernul (veşnic) nevolnic pe care-l reprezintă nu-l recunoaşte?! Dar oare guvernul SUA îl recunoaşte, ce părere aveţi domniile voastre…? Retoric.

Adrian Munteanu

citește mai mult pe  http://adevarul.ro

  •  
  •