Mihai Stepan Cazazian

Slujba de Florii La Constanţa

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

După cum bine se ştie, Duminica 8 aprilie a.c. s-au sărbătorit Floriile în lumea creştin ortodoxă. La Constanţa, în acest an, slujba a fost oficiată de IPS Episcop Datev Hagopian, însoţit de Părintele Bogdan Ezras şi de noul Părinte al Bisericii Armene din Constanţa, Der Oşakan (P.C Oshakan Khachatryan) – trimis de la Ecimiadzin, de Catolicosul tuturor armenilor, Karekin al II-lea – căruia îi dorim Bun Venit!  Biserica a fost plină de enoriaşi dar şi de oaspeţi din ţară.

În predica sa de la sfârşitul slujbei m-a impresionat ceva mult, şi anume îndemnul lui Surpazan, ca în aceste zile să devenim mai buni, mai iertători. Ar fi bine ca fiecare dintre noi să urmăm îndemnul Sfinţiei Sale şi să fim mai buni ca de obicei.

Fie ca Sărbatorile Pascale să ne aducă tuturor multă sănătate, împlinite şi linişte sufletească.

Carmen Dropol

 

  •  
  •