Mihai Stepan Cazazian

Cuvîntul PS Episcop Datev Hagopian Arhiepiscopul Bisericii Armene din România în Catedrala Armeană din București cu ocazia Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștină ( sâmbătă 19 ianuarie 2013 )

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Veșnicia Bibliei, a „Suflării lui Dumnezeu” în limba armeană, și validitatea continuă a celor spuse nouă de Bunul Dumnezeu, reiese cum nu se poate mai bine și din tema din acest an a „Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, aleasă din Miheia:

 

Miheia VI: 6-8″Cu ce mă voi înfăţişa înaintea Domnului şi mă voi pleca înaintea Dumnezeului celui Preaînalt? Înfăţişa-mă-voi cu arderi de tot, cu viţei de un an?
Dar, oare, Domnului Îi vor plăcea miile de berbeci, zecile de mii de râuri de untdelemn? Oare Îi voi da pe cel dintâi născut al meu ca preţ pentru fărădelegea mea şi rodul pântecelui meu pentru păcatul sufletului meu?”
Ţi s-a arătat, omule, ceea ce este bun şi ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău! 

Dumnezeu Cel A Toate-Miluitor, ne spune și astăzi, ca și acum mai bine de două mii de ani, că rugăciunea și închinarea nu sunt suficiente pentru ca slujirea să fie desăvârșită. Hristos, Dumnezeu Cel Adevărat, prin venirea Sa între noi, a reînnoit această poruncă dată nouă prin Miheia. El, care Este Dreptatea, Iubirea și Smerenia ne-a dat prin exemplul propriu modelul de slujire și ne-a arătat calea mântuirii. Chemând săracii, orbii, pe cei aflați în nevoie și pe cei năpăstuiți în viață ca meseni la Masa Sa cerească, ne îndrumă spre dreapta facere de bine, facere de bine sfințită de iubirea din care izvorăște acest gest și smerenia cu care ar trebui săvârșit acesta.

Biserica nu are puterea materială de a îndrepta lumea aceasta în care sărăcia parcă este mai vie ca niciodată, însă puterea Bisericii nu a stat niciodată în puterea banului, ci în puterea sufletului. Chemarea Bisericii nu este o strategie pragmatică de îndreptare a lumii, ci este o chemare la rugăciune și faptă creștină întru ajutorarea celor pentru care viața devine din zi în zi mai greu de dus pe umeri.

Divizarea între oameni pe criterii materiale și de neam, realitate prezentă în omenire încă de la începuturile ei, nu va putea fi niciodată dizolvată urmând altă cale decât calea unității în Hristos.  Numai de noi depinde restaurarea conceptelor de trai din Biserica primară, atunci când rugăciunea și unitatea în tot erau principiile de bază ale primelor comunități creștine. Înțelepciunea este aceea de a găsi calea prin care să putem a reînvia acea trăire primordială în ziua de astăzi, în lumea banului și a discriminării dictate de acesta. Ori, înțelepciunea este însuși Hristos, Domnul nostru.

Cât de complicată pare dumnezeirea. O Taină. Un Mister. Și totuși, cât de simplu a fost Hristos, cât de smerit și de câtă iubire a putut da dovadă. Calea este atât de simplă și netezită de Domnul. Să nu căutăm formule complicate de salvare a acestei lumi. Să nu căutăm strategii și rețete miraculoase. Domnul a grăit prin Miheia, Domnul a grăit prin Sine:

„Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire şi milostivire şi cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!”

Rugăciunea și închinarea sunt plăcute de Domnul dar mai plăcute sunt dreptatea, milostivirea și smerenia. Să ne rugăm deci, fraților, pentru cei aflați în nevoie. Să le căutăm dreptatea și să iubim cu smerenie pentru mântuirea lor și a noastră.

  •  
  •