Mihai Stepan Cazazian

DAVOS / O nouă discuție între liderii armeni și azeri

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan și președintele azer Ilham Aliyev s-au întâlnit marți, la Davos, Elveția, și au avut o discuție „informală“ cu privire la conflictul din Nagorno-Karabagh.

Într-o scurtă declarație, biroul de presă al prim-ministrului armean a subliniat că a a avut loc un “schimb de opinii” cu privire la stadiul actual al procesului de negocieri privind Karabagh-ul și cu privire la “discuțiile viitoare”. Într-o postare pe Facebook, liderul armean a declarat că întâlnirea, care a avut loc în marja Forumului Economic Mondial, a durat aproximativ 90 de minute.

Serviciul de presă al lui Aliyev a emis o declarație aproape identică, citată de agenția de știri Trend.

Aliyev și Pashinyan au vorbit pentru prima oară în cadrul summit-ului fostelor republici sovietice care a avut loc în Tadjikistan în septembrie. De atunci, încălcările de încetare a focului au scăzut semnificativ în jurul Karabagh-ului și de-a lungul graniței dintre Armenia și Azerbaidjan.

Cei doi lideri s-au întâlnit din nou la un alt summit ex-sovietic, care a avut loc la începutul lunii decembrie în Rusia. Aliyev a spus ulterior că anul 2019 va cunoaște un “nou elan” în procesul de pace din Karabagh.

Potrivit agenției rusești de știri RIA Novosti, Aliyev a declarat, marți, la Davos că discuțiile sale anterioare cu Pashinyan au fost “utile”.

  •  
  •