Mihai Stepan Cazazian

CRONICA DE TEATRU / Ludmila Patlanjoglu : O piesă „la zi” ca un articol de ziar

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

După cum am anunțat, week-end-ul care a trecut a readus, prin intermediul platformei YouTube a Teatrului Național din București, posibilitatea vizionării unui spectacol de mare succes din repertoriul stagiunilor trecute, „Ultima oră” de Mihail Sebastian, în regia Ancăi Ovanez Doroșenco, talentata regizoare recent dispărută dintre noi. Cu sprijinul domnului Dumitru Avakian am intrat în posesia cronicii de teatru, apărută în Cotidianul, semnată de reputatul critic Ludmila Patlanjoglu în 2003, după premiera piesei. Deci.

O piesă „la zi” ca un articol de ziar

Așa își intitulează Anca Ovanez Doroșenco confesiunea despre fermecătorul său spectacol Ultima oră de Mihail Sebastian de la Teatrul Național ,,I.L.Caragiale” din București. Cu această montare rcgizoarea se reîntoarce pe prima scenă după treisprezece ani. Elevă a profesorului Radu Penciulescu, figuri reprezentativă a generației ’70-’80, stabilită în Franța în 1990, profesor la Conservatorul de Artă Dramatică și Muzică din Antibes, ea a rămas în memoria spectatorilor și oamenilor de teatru români prin câteva producții de referință ca: Troienele de Euripide (Premiul penru regie la Festivalul de la Piatra-Neamț), Don Juan sau dragostea pentru  geometrie de Max Frisch (Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Teatrelor Naționale de la Iași), Torquato Tasso de Goethe (Premiul Criticii pentru cel mai bun spectacol) sau Minetti de Thomas Bernhardt, avându-l în rolul principal pe Octavian Cotescu. Revenirea de acum este de bun augur deopotrivă  pentru text, pentru trupă și public.

Ultima oră a fost lansată în premieră absolută de Naționalul bucureștean, într-o reprezentație antologică semnată de Moni Ghelerter. În tălmăcirea scenici de azi, inspirată de contemporaneiatea imediată, Anca Ovanez Doroșenco are ca piloni ,,banul” și o ,,lume fără idealuri politice”, pârghiile mecanismului corupt fiind ,,mass-media, afacerile și cultura”. Astfel, povestea profesorului de istorie Andronic, ,,visitorul rătăcit și rupt de realitate”, a cărui pasiune pentru Alexandru cel Mate zdruncină liniștea verosului industriaș Bucșan și tulbură culisele unei prese manipulatoare și agresive – devine o fabulă cu tâlc pentru vremurile noastre.

Anca Ovanez Doroșenco imaginează un joc cu trecutul. Ea evocă prin pantomimă, efecte sonore și vizuale atmosfera care l-a inspirat pe dramaturg în care regăsește ,,rănile” societății actuale. Cadrul acestei satire este Bucureștiul interbelic sugerat plastic admirabil de un artist rafinat, scenograful Mihai Mădescu. Panouri uriașe dominate de firme luminoase ce poartă numele Bucșan,  tramvaie animate de o mulțime pestriță ce aduce freamătul străzii, interludii dansante (coregrafia Roxana Colceag, ilustrația muzicală Vladimir Doroșenco) dau parfumul de epocă conferind, în același timp poezie. Alături de costumele caracterizante, expresive ale Luanei Drăgoescu, decorul este un personaj, un pol de tensiune și grație. În această ambianță, Anca Ovanez Doroșenco realizează o montare de o clasicitate modernă, comică și gravă, ce se urmărește cu plăcere. Amplifică această impresie evoluția pregnantă și elaborată a actorilor. Regia implozivă a Ancăi Ovanez Doroșenco este revitalizantă deopotrivă pentru maeștrii și pentru tineri. Ei cuceresc și emoționează în roluri în care au strălucit monștri sacri precum Costache Antoniu, Ion Finteșteanu, Vasiliu Birlic, Niki Atanasiu, Marcela Rusu, Aura Buzescu, Geroge Constantin, Marin Moraru, Carmen Stănescu. Portretizărilc lor se impun prin rigoare, eleganță și prospețime. Astfel, celebra ,,furror comica” a interpreților Gheorghe Dinică (trivialul sforar Borcea, directorul ziarului Deșteptarea), Marin Moraru (blazatul și cinicul Ștefănescu, secretar de rcdacție) și Mihai Fotino (Agopian, labilul proprietar al tipografiei) încântă în câteva schițe de portret. O creație puternică, remarcabilă face Mircea Albulescu în Bucșan. Prin mersul apăsat, mimica împietrită, mișcări lapidare și rigide, pronunția cântărită, alternând cu tăcerea cu emisia vocală tăioasă, interpretul sugerează cu strălucire lipsa de scrupule, brutalitatea, duritatea, dar și vulnerabilitatea eroului său. Caricaturizează cu aplomb Constantin Dinulescu (Brănescu, ministrul Instrucțiunii Publice), Carmen lonescu (Domnișoara Werner, secretara lui Bucșan). Prezențe adecvate sunt Silvia Năstase, Raluca Petra, Ioan Andrei lonescu. Marcelo Sebastian Cobzariu, Alexandru Hasnaș, Liviu Crăciun. Cuplul Alexandru Andronic – Magda Minu estc carismatic. Claudiu Bleonț, care a primit sub bagheta Ancăi Ovanez Doroșenco Premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din Torquoto Tasso, recidivează acum într-un mod fericit. Profesorul de istorie poreclit și Alexandru cel Mic, împărțit între reverie și revoltă, este un  Candide al zilelor noastre, un clovn liric, un iluzionist de nevindecat. O ipostază inedită a acestui personaj ce îl aduce în memorie pe Miroiu din Steaua fără nume, întruchipat de Claudiu Bleonț, dar în regia lui Alexa Visarion. O revelație este prestația llincăi Goia în Magda, cu treceri seducătoare de la fata angelică, exaltată și voluntară  la ,,vampa” lucidă și calculată. Actrița este în spectacol un maestru de ceremonii care are frumusețe și senzualitate.

Ultima oră se anunță un succes de cursă lungă al Naționalului, un moment de relief al anului 2003.

Din Cotidianul  2.06.2003

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *