Mihai Stepan Cazazian

Cuvântul PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România rostit cu prilejul Săptămânii de Rugăciune Ecumenică pentru Unitatea Creștină 2019

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

,,Să-ți pui judecători și căpetenii după semințiile tale,                                         

ca să judece poporul cu judecată dreaptă,,         

(Deuteronomul 16,18)

Mulțumim lui Dumnezeu și cu adâncă închinăciune dăm slavă Lui pentru  că ne-a adunat la această întâlnire în rugăciune, moment de împreună-trăire în stăruința noastră pentru descoperirea  și promovarea frumuseții valorilor învățăturii creștine. Dintre acestea scoatem în evidență tema aleasă pentru această întâlnire, în fapt o problemă arzătoare a vremurilor trecute dar și a lumii contemporane, necesitatea afirmării  dreptății și a promovării unei judecăți drepte.  Spre înfăptuirea acestui ideal există o singură cale, un prim pas de făcut pe calea împlinirii. Prima condiție pentru a judeca ,,poporul cu judecată dreaptă” este aceea de a  ne strădui să fim asemeni Creatorului, să dovedim în viață asemănarea cu Dumnezeu, cu Cel Care este  primul și unicul judecător drept, curat și nepărtinitor. Aflăm în Sfânta Scriptură nenumărate referiri la  Dreptul Judecător!  ,,Domnul cercetează pe cel drept iar pe cel ce iubește nedreptatea îl urăște sufletul Său” (Ps 10,5) Iar Sf. Apostol Pavel spunea: ,,Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, și nu numai mie, ci și tuturor celor ce au iubit arătarea Lui.” (II Tim,4-7,8)

Fiecare dintre noi este dator a lupta lupta cea bună, precum spunea Sf. Apostol Pavel, a trăi viața într-o veșnică luptă, a cărei izbândă poate fi atinsă doar prin credință și spirit de jertfelnică dăruire. Datori suntem a ne urma calea chemării noastre, calea misiunii pentru care am fost chemați, nutrind mereu spre reușită și încredințându-ne în ajutorul Domnului, Tatălui nostru ceresc, Dreptului Judecător, în iubirea Lui, ,,căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan  3,17)

 Să nu trecem însă cu vederea trei aspecte însemnate:

  • judecătorii și conducătorii puși de Dumnezeu  trebuie să se dovedească vrednici, să fie asemeni Dreptului Judecător care caută dreptate și iar dreptate (Deuteronomul 16,16-18)
  • oamenii au datoria de a trăi respectând poruncile și legile, să trăiască  întăriți în voința de a face totul spre a fi bineplăcut Domnului, cu ascultare pentru spusele Mântuitorului, pășind pe calea unirii cu Dumnezeu prin dăruire și iubire. Doar atunci nu vor mai avea teama de a spune: ,,judecă-mă Doamne după dreptatea   mea și după nevinovăția mea!” (Ps 7,8)
  • să nu uităm nici o clipă că fiecare dintre noi urmează a se înfățișa Domnului spre  a fi judecat cu judecata dreaptă nu există cale spre mântuire decât trecând prin această judecată.

Vechiul Testament are nenumărate referiri  la faptul că dreptul de a judeca este doar al Domnului. A judeca, a înfăptui actul de justiție, înseamnă de fapt  a face dreptate, a  afirma și institui dreptatea. Cei drepți se vor bucura văzând ,,că este Dumnezeu care  îi judecă pe ei în viață” (Ps.57,11). Dreptul Judecător este ocrotitorul văduvelor și al orfanilor (Ieșirea 22,21-23). Dar judecata Domnului este înfăptuită cu iubire, cu milă și purtare de grijă,  dorința Tatălui nostru fiind de a mântui lumea, pentru acest scop trimițându-L pe Fiul Său în lume. (Ioan 3,17)   Chiar Domnul Iisus spunea despre El: ,,Eu nu judec pe nimeni!” (Ioan 8,15).  Misiunea Sa era de a mântui, nu de a condamna și distruge. (Luca 9.56. Ioan 12,47)

Dreapta judecată și mântuirea, ambele venind de la Domnul Dumnezeu, sânt noțiuni distincte, și doar înfăptuirea  dreptei judecăți poate conduce la atingerea mântuirii. Nimeni nu se poate învrednici de mântuire fără a trece prin dreapta judecată. Venirea lui Hristos arăta că ,,este pus spre căderea și spre ridicarea multora…” (Luca 2,34), iar Nașterea Sa luminoasă însemna de fapt luminarea căii spre judecată, căsi ,,aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina” (Ioan 3,19). Moartea Sa a devenit condamnarea celor care L-au judecat! ,,Nu pentru  mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi!” (Ioan 12,31). Iată deci cum venirea lui Hristos are o dublă însemnătate, fiind nevoie de a o analiza în două moduri.

  • Cel ce crede în El nu este judecat. (Ioan 3,18-5,24), ci se va muta de la moarte la viață.  Chiar și așa toți ne vom înfățișa înaintea judecății lui Dumnezeu (Rom 14,10, 2 Corint 5,10, 2 Tim 4,8), și acolo ,,lucrul fiecăruia se va face cunoscut…se va lămuri lucrul fiecăruia” (I Corint 3,13)
  • Iar cel ce nu crede a și fost judecat ,,fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia Născut, Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 3,18). Iată cum la o primă citire se pare că spusele lui Hristos se contrazic! ,,Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său  în lume să judece lumea” (Ioan 3,17), pe când la cap. 9,39 este scris ,,spre judecată am venit în lumea aceasta”!  Adevărate sunt cele scrise, căci Mântuitorul a veni pentru a mântui fiind în același timp și dreptul Judecător. ,,Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5,22,27,30), a dat-o Celui pe Care L-a trimis spre a deveni jertfa supremă, prețul izbăvirii noastre. Dovada de netăgăduit al iubirii Creatorului pentru toți oamenii.

,,Pentru orice lucru este o clipă prielnică” (Eccles 3,1) deci și pentru judecata Domnului!  Chiar sfinții apostoli aduceau mărturie că li s-a poruncit să propăvăduiască despre Hristos faptul ,,că El este Cel rânduit  de Dumnezeu să  fie judecător al celor vii și al celor morți” (Fapte 10,42 și 17,31). Fiecare om va fi judecat după faptele lui în clipa judecății celei drepte. Doar cei ce vor avea numele scrise în Cartea vieții vor scăpa de pedeapsă. Dumnezeu vrea ca noi toți să fim drepți, curați, să ne înfățișăm în fața judecății cu smerenia curățeniei noastre, sinceri și fără teamă. Atingerea acestei năzuințe se face prin ascultarea poruncilor Domnului, prin urmarea căilor arătate de Mântuitor: ,,Toate câte doriți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor, că aceasta este Legea și proorocii” (Mat 7,12). Aceasta este calea spre desăvârșire, în sinceritate și dreptate, calea pe care ne putem ridica la vrednicia de a fi netemători în clipa judecății.

Putem ajunge la această stare dovedind prin viața noastră că:

  1. trăim în dreptate, sinceri, neprefăcuți,cinstiți și drepți față de Dumnezeu
  2. dovedim aceleași calități față de ceilalți oameni
  3. facem acești pași din convingere, sinceri și neprefăcuți cu noi înșine, trăind în profundă devotațiune către Dumnezeu.

Trecând prin aceste stări ne vom putea înfășișa netemători în fața Dreptului Judecător. Să nu ne amăgim închipuindu-ne că  putem ajunge acolo împlinind doar condiția primei stări. Toate cele trei sânt verigile unui lanț, treptele unei scări pe care urcăm fără a putea  uita vre-o treaptă. Toate împreună formează temelia mântuirii noastre.

Aflăm în Vechiul Testament referiri la mărturii mincinoase, abateri de la dreptate, fapte ce stau ca păreliște pentru dreapta judecată. (Ieș.23,1-2, Amos 2,6). În astfel de cazuri cel care-și cată dreptatea nu are altceva de făcut decât să ,,caute dreptatea la Stăpânul stăpânilor, care nu caută la față, nici nu ia mită!” (Deutor 10,17). ,,Judecă-mă Doamne și apără dreptatea mea” (Ps 42,1). Chiar regele David cruță viața lui Saul, încredințând  Domnului judecata și răzbunarea (I Regi 24,13). Iar cel care-și trăiește viața urmând poruncile Domnului, în credință și smerită ascultare, nu are pentru ce a se teme, căci dreptate va afla de la Domnul. (Ps 7,9).

Păcătosul își poate afla izbăvirea doar prin credința în Hristos. Mântuitorul, prin patimile Sale, prin moartea pe cruce, a spălat păcatele omenirii, deschizând calea mântuirii. A luat asupra Sa păcatele întregii lumi pentru a aduce bucuria mântuirii. Precum spunea Sf. Pavel calea mântuirii este deschisă tuturor, trebuie doar să ne dovedim credința  jertfa lui Iisus și în sfânta Sa Înviere. ,,Nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos”. (I Corint 3,11)

Fiecare zi a vieții noastre, fiecare clipă, poate deveni clipa de cumpănă, prilejul ce ne este dat pentru a păși pe calea mântuirii. Iar după ce se vor scurge clipele, zilele, anii, ne vom înfâțișa judecății Domnului, ne vom afla în fața Dreptului Judecător. Fericiți vor fi aceia care vor auzi glasul Domnului când Stăpânul stăpânilor le va spune: ,,Primiți moștenirea ce am zidit-o pentru voi de la zidirea lumii, Credința și osteneala voastră nu au fost în zadar!  Mulțumim cu smerenie  Celui Care ne-a deschis această cale și dăm slavă Lui în veci! Amin

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *