Mihai Stepan Cazazian

Cuvântul PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România rostit cu prilejul Săptămânii de Rugăciune Ecumenică ianuarie 2016, București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

12524310_555027104655433_9003886141634866450_n

“Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit î-L căutați.

Nu este aici, căci s-a sculat precum a zis.” (Matei 28;5-6)

               Cuvintele îngerului vestitor al Învierii sunt atât de simple, atât de calde! Mare bucurie a fost pentru toți cei care-L iubeau și credeau în El în clipa când apostolii, la rândul lor, au vestit cu glas de tunet adevărul cel mântuitor: ,,Hristos a înviat!”. Ce cutremurare în sufletele celor care nu cu mult timp în urmă L-au părăsit, lăsându-L pradă chinurilor și răutății, crucii și mormântului  cel întunecat. Jertfa de pe cruce a devenit o binefacere, o binecuvântare. Chiar Petru, apostolul  ce s-a lepădat de  Învățătorul său, vestea acum cu bucurie biruința Învierii. O făcea fără urmă de teamă, fără urmă de îndoială…o făcea din credință! Iar a  crede în Înviere, în lumina  cea negrăită, înseamnă a trăi, a avea viață! Biruința este a vieții: ,,Eu voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul meu! (Iezechiel 37;12), și chiar istorisirile sfintelor Evanghelii se încheie cu Învierea Domnului Iisus Hristos.

Atât de greu a fost drumul Său spre cruce! Rănit, împovărat, disprețuit…dar a biruit! Cu moartea a călcat moartea pentru noi, pentru mântuirea noastră. Vedem astăzi cu durere cum mulți oameni se întreabă cu o naivitatae surpinzatoare: Dacă Iisus a biruit moartea, răul, suferința, atunci de ce mai mor oamenii, de ce mai există suferință, chin și durere? Credem deci că El a înviat…dar oare noi, oamenii, am înviat și noi din moartea păcatului? Am zdrobit oare invidia, rău, ura din noi? Ne-am îndreptat oare spre lumina cea sfântă, ,,spre viața cu Dumnezeu?” ( 1 Ioan 3;14). Simt că nu s-a întâmplat așa! Chiar situația politică mondială de acum dovedește acest lucru, conflicte, războaie, acte de terorism, foamete, suferința, victime nevinovate, sânge și teamă, ură…toate dovedesc că drumul ales este departe de a fi cel spre viață cu Dumnezeu. Vestea biruinței Celui jertfit pe cruce trece parcă pe lângă urechile oamenilor fără a fi auzită, pe lângă inimile nepăsătoare fără a le înduioșa. Credința slăbește, se pierde în flăcările arzătoare ale răului. Vedem cu tristețe pretutindeni această dureroasă realitate! Chiar și în civilizata Europa! Nepăsare, indiferență, biserici goale, biserici închise, cu ușile ferecate. Omenirea de astăzi are însă nevoie de altceva. Trebuie învățată și ajutată să-și trăiască viață ca oamenii adevărați, în dreptate, pace și fericire căutând și iubirea Celui care i-a creat. Realitatea lumii de astăzi este nu doar o dovadă a celor afirmate dar și un semnal că fiecare dintre noi  trebuie să se transforme, să trăiască și să pășească mereu călăuzit de lumina Învierii celei aducătoare de mântuire. Această lumină ne va întări spre a lupta împotrivă oricărei manifestări a răului, împotriva războaielor și terorismului, împotrivă sărăciei, a foametei, a nedreptăților rugându-ne necontenit ca o rază de înțelepciune să aducă în sufletele conducătorilor dorința și strădania de a trudi doar pentru dreptate, adevăr și pace, în duhul dragostei față de oameni.

Din dragoste față de oameni Hristos a înviat biruind moartea și  deschizând calea întoarcerii de pe drumul rătăcirii. Prin Hristos, puterea urii și a răutății a fost nimicită în adâncul necuprins al iubirii dumnezeiești. Iată deci…așa arată calea de urmat spre împăcarea lumii! El, Hristos, Mântuitorul cel înviat! Calea  anevoioasă, jugul e împovărător, dar dulce… Precum a scris apostolul neamurilor: ,,patimile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care  ni  se va descoperi”. (Rom.8;18)

Omul a fost creat spre a trăi! Chiar Sf. Evanghelist Ioan scria că ,,Dumnezeu așa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat că oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață vesnica” (Ioan 3;16). În Sfânta Scriptură este des menționată “viața veșnică”. Adam și Eva, strămoșii oamenilor, au fost creați pentru a trăi viață veșnică, însă căderea în păcatul neascultării poruncii lui Dumnezeu i-a transformat în muritori. S-a rupt parcă astfel legătură nemijlocită a omului cu Dumnezeu, însă omul tot nu s-a împăcat cu ideea morții, deoarece în adâncul ființei omenești sunt sădite dorința unei vieți veșnice și năzuința spre această. Este adevărat, moartea nu poate fi ocolită în ciclul existenței pământene a ființei umane. Scrie chiar în cartea Facerii: ,,pământ ești și în pământ te vei întoarce” (Facere 3;19). Însă moartea, întoarcerea în pământ nu înseamnă sfârșitul! Viața de apoi este continuarea vieții pământene, plinirea și desăvârșirea acesteia. Nu de moarte să avem teamă! A spus-o chiar Mântuitorul: ,,Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu poate să-l ucidă; temeți-vă mai curând de acela care poate și  sufletul și trupul să le piardă în ghenă” (Matei 10;28). Pentru cei care cred în Hristos nu există moarte, ci doar un somn adânc, o trecere de la întuneric spre lumina, spre fericirea veșnicei odihne, când ,,făptura însăși se va se va izbăvi de robia stricăciunii pentru ca să fie părtașe la libertatea măririi fiiilor lui Dumnezeu” (Rom 8;21). Creatorul Cel Atotputernic ne ridica spre viața cea nouă! ,,Cine este Dumnezeu mare că Dumnezeul nostru?” (Ps.76;13). Puterea Ta și dreptatea  Ta, Dumnezeule, până la cele înalte, mărețiile pe care le-ai făcut. Dumnezeule, cine este asemenea Ție?” (Ps.70;22).

Mântuitorul nostru și-a început viață pământeană sub semnul stelei cele strălucitoare și a biruit stricăciunea păcatelor luminându-ne calea izbăvirii cu lumina cea negrăită a învierii sale. Întreagă sa viață pământeană a fost o pildă a iubirii, plină de învățătura dar și de suferința, acceptând și jertfa dar și biruința, toate pentru plinirea misiunii sale, aceea de a deschide calea mântuirii pentru cei rătăciți. În clipă unică  a nopții, plină de lumină, piatra cea mare a fost prăvălită! Mormântul era gol! Lumina cea sfântă și credința în înviere vor schimba viața oamenilor, îi vor da un nou sens, un nou imbold. Cu această lumina puteau pătrunde și înțelege taină mântuirii, tainele vieții, a vieții celei adevărate în iubirea pentru Hristos, pentru Cel Care ne-a chemat la El: ,,Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi !” (Matei 11;28). Următorul pas este al oamenilor! Este al nostru!

Să pășim spre El, să-I ascultăm chemarea și să-L urmăm, ,,iar cel care pășește în urmă Lui nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8;12). El este cel care a venit în lume că o lumina, ,,întru El era viața și viața era lumina oamenilor, venită să lumineze în întuneric” (Ioan1;4-5). Era  lumina cea de la început și ne-a fost dată nouă prin jertfă și învierea lui. Hristos era Dumnezeul întrupat pentru noi pentru ca cei ,,care-L primesc și cred în numele Lui să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1;12). Nu ne temem în față Celui Care ne-a dat lumina Sa! Nu ne temem în față Luminii de viață dătătoare!

,,Dumnezeu este Lumina și nici un întuneric nu este întru El” (1 Ioan 1;5). În sens spiritual Dumnezeu este Lumina!

Tot Dumnezeu este și dătătorul de lumina. El va lumina pe tot omul, pe toți fiii săi cu lumina feței Sale (numeri 6;25). El va fi ,,lumina veșnică și zilele întristării se vor sfîrși” (Isaia 60;20,1 Ioan 1;5).

Iisus, ca Fiu al lui Dumnezeu, strângea în El ,,strălucirea slavei și chipul ființei Lui” (Evrei 1;3), viață și lumina (Ioan 1;4). Chiar Mântuitorul s-a numit pe El ,,lumina lumii” (Ioan 8;12), chemându-ne la El spre a deveni ,,fii ai luminii” (Ioan 12;35-36).

Lumina este și Biserica, ,,Trupul Lui, plinirea Celui ce plinește toate întru toti” (Efes 1;23). În lumina Lui trebuie să trăim, să pășim călăuziți de învățătura Bisericii sale, lepădându-ne de păcate, alungând întunericul și pășind în lumina noii vieți (1 Corint 11;31).

Prin credință în Învierea să pășim pe calea adevărului și ne apropiem de Dumnezeu, de lumina cea adevărată, de înțelepciune și desăvârșire, de viață în Hristos. Cu strălucirea Nașterii Sale Iisus a smuls omul din întunericul păcatului purtându-l spre curățenia luminii unei vieți noi, iar prin moartea sa l-a eliberat de capcanele morții zdrobind și porțile iadului. Prin sfânta să înviere a trezit în oameni nădejdea izbăvirii! ,,Moartea a fost înghițită de biruința!” (1 Corint 15;54).

,,Să dăm mulțumire lui Dumnezeu care ne-a dat biruința prin Domnul nostru Iisus Hristos!”(1 Corint 15;57). Tot Apostolul neamurilor scria: ,,Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propăvăduirea noastră, zadarnică și credința voastră” (1 Corint 15;14). Însă noi știm, simțim…nu este zadarnică! Precum ,,am purtat chipul celui pământean să purtăm și chipul celui ceresc!(1 Corint 15;49). Nu ne temem, îndrăznim!! Credem  că Iisus cel răstignit s-a sculat, precum a zis! Dar este cu noi… și vom izbândi!! Amin

 

  •  
  •