Mihai Stepan Cazazian

CREDINȚĂ / TESTAMENT PREDICĂ DE DOLIU ÎN VINEREA MARE ( se citeste Joi seara )

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

Testament - ktak

TESTAMENT

PREDICĂ DE DOLIU ÎN VINEREA MARE

CONFORM  SLOAVELOR APOSTOLULUI:
 „TESTAMENTUL DUPĂ  MOARTE ESTE VERIDIC“

 

Există un obicei conform căruia când cineva se stinge în stăinatate  şi lasă un testament, vestea morţii lui aduce un străin, iar cei din familie  îl jelesc şi mai tare. În acest mod  astăzi a murit şi Tatăl „spiritual “al  nostru, Isus, iar eu vin să vă aduc vestea morţii lui, este timp de -a Îl jeli, este timp şi de bucurie. Astăzi, cu toate, că  sufletul nostru saltă de bucurie, deoarece Hristos prin jertfa SA ne-a scăpat de iad, însă trupeşte simţim doliu şi întristare. Aşa cum Astrul Ceresc s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, stâncile au crăpat, cortina templului s-a sfâşiiat, aşa şi noi stimgem luminile din templele noastre în noaptea asta.

Iată că şi noi împreună cu toate fiinţele  trebuie să-L jelim şi să-l plângem, să Îi fim alături în chinurile sale.

Omul   îşi jeleşte tatal mort din mai multe  pricin:

în primul rând dacă era la o vârstă înaintată, nu prea îl jelesc, dar daca era tânăr, atunci durerea  şi jalea este mare. Iar Hristos avea doar  33 de ani.

Al doilea motiv, daca tatăl cuiva moare de moarte naturală, jalea nu este mare, iar Hristos a murit din pricina  multiplelor chinuri .

Al treilea motiv, daca cineva moare din cauza unor  păcate şi nedreptăţi săvârşite  de el, nu prea merită să fie jelit, iar Hristos era nevinovat, a murit pentru noi  şi înfăptuise multe fapte bune,  în schimb  a fost omorât.

Al patrulea motiv, dacă fii nu sunt cauza morţii  părintelui, deasemeni, jalea nu-i mare, însă , ca şi Davit, care jelea extrem de tare  pentru poporul său nimicit de către înger din cauza păcatelor sale,  iar  noi trebuie sa-l jelim pe Hristos,  deoarece El a înfaptuit  numai lucruri bune, dar în schimb a fost omorât,  jertfindu-se pentru păcatele noastre.

Al cincelea  motiv ar fi, dacă moare tatăl al unui simplu  ţăran, jalea nu-i foarte mare în comparaţie cu moartea  a unicului fiul  al unui Împărat, dar  iată azi moare unicul Fiu al Tatălui Ceresc.

Al şaselea  motiv ar fi, dacă moare un oarecare om rău, nemilostiv, nevrednic, nu prea se jeleşte, ca pentru acel om care este bun, darnic, milostiv, iar Isus era foarte milostiv, aşa cum Îl plângea pe Lazar.

Al şaptelea motiv ar fi,  în momentul când vedem pe cineva jelind, atunci şi noi începem a jeli, cu atât mai mult, când azi soarele şi luna îl jelesc,  fiinţele umane trebuie să-I jelească moartea Lui Isus.

Al optulea, dacă cineva moare uşor, fără chimuri, cu atât mai mult jalea nu este mare, iar  Hristos a murit prin cele mai mari şi  multe chinuri în comparaţie cu toţi  sfinţii.

Acest fapt are mai multe cauze: în primul rând trupul Lui simţea mai puternic chinurile, deoarece se asemuia cu ochiul, acest organ fiind cel mai sensibi.  El era născut din Fecioară prin Duhul Sfânt, iar trupul său nu era tăbăcit ca a celorlalţi oameni  traitori în păcate.

Chinurile prin care treceau Sfinţii le umpleau  sufletul cu  o oarecare bucurie, iar acea bucurie se transfera şi în trup. Trupul Lui Hristos nu a simţit nicio bucurie, jertfa fiind preţul  plătit  pentru păcatele noastre.

A treia cauză  este  modul prin care se efectuează chinurile şi vine moartea, de exemplu moartea prin spânzurare este mai uşoară faţă de cea în care se bat în cuie încheieturile mâinilor şi a picioarelor, deoarece în acele locuri se află ligamentele principale iar  durerile sunt cumplite.

A patra cuză este faptul, că toate organele şi membrele erau supuse chinurilor.

A cincea cauză era faptul că Hristos era chinuit în faţa  mamei sale, în general, nu se procedea  astfel, mama celui osândit nu asistă la chinuri.

A şasea cauză fiind  faptul că era chinuit de toti, de  popor, de  evrei, de  păgâni, de preoţii, barbaţi , femei, tineri, bărâni, de la cei ce conduceau, până  la cei supuşi, de  toţi prietenii, toţi L-au părăsit, nimeni nu a stat lângă El. Despre acest fapt ne relateaza Eremia în cuvântul Său de jale „Vă spun vouă trecătorilor,  opriţi vă şi uitaţi-vă, oare au mai fost asemenea dureri pe care le-am suportat eu?“

A noua cauză, dacă moare inamicul, duşmanul nostru, noi nu –l jelim, iar Domnul nostru, era adevăratul  om apropiat, prieten , tată, fratele pentru noi.

A zecea cauză, dacă cineva este omorât de străini, este suportabil, dar Isus a fost omorât de apropiaţii Lui, de ucenicul Sau iubit Iuda.

„….O ! Iuda, şiretule, de aceea L-ai vândut pe Hristos, pentru că ţi- a iertat păcatul  uciderii  părinţilor, te-a  chemat să-i fii ucenic, ţi-a dat posibilitatea de a învia morţii, te a pus trezorier. O, Iuda! Perfid, dacă doreai să-l vinzi pe Hristos, pe fiul Domnului şi al Mariei, de ce de la început nu ai mers la Fecioară, deoarece găsea aur să te răsplătească. O, tu, mizerabilule, pe orice slugă  care nu ştie nimic, se poate vinde cu 100 de galbeni, iar tu l-ai vândut pe Isus cu 30 de arginţi. Uşor este să vinzi tot ce nu este al tău, ce ai furat, era bine dacă nu te ai fi născut. Când mergeai să-l trădezi, Hristos era în grădină şi îi învăţa pe ucenici.  S-a îndepărtat nu foarte mult de ei şi a început să se gândească la moarte. Picăturile de sudoare curgeau de pe el ca picăturile  de sânge. Dacă numai gândul despre moarte îl speria atât, dar mi te gândul  la chinuri.

În acel moment Iuda s-a apropiat de Isus cu o mulţime de evrei. Atunci Isus i-a întrebat: „ #pe cine căutaţi?“, iar ei au răspuns:„ pe  Isus Nazaretianul“. „ Eu sunt“ , le-a răspuns, şi toţi s-au intins pe jos în faţa Lui. El ar fi putut să se salveze de ei. Atunci Iuda a spus: „să fii sănătos Învăţătorule“, şi L-a sărutat. Hristos a spus atunci: „Prietene, cu un sărut îl trădezi pe fiul omului?“

O, siretule Iuda, cu simbolul  iubirii îl trădezi pe Fiul Lui Dumnezeu….

Evreii L-u luat pe Isus, iar Petru împins de un sentiment puternic de iubire, a scos sabia şi i-a tăiat urechea lui Malkos. Hristos i-a spus: „Pune sabia la loc, dacă a -şi vrea  să mă salvezi, pot să cobor 12 divizii de îngeri. Eu mor prin voinţa mea, dealtfel dacă nu mor, cum se va salva lumea, cum se vor adeveri profeţiile.“ în acelaşi timp i-a vindecat urechea slugii. Apoi L-au legat, şi cu dojane  l-au dus la marii Preoţi, iar ucenicii au fugit.

Tonul cu care răspundea întrebărilor Marelui Preot era blajin. Acea slugă al cărui ureche o vindecase Isus, L-a pălmuit.

Când a venit acel lup şi a început să  muşte pe Oaia Domnului, şi ceilalţi lupi  au venit şi au început şi ei să muşte. Unii  Îl loveau peste gura Lui binecuvântată, până s-a umplut de sânge, alţii Îl pălmuiau, Îl scuipau cu gura lor spurcată, Îl loveau pe cap, smulgeau părul, Îl trânteau pe jos,  lovindu-L cu mâinile şi picioarele.

O,   Fiu al Atotputernicului Dumnezeu, O! Fiu al Sfintei Fecioare, în ce stare te afli pentru păcatele noastre!…

Evreii au început să-l ironizeze, înconjurându-l, au început să-l lovească, spunându-I, profetează- Ghiceşte cine te a lovit? Nu s-au mulţumit cu asta, L-au legat de un stâlp mare, gros,  lovindu-L  până ce tot trupul s-a umplut de sânge. Din mâna acestora a ajuns pe mâna soldaţilor lui Pilat, care l-au dezbrăcat şi I-au pus pe cap o coroană din spin. Continuau să-L ironizeze, L-au îmbrăcat cu straie roşii, îngenuncheau   în faţa  lui  şi spuneau, să  trăieşti , rege al iudeilor, lovindu-l pe faţă.

Despre toate astea Maria nu ştia nimic, ea doar se ruga. Dar trebuia mers şi spus despre toate astea.  Cine însă avea curajul şi îndrăzneala să-i spună?  O, Gabriele, Tu care o cunoşti, du-te şi spune-i. Gabriel le a răspuns:„ Păcatele mele, eu I-am dat vestea cea bună, acum nu pot să-I dau vestea morţii, nu va rezista, va muri“. O Sfinte Duh, Tu care eşti bucuria  celor nefericiţi şi mângăietorul celor îndoliaţi,  du-te şi consoleazo. Sfântul Duh a răspuns:„ Ziua de azi nu este de bucurie şi consolare. Chiar dacă-i spun ceva de bucurie, nu va primi“. Voi, iubitele prietene a Fecioarei, mergeţi şi spuneţi  despre apropiata ucidere de câtre evrei  a Fiului Ei. Aceste femei s-au dus  la Fecioară cu feţele inrtistate,  s-au aşezat lângă ea, dar n-au putut sa-i spună, ca nu cumva de supărare să  moară..

O, Ioan, Evanghelistule, du –te şi povesteşte-i tu, deoarece femeile sunt slabe de inimă, fine, şi de aceea nu au putere să-I spună.

Acesta mergând la Fecioară o întreabă: „O, Maria, unde –I Fiul tău, unde-I Bucuria Ta, unde-i Învăţătorul nostru…. O Maica Domnului, iată evreii L-au prins şi Îl duc să-l condamne la  moarte prin crucificare. “Când rostea aceste vorbe,  evreii chiar Îl duceau pe Hristos pe lângă casa  Mariei. Unii zbeirau: „Cei ce doresc să-i vadă moartea profetului mincinos, să vină, să-L vadă“. Auzind toate acestea, Sfânta Fecioară, mirată, a ieşit  afară, văzându-l pe El, a leşinat şi a căzut jos ca moartă, nu putea să vadă, să vorbească sau să audă.

Femeile în grabă s-au apropiat, au ajutato să se ridice. Revenindu-şi, vedea Fiul batjocorit. Plângea  cu lacrimi amare, ţipa, se lovea pe faţă, îşi smulgea părul, sfâşia  hainele de pe ea, jelea, spunându-I: „O Fiul meu drag, cum te am pierdut pe tine, o inima mea, o bucuria mea. Ce să facă maica ta sclava, La cine să merg  acum?“

Evreii încă mult timp Îl plimbau pe Isus în Erusalim, mama lui mergea după El. În acea perioadă erau mulţi străini în Erusalim.  Daca ai fi fost acolo, ai fi văzut cum evreii Îl Batjocoreau, aruncau cu pietre şi cu pământ după El. Mama îndurerată, mergând după El, iar a leşinat şi a căzut, femeile au ridicato.

Fiul lui Dumnezeu mult s-a chinuit.. crucea era grea, nu putea să o care, El  era legat cu frângii  de cruce  şi Îl trageau  şi  târau. Pe drum au prins un paznic, pe Simeon Kiuren, ca să ia crucea.

O, Maica Domnului, de ce ai ieşit şi mergi la Golgota?  Nu este  deajuns că ne-am pierdut pe tatăl nostru “spiritual„, să te pierdem şi pe Tine, întoarce-te!

Ea nu dorea să se întoarcă, cu greu a ajuns până la Golgota, apoi în faţa  mamei crucea  au puso  jos, mâinile lui Isus  din ambele părţi le au tras cu putere şi le au întins pe cruce. L-au dezbrăcat,  la mâini şi la picioare cu ciocanul  i-au bătut cuie groase. Apoi au ridicat crucea ca să  vadă toată lumea. Chinurile lui Isus au fost cele mai cumplite în acel moment. De la rănile de la mâini şi picioare şiroia  mult sânge. Maica Domnului, cu inima friptă,  era în picioare în faţa crucii, lacrimi amare curgeau din ochii Ei formând un părâu.

De ce  plângi aşa de tare, Sfântă Fecioară, Ea a răspuns: „am un motiv foarte mare. Îl văd  pe Fiul meu chinuit  şi nu pot să-L ajut,  nu pot să-L mângăi, Îl văd că moare, dar nu pot să mor cu El, Îl văd însetat, dar nu pot să-I potolesc setea. Vai mie! Ce să fac! Fiul meu ţipă de sete iar Lui Îi dau fiere amară. Îmi-este frică să merg, să-I aduc apă, la întoarcere să-ar putea să-L găsesc mort.“

Putea deasemeni, să-i spună îngerului: „Unde este vestea mea?Unde este bucuria mea?  Astăzi totul îmi este împotrivă. Vai mie! În acea zi mi te-ai adresat cu numele de Maria, care înseamnă Stea Strălucitoare, iar astăzi sunt în întuneric. Mi-ai spus ,  fii plină de Daruri, astăzi sunt plină  de  amărăciune. Ai spus că Domnul este cu mine, astăzi  mi l-au furat pe Domnul. Ai spus că sunt binecuvântată printre femei, astăzi sunt batjocorită în Israel.“

Deasemeni putea să spună Elisabetei: „o, rudă, unde este vestea ta, când ai spus că este binecuvântat plodul tău“.

Rostind aceste vorbe, îmbrăţişa crucea şi o săruta, dar nu putea  pe Fiul ei să-l coboare de pe cruce. Îi vedea faţa descompusă de durere pe cruce şi cum spunea Isaia: „Noi L-am văzut  pe El, avea o făţă palidă, nu mai era frumoasă, figura Lui era cea mai chinuită dintre toţi oamenii laolaltă.“

Mama Lui spunea evreilor: „Omorâţi-mă şi pe mine împreună cu Fiul meu, deoarece pentru mine este mai dulce moartea, decât să rămân vie.“

Aşa îşi jelea Davit moartea fiului, spunând: „Fiule, cine îmi dă moartea ta mie.“

La fel spunea şi mama lui Isus: „O, Fiule,  pe alţii Îi milueşti, pe mine de ce nu mă milueşti, ca să mor cu tine. Pe criminal îl mângăi  cu vorbe, ca va fi cu Tine în rai, iar pe mine de ce  mă laşi printre lupii aceştia!“

Isus  se uita continuu la mama Sa şi o consola cu următoarele vorbe: „Nu plânge , mamă,durerea ta  este mai puternică , decât a mea“.

A continuat  spunându-I Tatălui  următoarele vorbe: „Eli, Eli, lama sabactani.“ şi

Şi- a dat sufletul.

Iată vezi tu sfârşitul mamei, dar călăuzeşte-te  după Evanghelie.

Murind stăpânul casei, toţi sunt îndureraţi, aşa  şi lumea întreagă este azi în doliu.

Tu, umple, atât cât este nevoie.

Hristos fie slăvit în vecii vecilor, amin.

 

Tradus de: Azaduhi Benlian

 

  •  
  •