Redactor

Creştinii din Turcia se roagă în vechile lor biserici

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Sute de persoane din diaspora armeană şi grecească din Europa şi Americavor participa la ceremoniile şi slujbele  anuale săvârşite în mai multe biserici creştine de pe teritoriul Turciei în perioada următoare, informează „Ziarul Lumina”. Cele mai importante ceremonii vor fi ţinute la Mănăstirea Sumela, de lângă oraşul Trapezunt, fosta capitală a Imperiului Bizantin, şi la biserica armeană din oraşul Van.

Anul acesta, Guvernul turc şi-a dat acordul ca în alte două biserici creştine de pe teritoriul statului turc să fie săvârşite slujbe şi ceremonii religioase de către grecii ortodocşi şi armeni. Biserica ortodoxă ‘Sfânta Voukolas’ din provincia Izmir şi Biserica armeană ‘Sfântul Ghiragos’ din sud-estul provinciei Diyarbakýr sunt ultimele biserici creştine care vor fi deschise anual pentru ceremonii religioase. În Biserica ortodoxă ‘Sfânta Voukolas’, Liturghia nu a mai fost săvârşită din anul 1923, iar biserica armeană a fost închisă şi transformată în depozit din anul 1915. Ministerul Culturii şi Turismului din Turcia s-a implicat considerabil în ultimul timp pentru a reface cele două biserici armene din oraşele Van şi Diyarbakýr şi a le reda circuitului turistic. Autorităţile turceşti şi-au dat acordul ca, o dată pe an, comunitatea armeană din Turcia şi din diasporă să oficieze în aceste lăcaşuri de cult ceremonii religioase.

Cea mai mare biserică armeană din Asia Mică a fost restaurată

‘Iniţiativa Guvernului turc în a restaura şi deschide aceste biserici pentru a fi vizitate de creştini cu permisiunea limitată de a sluji în ele este un pas important, în primul rând, pentru că marchează o schimbare de direcţie a autorităţilor turceşti’, a declarat Raffi Bedrosyan, membru al Comunităţii armene din America, care s-a implicat în strângerea de fonduri pentru restaurarea Bisericii ‘Sfântul Ghiragos’. Lăcaşul de rugăciune, construit în secolul al XV-lea, este considerat a fi cea mai mare biserică din Orientul Mijlociu, cu o capacitate de 3.000 de persoane. În timpul Primului Război Mondial, Biserica ‘Sfântul Ghiragos’ a fost ocupată de armata germană şi transformată în depozit de armament, iar după război a fost lăsată în paragină.

Ortodocşii se vor ruga în bisericile din Trapezunt şi Capadocia

Slujbe religioase şi ceremonii vor fi săvârşite şi la mănăstirea ortodoxă închinată Maicii Domnului de lângă oraşul Trapezunt. La eveniment va participa Ertuðrul Günay, ministrul culturii din Turcia. ‘Deja au fost stabilite zboruri directe între Moscova şi Trapezunt, pentru că la eveniment vor participa mulţi invitaţi din Patriarhia Rusiei, precum şi din Grecia. Acest eveniment dovedeşte că, dacă nu există pace între religii, este foarte dificil în a obţine pacea între naţii diferite’, a spus părintele Dositei Anagnastopoulos, purtător de cuvânt al Patriarhiei Ecumenice. Grecii ortodocşi vor participa la slujbe religioase şi la biserica din Efes, astăzi oraşul Izmir, şi la bisericile din Niðde şi Nevşehir din Capadocia.

Mănăstire siriacă redeschisă după 36 de ani

Comunitatea de creştini de rit siriac din Turcia şi-a redobândit dreptul de a folosi Mănăstirea ‘Sfântul Eugen’, aşezată pe coasta sudică a Muntelui Izlo. Mănăstirea a fost întemeiată în secolul al IV-lea şi a devenit, în scurt timp, cel mai important centru spiritual din Turabdin. În ultimul secol, comunitatea monahală a scăzut dramatic, astfel că, în anul 1975, mănăstirea a rămas practic pustie. Începând cu anul 2010, aşezământul monahal a început să fie locuit de călugări. Viaţa religioasă a renăscut în acest loc şi cu sprijinul financiar al creştinilor de rit siriac dinAmerica. Anul acesta, autorităţile din Turcia au acordat dreptul comunităţii de creştini de rit siriac de a vizita Mănăstirea ‘Sfântul Eugen’ şi de a participa la ceremoniile religioase.

Agentia de stiri BASILICA

 

  •  
  •