Mihai Stepan Cazazian

Dansatorii ansamblului„Hayakaghak” pe scena Festivalului de teatru şi film armenesc de la Bacău

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

      

Niciodată în acest an membrii Ansamblului de dansuri armeneşti „Hayakaghak” din municipului Gherla nu au avut aşa evoluţie de mare succes (de fapt, peste tot se bucură de aprecieri),  cum au avut la sfârşitul săptămânii trecute la Bacău, unde  au participat la cea de a V-a ediţie a Festivalului teatrului şi filmului armenesc. Acolo a fost prezentă „crema” culturii şi artei armeneşti din România şi unde manifestarea respectivă are deja tradiţie şi, mai ales” prestigiu. Numai  aşa se poate explica numărul mare de formaţii muzicale şi teatrale care au onorat  acest festival de amploare. Seară de seară pe scena amenajată în Piaţa Tricolorului din Bacău s-au perindat artişti de mare valoare, printre care s-a aflat şi îndrăgita solistă de muzică uşoară, Corina Chiriac, primită cu vii aplauze de sutele de spectatori care au luat loc în faţa scenei amenajată în aer liber şi unde au fost create condiţii ideale de desfăşurare a programului. Nu puteau lipsi nici reprezentanţii comunităţii armeneşti din Gherla, unul dintre cele mai mari centre ale acestei etnii din ţara noastră, mesagerii vieţii artistice locale fiind şi de această dată cei 14 tineri dansatori ai Ansamblului „Hayakaghak”, înfiinţat în anul 2012 şi care în această vară au avut un adevărat tur de forţă, onorând marile festivaluri interetnice de la Bucureşti, Sighişoara şi Bistriţa. La Bacău ei au prezentat tradiţionalele dansuri „Sardarapat”, „Im anune Hayastan E”, Hzor Hayastan”, „Tsaghkadzari” şi „Vartavar”, în ultima piesă dansul este unul vioi, iar dansatorii sunt practic APA. O încheiere cât se poate de sugestivă pentru tradiţiile şi obiceiurile artei armeneşti din zona Transilvaniei.

               La festivalul de la Bacău am mai asistat la teatru pentru copii, concerte, ateliere pentru copii şi spectacole de muzică tradiţională.  Amfitrionul manifestării a fost şi în acest an domnul Vasile Agop, preşedintele sucursalei Bacău a Uniunii Armenilor din România. Un organizator cum puţini mai sunt în viaţa artistică de la noi!.

Szekely Csaba