Vartan Martaian

DE CE TREBUIE PENALIZATĂ NEGAREA GENOCIDURILOR

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

La 22 decembrie trecut, Adunarea Naţională adopta propunerea mea de lege privind reprimarea contestării genocidurilor recunoscute de lege, printre care genocidul armean din 1915. Inspirată din dreptul european, această propunere de lege este o primă etapă în transpunerea unei decizii europene ce impune, în special, penalizarea negării crimelor de genocid. În 2013, netranspunerea va antrena sancţiuni pecuniare. Este timpul ca Franţa să se conformeze.

Nu este o lege memorială. Contrar celor ce încearcă să ne facă să credem un lobby corporatist, propunerea mea de lege nu este deloc o lege memorială susceptibilă să împiedice munca istoricilor. Este vorba doar de o lege ce prevede penalizarea celor care contestă, pe teritoriul nostru, existenţa genocidurilor recunoscute de lege, cum este deja cazul pentru Shoah. Aceasta ţine de o dimensiune exclusiv penală. Nu se pune problema nici a interpretării faptelor, nici a legiferării despre trecut. Este vorba de penalizarea unui delict universal întru-totul de actualitate. Dacă istoricii se prezintă drept cercetători în domeniul “ştiinţei istorice”, atunci trebuie să respecte procedurile ştiinţifice, inclusiv în publicaţii. Ori, ei omit că în ştiinţă distingem faptele de interpretări. Un fapt există sau nu, independent de drept. Existenţa se demonstrează, iar cînd faptul este stabilit nu-l mai punem în cauză. Şi este exact cazul genocidului armean în Franţa! Aşa cum menţiona Bernard-Henri Levy într-unul din articolele sale, să nu ne păcălim, „negaţioniştii sînt aceia care, pînă la noi ordine, împiedică munca istoricilor. Minciunile lor vertiginoase şi îngrozitoare sînt cele care fac să se cutremure pămîntul ferm unde ar trebui, în principiu, să se stabilească o ştiinţă”.

Reacţiile care au urmat votului Adunării Naţionale ilustrează perfect cît de omniprezent este negaţionismul astăzi în Franţa. Din acest motiv, cei 500.000 de francezi de origine armeană ce trăiesc în Franţa au dreptul, cum este deja cazul evreilor cu Shoah, să fie protejaţi pe teritoriul lor de oribilele propagande ce pîngăresc memoria părinţilor lor masacraţi sau deportaţi în 1915. Aceste acte batjocoresc memoria victimelor genocidului armean şi măresc durerea francezilor de origine armeană. Eu cer pentru ei protecţia republicii împotriva acestei insuportabile agresiuni morale. Întrucît, în această chestiune, autorităţile turce nu respectă nimic, nici măcar suveranitatea Franţei. Este vorba de grave ingerinţe în afacerile interne ale Republicii noastre, mai mult decît a ameninţa cu ruperea relaţiilor diplomatice sau, mai rău, cu represalii economice împotriva întreprinderilor noastre! Reprezentarea naţională franceză, aleasă democratic, nu legiferează sub ameninţarea unui stat. Aceste metode arhaice asimilabile „diplomaţiei ameninţării” nu onorează această mare ţară care ar trebui să fie Turcia şi mă ancorează în voinţa mea de a vota această lege pentru a ne proteja concetăţenii. Genocidul armean este recunoscut în Rusia, în Canada, în Argentina, în Italia, în Suedia şi chiar în Germania! Negarea sa este penalizată în Elveţia şi Slovacia şi va fi în curînd şi în numeroase alte state. Atunci cînd unii sînt îngrijoraţi de „eternele interese comerciale (…) care ne fac să punem în buzunar drapelul nostru şi pe cel al drepturilor omului”, după cum spunea Gilles Hertzog, ţin să-i asigur că, chiar şi cu o puternică creştere economică, Turcia rămîne membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi legată de Uniunea Europeană printr-un acord de uniune vamală. Aceste două angajamente juridice implică un tratament nediscriminatoriu faţă de întreprinderile din Uniunea Europeană, în caz contrar implicînd sancţiuni.

Nu este o lege liberticidă… În toate statele democratice libertatea de exprimare cunoaşte limitări. Aceste limitări servesc în general la asigurarea păcii civile, ordinii publice şi securităţii cetăţenilor. Pentru aceasta sînt pedepsite delictele de defăimare şi insultă sau instigarea la omor. Ori tocmai negaţionismul este o ideologie al cărei obiectiv fundamental este justificarea crimelor şi reabilitarea politicienilor care le-au comandat. În cazul genocidului armean, ca şi în cazul Shoah, revizuirea sau studierea actelor criminale perfect cunoscute şi calificate ca atare nu este decît un pretext pentru reaprinderea urii rasiale. Aşa cum a scris Elie Wiesel, “tolerarea negaţionismului înseamnă uciderea pentru a doua oară a victimelor”. Negarea genocidurilor dovedite înseamnă prelungirea intenţiei genocidare asupra generaţiilor succesive de supravieţuitori şi atingerea demnităţii lor umane, un bun fundamental protejat de Constituţiile statelor europene, în special a Franţei. În consecinţă, este necesară interzicerea printr-un act legislativ a negaţionismului, sinteză a delictelor de insultă, defăimare şi incitare la ură, iar aceasta necesită un vot al Parlamentului. Să ne amintim de maxima părintelui Henri Lacordaire: “Între cel puternic şi cel slab (…) libertatea este cea care oprimă, legea este cea care dezrobeşte”.

…nici neconstituţională! Pe teritoriul Republicii, Parlamentul este singurul deţinător al suveranităţii naţionale şi se bucură, în această calitate, de o putere de deliberare generală ce-l autorizează să abordeze orice chestiune pe care o consideră demnă de interes şi să o ridice la rang de normă naţională. Contrar a ceea ce pretind unii, domeniul legii nu este restrîns la articolul 34 din Constituţie, ci se întinde asupra tuturor situaţiilor ce pun în joc o libertate constituţională, ca libertatea de exprimare – relativă şi nu absolută -, atunci cînd există necesitatea de a o încadra. Doar legiuitorul a primit puterea constituţională de a limita libertatea de exprimare în caz de abuz. Este ceea ce prevede articolul 11 din Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului care are deplină valoare constituţională. Aşadar, adoptînd propunerea mea de lege, parlamentarii nu au de ce se teme de spectrul Consiliului Constituţional. Cît despre istorici, libertatea lor de exprimare şi de cercetare nu este ameninţată de acest dispozitiv penal, înrtucît acesta nu vizează decît contestarea sau minimalizarea excesivă a genocidului.

O lege electoralistă? Dar care lege nu este? Nu putem nega că acest proiect de lege vine într-un anumit context electoral. Acestea fiind spuse, trebuie să ne întrebăm ce anume nu este astăzi de natură electorală. Nu este interzis să-i reprezinţi în mod corect pe cei ce te-au ales, chiar şi atunci cînd aceştia sînt francezi de origine armeană. Este într-adevăr rolul deputatului acela de a-i reprezenta pe cei care i-au dat un mandat pentru a vota şi amenda legi. Dacă apropierea scadenţelor electorale în Franţa permite un consens republican asupra acestei chestiuni, de ce să nu profităm? Nu este FranţaţaraDrepturilor Omului? Este vorba despre o promisiune a candidatului Sarkozy şi de un angajament pe care Preşedintele Republicii l-a luat în timpul ultimei sale vizite în Armenia şi constat, încă o dată, că promisiunea este ţinută, şi aceasta în ciuda presiunilor şi ameninţărilor inadmisibile din partea Turciei. Pentru memoria celor 1,5 milioane de armeni masacraţi sau deportaţi în 1915 şi în egală măsură pentru familiile lor, sper că vom merge pînă la capăt şi vom demonstra că Franţa rămîne pentru totdeauna ţara Drepturilor Omului.

22 ianuarie 2012

VALERIE BOYER

  •  
  •