Mihai Stepan Cazazian

Cuvântul PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Arhiepiscopiei Armene din România, rostit  cu prilejul săptămânii de rugăciune ecumenică 2018

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Dreapta Ta,  Doamne, şi-a făcut vestită tăria,

                                      Mâna ta  cea Dreaptă, Doamne, a zdrobit  vrăjmaşii.

(Exodul 15. 6)

                      

            Înălţăm rugă întru mulţumire către Tatăl Ceresc  pentru  faptul că şi anul acesta  ne-a oferit  prilejul de a ne  aduna şi de a ne ruga laolaltă.

Dumnezeu nu este doar Creatorul Universului, al fenomenelor vizibile şi invizibile, al omului ca și creaţie supremă, El, prin dreapta Sa  Creatoare, prin Dreapta Sa atotputernică, binecuvântează şi veghează perpetuu Creaţia Sa. David grăieşte despre Dumnezeu: ,,… Dreapta Sa şi sfânta Sa mână l-au salvat pe El’’ (Psalm 97. 1 ). Ideea de “Dreaptă” în Vechiul Testament are multiple înţelesuri, dar în general  este asimilată ca Dreapta Domnului. În ebraică Dreapta înseamnă Sudul, iar stânga  înseamnă Nordul.

Traversând Marea Roşie, Moise şi israeliţii Îl Proslăvesc pe Dumnezeu spunând: ,,Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestită tăria, Mâna ta cea Dreaptă, Doamne, a zdrobit vrăjmaşii’’ (Exodul 15. 6). Dreapta Domnului Îl simbolizează pe Iisus. Despre  Înălţarea lui Iisus Evanghelistul Marcu  scrie: ,,Deci, Domnul Iisus, după ce a vorbit  cu ei, S-a Înălţat la Cer şi a şezut de-a Dreapta lui Dumnezeu’’ (Marcu 16. 19). În Vechiul Testament este deseori amintită expresia Dreapta Tatălui ca simbol al  diferitelor evenimente cum ar fi: Creaţia Divină (Isaiah 48. 13), Puterea Divină (Exod 15. 6; Psalme 21. 8), ca Cinstirea, Preamărirea (Psalm 44. 10; Matei 25. 34; Faptele apostolilor 7. 55), ca binecuvântarea (Geneza 48. 14), ca iubirea frăţească (Galateni 2. 9), ca vrajba (Psalme 108. 6; Zaharia 3. 1), etc.

            Dreapta ca mijloc de transmitere a binecuvântării şi puterii, prin voia Domnului, este dată şi celor iubiţi de Dumnezeu: prooroci, apostoli, strămoşi. De exemplu: în Vechiul Testament Iacob îi binecuvântează pe nepoţii săi, copiii fiului său  Iosif, punând mâna sa dreaptă  pe capul lui Efraim, iar stânga pe capul lui Manase (Geneza 48. 12-16). Mai demult, Avraam, pe sluga  sa care pleca  sa-i aducă nevastă pentru fiul său Isac, îl pune să jure, punându-i mâna sub coapsa sa; un ritual, care are desigur un sens important şi specific (Geneza 24. 3-5, 9). Aşezarea mâinii pe capul celui ce va fi binecuvântat, binecuvântarea prin Dreapta, apare deseori în Cartea Sfântă: ,,Fiul lui Nave, Hesu, a căpătat harul înţelepciunii, deoarece Moise pusese mâinile sale  pe el…’’ (Deuteronom 34. 9), ,,Şi a pus mâna pe el şi în acel ceas  bolnavul s-a ridicat, slăvindu-L pe Dumnezeu’’ (Luca 13. 13), ,,În acel moment au pus mâna pe ei şi ei s-au umplut cu harul  Sfântului Duh’’, (Faptele apostolilor 8. 17), etc.

             Pe lângă toate aceste semnificaţii există și Dreapta Domnului ca simbol de putere, dominaţie, forţă, ca o putere ce poate pedepsi, dar, în același timp, ca şi  Dreapta care veghează şi îngrijeşte. Cartea Sfântă ne  învaţă că Dumnezeu  este iubire, şi-n iubire nu există temere, nouă nu trebuie să ne fie frică, deoarece Dumnezeu ne iubeşte. În special în Noul Testament, adesea, se specific despre iubirea  Dumnezeiască, ca de exemplu în epistola apostolului Ioan citim: ,,Dumnezeu este iubire. Astfel s-a demonstrat iubirea Domnului faţă de noi, trimiţându-L pe Unicul Său Fiu pe Pământ, ca prin El să  fim noi  vii’’(1 Ioan 4. 8-9),  ,,Dumnezeu este iubire şi cine trăieşte în iubire, el trăieşte în Dumnezeu şi Dumnezeu trăieşte în el. În iubire nu există teamă. Iubirea  desăvârşită, absolută  îndepărtează  frica, deoarece  frica este  dirijată  de chinuri şi cine se teme,  nu este  desăvârşit în iubire’’ (1 Ioan 4. 16, 19).

         Apare o nedumerire şi poate chiar o condradicţie, la prima vedere, între  Dreapta  Domnului cea  puternică, cea care veghează, îngrijeşte, pedepseşte şi între iubirea dumnezeiască, dar să nu uităm, că  în primul rând Dumnezeu este Cel Drept. Iubirea  Domnului aşteaptă mântuirea noastră, pentru care L-a trimis  pe Iisus pe pământ, în același timp însă, Dreptatea Sa loveşte pe cei nedrepţi, păcătoşi. În Cartea Sfântă pe lângă mila şi milostenia Domnului, precum s-a întâmplat  faţă de locuitorii capitalei Asiriei Ninive (Iona 3. 10),  adesea întâlnim justa Lui Judecată, prin pedepse stabilite de El, cum s-a întâmplat cu Faraonul şi oastea lui. Nu trebuie să uităm că Dumnezeu este drept şi îl pedepseşte pe păcătosul care nu se pocăieşte. Dacă nu ar fi aşa, toţi ar ajunge în ceruri. Dacă nu ar fi aşa, nu ar mai fi  nevoie de   mântuirea căştigată de Iisus  prin chinurile Sale.

            Deci, cel ce propăvăduieşte doar iubirea Divină şi pentru mântuirea sa consideră suficientă doar bunătatea totală şi milostenia nemăsurată, greşeşte! Toţi suntem păcătoşi şi dacă am spune precum apostolul Ioan: ,,… dacă am spune că noi nu avem nicio vină, ne minţim pe noi şi nu există dreptate în noi’’ (1 Ioan 1. 8).  A susţine că suntem fără de păcat şi prin credinţa noastră faţă de Dumnezeu, deja avem girul mântuirii noastre, înseamnă că suntem încrezuţi, orgolioşi, în consecinţă suntem de două ori păcătoşi.

            Adesea apar diferite opinii şi percepţii greşite, de exemplu: Dumnezeu din Vechiul testament este  răzbunător, îi ameninţă pe oameni, îi pedepseşte, iar Cel din Noul Testament care apare în fiinţa lui Iisus Hristos, este milostiv, răbdător, iertător.  Trebuie ţinut cont ca, acel Dumnezeu şi-n Vechiul Testament şi-n Cel Nou,  pedepseşte pe cel ce nu se pocăieşte, iar pe cel drept îl salveză , cum s-a întâmplat în timpul Potopului sau cu cei  plini  de păcat  din Sodoma şi Gomora, iar apostolul Pavel  spune : ,,Iisus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci’’ (Evrei 13. 8).

            Ruga noastră laolaltă să devină un prilej pentru a ne întări şi, prin Taina Împărtăşaniei, să ne apropiem şi mai mult de Domnul. Îndemnul şi urarea noastră  este ca de acum, prin faptele noastre,  să-L proslăvim pe Domnul, pentru ca omul să-şi îndrepte paşii către  Dumnezeu, către pacea Divină, fiind în comuniune  cu Creatorul său, cu natura, cu el însuşi, bucurându-se de harul şi binecuvântarea Domnului,  prin  Dreapta Sa Puternică, simţind  prezenţa ei  în viaţa sa. Amin.

La Catedrala Armeană din București a avut loc, sîmbătă 20 ianuarie, slujba din cadrul Săptămînii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de către Biserica Romano-Catolică. Au fost prezenți  Arhiepiscopul Romano-Catolic de București, Ioan Robu, înalți prelați ai altor culte, E.S Sergey Minasyan, ambasador al Republicii Armenia în România, deputatul Varujan Vosganian, președinte al UAR, membri ai comunității armene.

  •  
  •