Eduard Antonian

Cu motorul spre „nicaieri“

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

poza_blog_in Azerbaidjan2Am primit de curind, prin bunavointa tinerilor prieteni armeni de pe grupul yahoo romanahay [http://groups.yahoo.com/group/romanahay/], o foarte interesanta adresa de blog. Un tinar jurnalist si fotoreporter, Mihai Barbu avind nebuneasca pasiune a motocicletelor grele, a hotarit sa strabata lumea, pe motorul sau ciudat botezat Doyle, pina in Mongolia (acolo unde caii sint mai multi ca oamenii pe kilometru patrat). Zis si facut, dar la intoarcere confratele nostru (daca ne permiteti sa-i spunem asa) a batut si Tadjikistanul, si Uzbekistanul, Kirghizia, Ukraina si nu in ultimul rind intregul Cauzaz si, desigur, Armenia. Unii ar putea spune ca este un gest nebunesc, altii, mai familiarizati cu posturile TV National Geographic si Travel and Living Channel, ar spune ca nu este nimic iesit din comun. Totusi ceea ce este inedit reprezinta jurnalul sau „de bord“ pe care va invitam sa-l cititi (pe nerasuflate, asa cum am facut-o noi) pe Internet la urmatoarea adresa: http://mongolia.ro/?ps1137. Redam, in continuare, citeva fragmente din jurnalul acestui om, care deja prin ceea ce scris, prin impresiile sale, ne-a devenit prieten.

…„Dimineata m-am trezit alt om. Fara stari de rau si dureri de cap, gata sa-mi incalc promisiunea facuta vamesului azer si sa trec in Armenia. Am dezvoltat un GPS intern care rivalizeaza cu Marcel, ca astazi am iesit singur din oras in directia buna, fara ajutor si fara indicatoare. Pina la granita nici nu apuc sa incalzesc motorul, cincizeci de kilometri. Georgienii ca de obicei, surle si trimbite. Ma roaga, in masura in care este posibil si nu e deranjul prea mare, sa plec putin mai tare, asa, cu scirtiieli, eventual pe-o roata. Doamne, cum ar fi… Imi pare rau baieti, da’ lantul meu numai de zvicneli d-astea n-are chef acum, in halul in care e. Armenii la fel. Dau zece dolari pe viza si ma trezesc putin cind unul din vamesi ma intreaba daca nu cumva am la mine niste mititei sau mamaliga. Nasul lui e roman. Si astia ma roaga s-o calc urit la plecare, dar ii refuz si pe ei elegant.

Armenia, ce frumos… A inceput si drumul sa serpuiasca mai hotarit, si tare ne mai place. Si dealurile se transforma in curind in munti. Si e toamna, toamna rau, iar la un moment dat ma incearca un straniu sentiment ca sînt acasa, in defileul Jiului, iar Petrila e dupa colt. Dupa vreo douazeci de kilometri ma pun pe vizitat. Manastirile Hoghpat si Sanahin. Ce vorbesti dom’le, asta e leaganul credintei. E simplu, asa cum cred eu ca ar trebui sa stea lucrurile cind vine vorba de Divinitate. E totul atit de simplu aici, si cumva sincer, pur. Nu-s nici picturi pe pereti si nici icoane cu rame aurite, nimic. Uau… Continui prin canionul Debed, alta frumusete. Stiti cite biserici sînt in Armenia? Toate. Le-am numarat eu. Pina si harta pe care o am, unde un punct rosu inseamna ceva frumos, e rosie toata. Nu e munte sau deal care sa nu aiba in virf o biserica sau o ruina de biserica, acolo inca dinainte de inceputul timpului. N-am cum sa le vad pe toate, nici armean dac-as fi.

poza_blog_in AzerbaidjanOpresc la Sevan, pe malul lacului cu acelasi nume, si intru pe o peninsula, sa caut ceva de dormit. Degeaba, sezonul s-a incheiat demult, totul e inchis, cu lacat. Intru pe plaja si dau cu ochii de o gramada de dubite d-alea de camping. Sînt nemti, nouaspe’ masini, o caravana intreaga, si vin din China. Citeva dintre masini sînt camioane MAN si Mercedes, preparata off-road, care arata bullet-proof. Nu cred ca armata noastra are echivalentul a asa ceva. Pot sa pun si eu un cort aici, linga voi? Normal. Au trecut si prin Mongolia, asta nu mai trebuie sa zic.

Intind cortul si ma duc pina la manastirea Sevanavank, aflata in virful peninsulei. Am de urcat niste trepte la capatul carora sînt terminat, dar merita.

Cobor, maninc ceva, dau si la catei, si ma retrag la cort si la Doyle. S-a lasat un frig dupa ce a apus soarele de toata prastia. Parc-am fi in octombrie, nu altceva. Ma bag in sac. Asa da. Na, acuma baga frig, da’ nu chiar tare, ca Doyle are doar o prelata pe el.“

  •  
  •