Mihai Stepan Cazazian

Dansatorii armeni din Gherla invitaţi la Sighetu Marmaţiei

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

După o lungă perioadă de „hibernare”, încet intră în ritm membrii Formaţiei de dansuri armeneşti „Hayakaghak” din municipiul Gherla. Chiar zilele trecute pe adresa cunscutului grup a sosit o invitaţie din partea filialei Baia Mare a Uniunii Armenilor din România prin care tinerii de pe Someş sunt înştiinţaţi despre un eveniment artistic important în viaţa comunităţii maramureşene. Este vorba de o manifestare culturală dedicată aniversării a 160 de ani de la naşterea cunoscutului pictor băimărean, Hollósy Simon, artist plastic de etnie armeană, întemeietorul renumitei Şcoli de pictură de la Baia Mare. S-a născut la Sighetu Marmaţiei, cu un talent   către pictură şi desen, se orientează către Academia de Artă Regală din München. Poliglot (vorbea cinci limbi străine) şi cu o viziune artistică originală devine în scurt timp un pictor de renume. Preferă în special tematica rurală cu o sintaxă naturalistă, iar personajele sale par mereu în căutarea  experimentului, a existenţialismului. Acest mare artist va fi omagiat în perioada 24-26 martie 2017 în municipiul Sighetu Marmaţiei, oraş din nordul ţării, de care este legată viaţa şi activitatea armeanului Hollósy Simon.

Timp de trei zile acolo vor avea loc vernisaje de expoziţii, spectacole, lansări de carte, seminarii şi alte evenimente culturale.

Formaţia „Hayakaghak” a comunităţii armeneşti din Gherla va prezenta la Sighetu Marmaţiei cinci dansuri specifice armenilor din zona Clujului, în acest sens ansamblul condus de Esztegár Erika începând repetiţiile obişnuite. Vor urma alte şi alte participări la diferite festivaluri interetnice organizate în ţară.

 

Szekely Csaba

http://gherleanul.ro

  •  
  •