Vartan Martaian

Davutoglu la Erevan: tactica bunei intenții și a adevărului bine drămuit

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Davutoglu 02

Ahmet Davutoglu, ministru de externe al Turciei, și omologul său armean, Eduard Nalbandian, sînt cunoștințe vechi. Însă relația lor nu a fost nicicînd una cordială. Pînă și strîngerile de mînă dintre cei doi ai fost întotdeauna reci. Și cum ar putea fi altfel, dacă ne amintim de cacealmaua regizată chiar de Ahmet Davutoglu, jucată pe scena diplomatică la 10 octombrie 2009, la Geneva, în fața unui “public” select ce venise pînă acolo special pentru “spectacolul” cu pricina: Hillary Clinton (secretar de stat american), Bernard Kouchner (ministru de externe francez), Serghei Lavrov (ministru de externe rus), Javier Solana (secretar general al Uniunii Europene), cărora li se adaugă ministrul de externe și președintele Consiliului de Miniștrii ai țării gazdă, Micheline Calmy-Reetz și Samuel Zbogar.

Faimoasele protocoale armeano-turce – cel privind stabilirea relațiilor diplomatice și cel referitor la dezvoltarea relațiilor bilaterale –, negociate îndelung și în mare secret, cu mediere elvețiană mandatată de Rusia, Franța și Statele Unite, au fost prilejul împrospătării memoriei celor ce uitau, poate, de proverbiala perfidie a diplomației otomane. Negociate pe baza principiului “relații fără condiții prealabile”, protocoalele au fost încălcate de partea turcă încă înainte de a fi semnate. Pregătit să amintească în discursul său de după semnare tocmai de condițiile prealabile pe care Turcia le pune în calea normalizării relațiilor sale cu Armenia – fără ca acestea să fie măcar voalat amintite în protocoale –, Ahmet Davutoglu era să-l facă pe Nalbandian să nu mai semneze nimic. Doar intervenția “spectatorilor”, în special a doamnei Clinton, care și-a făcut din BMW-ul său centrală telefonică pentru duplex armeano-turc, și a lui Serghei Lavrov, care l-a “tras de mînecă” tovărășește pe Nalbandian, a făcut ca ceremonia semnării să nu fie de-a dreptul anulată. Ci doar scurtată și golită de încărcătura istorică ce se spera că o va avea. Simțindu-se păcălit de Davutoglu, ce se pregătea să rostească un discurs conținînd “formulări inacceptabile”, Nalbandian refuză să mai semneze. Ministrul armean are, însă, toată înțelegerea doamnei Clinton: “I-am dat de înțeles nu numai că îl înțelegem, dar și că sîntem conștienți cît îi este de greu, dar că trebuia făcut”, spunea secretarul de stat american după ce l-a convins pe Nalbandian să semneze protocoalele, însă fără nici un discurs de final. “Eduard, acceptă ceremonia semnării fără discursuri”, l-ar fi îndemnat și Lavrov pe Nalbandian, într-un bilețel ce presa rusă susține că ar fi autentic. Și astfel, ceremonia semnării, întîrziată cu trei ore, are loc într-o atmosferă puternic marcată de agitația care a precedat-o. Protocoalel au fost semnate și, după ce și-au dat și scuturat mîinile pentru ochii presei, Nalbandian și Davutoglu au părăsit sala ceremoniei ca doi oameni certați. Zîmbetului diplomatic al lui Davutoglu, Nalbandian i-a opus o expresie sumbră. Așadar, Nalbandian stătea, încă de pe atunci, mai prost cu actoria decît Davutoglu. Nu mai trebuie amintit în detaliu cum retorica turcă față de Armenia nu a suferit nici o modificare după sumbra ceremonie, iar protocoalele, au fost, bineînțeles îngropate.

Au trecut patru ani de atunci. Cei doi s-au mai văzut cu diverse ocazii oferite de reuniuni internaționale, dar niciodată pe pămînt turcesc sau armenesc.

În preziua reuniunii miniștrilor de externe ai țărilor membre ale Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN) din 12 decembrie de la Erevan, Ahmet Davutoglu primește invitația de a participa, așa cum au primit toți ceilalți miniștri. Erevanul nu putea să nu trimită invitație. Dar ce putea face Davutoglu? Putea să nu participe? Între două rele, ministrul turc l-a ales pe cel mai mic: mai bine participă, deși situația creată după abandonarea protocoalelor îl punea într-o postură stînjenitoare. După stupefianta cacealma diplomatică intitulată “Protocoalele”, al cărei principal artizan a fost Ahmet Davutoglu, Turcia a rămas, practic, fără marjă de manevră în relațiile cu Armenia. Nu prin declarații răsunătoare, ci prin aluzii evidente, diplomații marilor puteri admit că vina avortării protocoalelor îi aparține “în mare parte” (o formulă tipică a școlii “echidistanței” diplomatice) Ankarei. De unde și lipsa oricăror presiuni asupra Erevanului în a debloca procesul “normalizării” relațiilor cu Turcia, în paralel cu timide îndemnuri de bine adresate Ankarei, în special de americani și europeni. În acest context, ministrul turc de externe nu putea să nu răspundă “prezent” la reuniunea de la Erevan. O asemenea eventualitate le-ar fi dat armenilor un nou prilej să arate Turcia cu degetul în fața comunității internaționale. Astfel că Davutoglu a ales să vadă partea plină a paharului, și anume aceea că vizita sa la Erevan va putea fi invocată la Washington, Bruxelles sau aiurea drept un act de bună voință și chiar de bună credință din partea Ankarei în relația sa cu Erevanul, după ce credibilitatea turcă în această privință a rămas tot la cota zero de patru ani încoace. Însă, după ce s-a ars o dată, Erevanul nu a mai marșat la gestul lui Davutoglu de a onora invitația și s-a străduit să-i golească ministrului turc și partea ce el o credea plină a paharului.

Ahmet Davutoglu și-a pregătit bine vizita în Armenia, prima a unui demnitar turc după semnarea protocoalelor. Vrînd să tragă folose diplomatice cît mai mari, Ankara a lăsat să transpire în presa turcă, cum că Davutoglu merge la Erevan în contextul procesului normalizării relațiilor armeano-turce și al negocierilor cu privire la Karabagh. Dar, de această dată, armenii s-au grăbit să-i risipească încă de la început ministrului turc orice iluzie de profit diplomatic: “Vizita ministrului turc de externe în Armenia nu are loc în contextul relațiilor turco-armene, ci în contextul participării la sesiunea comisiei economice a Mării Negre”, a declarat Eduard Șarmazanov, fruntaș al partidului de guvernămînt și vice-președinte al Adunării Naționale de la Erevan, care a adăugat că „în ceea ce privește procesul apropierii sau reconcilierii armeano-turce, autoritățile armene au menționat nu o dată că mingea se află în terenul Turciei și ea este cea care tebuie să facă următorul pas. Adică Turcia trebuie să ratifice protocoalele. Iar venirea sau ne-venirea lui Davutoglu nu cred că va schimba ceva. (…) Alte inițiative, inclusiv amestecul în chestiunea Karabaghului, sînt inacceptabile”.

Într-adevăr, ca lucrurile să fie clare, ministrul turc de externe a fost așteptat în fața hotelului Armenia-Marriott de un grup mic, dar energic de activiști naționaliști – mai ales din Federația Revoluționară Armeană „Dașnakțutiun”, dar și din partidele de opoziție și alte asociații – care protestau împotriva politicii turcești față de Armenia și armeni. Poliția a desfășurat forțe suficiente pentru a ține situația sub control, însă nu a intervenit împotriva manifestanților pentru a-i asigura intrare liberă lui Ahmet Davutoglu în hotel, ministrul turc fiind condus să intre în clădire pe ușa din dos. Practic, de această dată Davutoglu a fost el cel care a asistat și marșat – de nevoie – la punerea în scenă ce i-a fost rezervată de autoritățile armene. Nu încape îndoială că forțele de ordine puteau „curăța” intrarea hotelului cu relativă iuțeală, însă neintervenția împotriva protestatarilor a transmis un mesaj clar ce cu greu ne putem imagina că nu a fost înțeles de ministrul turc: indiferent de poziția lor în societate, de la omul de rînd și pînă la președinte, armenii se simt frustrați și sînt revoltați de atitudinea oficială a Turciei, mai ales după șiretlicul diplomatic legat de protocoale. Atunci de ce să intervină poliția împotriva protestatarilor, cînd aceștia nu fac altceva decît să exprime starea de spirit a tuturor armenilor, inclusiv a autorităților? Pînă la urmă activiștii arborau pancarte și strigau la portavoce ceea ce oficialii nu își permit să rostească în public.

Davutoglu 01

Răceala manifestă a primirii rezervate lui Ahmet Davutoglu la Erevan este, în sine, un mesaj politic: manifestanții nu au fost îndepărtați din calea ministrului turc, iar președintele Sarksian nu i-a acordat acestuia o întrevedere; în plus, organizarea a fost pe măsura considerației pe care Erevanul o acordă OCEMN (organism inițiat de turci, cu sediul la Istanbul): reuniunea s-a ținut într-o sală de hotel, cu o amenajare modestă, cu banale mese alăturate, pe sub care participanții își etalau încălțările în fața colegilor de reuniune. După cum transmite presa armeană, Davutoglu a participat scurt timp la lucrările sesiunii pentru care formal venise la Erevan, după care s-a dus în camera sa de hotel. Apoi, a revenit în sala în care tocmai se încheiaseră lucrările sesiunii, dînd mîna cu Nalbandian. După strîngerea de mînă, Davutoglu s-a întors în camera sa, iar Nalbandian a răspuns întrebărilor presei. Nalbandian le-a spus jurnaliștilor că se pregătește să se întîlnească cu omologul său turc, după care va da detalii despre chestiunile discutate. Întîlnirea Nalbandian-Davutoglu a avut loc, a durat peste o oră, iar după încheierea acesteia Nalbandian a părăsit în grabă hotelul fără să mai facă nici o declarație pentru presă, fapt care constituie în sine o declarație. În comunicatul emis ulterior de ministerul de externe de la Erevan, în care se vorbește despre întîlnirile avute de Eduard Nalbandian cu șefii delegațiilor prezente la sesiunea OCEMN, despre întîlnirea cu Ahmet Davutoglu se amintește laconic: „În timpul întîlnirii cu ministrul de externe al Turciei, Ahmet Davutoglu, Eduard Nalbandian a reafirmat poziția de principiu a Armeniei privind reglementarea fără condiții prealabile a relațiilor armeano-turce. Miniștrii s-au referit la activitatea și programele viitoare ale OCEMN”. Sec și elocvent!

În ceea ce-l privește, Ahmet Davutoglu a arătat, prin scurta sa participare la lucrările sesiunii, că altele erau preocupările sale. După întîlnirea cu Nalbandian, Davutoglu convoacă o conferință de presă doar cu jurnaliștii turci, în care joacă pe cartea amabilității: „Sîntem foarte mulțumiți, întîlnirea a fost călduroasă, iar scopul principal al vizitei a fost crearea unui mediu corespunzător pentru așezarea dialogului pe baze solide”. Probabil calculîndu-și riscul de a merge degeba la Erevan, Davutoglu deschide robinetul reconcilierii, lăsînd să cadă o picătură în uriașul gol ce desparte cele două țări: Hürriyet Daily News îl citează pe ministrul turc care le-ar fi spus unui grup de jurnaliști, în drum spre Eerevan, că deportarea armenilor în 1915 a fost greșită și inumană: “Noi spunem «memorie justă». Mă refer la faptul că trebuie să cunoaștem faptele. Și în acest caz ne vom convinge că relațiile turco-armene nu pot fi comparate cu relațiile dintre evrei și germani. Pe fiecare stradă vezi un semn comun. După ce descoperi acest lucru înțelegi că deportarea, pe care o consider o acțiune total greșită, a fost inumană”. După care Davutoglu se lansează într-un artificiu intelectual ce-i atestă remarcabila abilitate diplomatică: “Dar, cînd scrii o istorie ținînd cont de deportare, trebuie să știi că o conștiință colectivă s-a format de această parte [Turcia] cum că armenii și-au trădat țara și au meritat să fie deportați. Trebuie să distrugem aceste două conștiințe colective. Noi am eliminat această conștiință greșită în 2005, însă armenii încă o mai au”.

Dacă ar fi să-l investim pe ministrul turc de externe cu sinceritate deplină, am putea spune că asistăm la o “picătură istorică” de adevăr ieșită pe gura unui înalt demnitar de la Ankara. Însă experiența trecută ne-a dovedit că Ahmet Davutoglu este un maestru în arta poleirii cu aparentă sinceritate a manevrelor sale diplomatice. Și totuși, de această dată a mai depășit o linie roșie, chiar dacă una subțire!

 

VARTAN  MARTAIAN

 

 

 

  •  
  •