Mihai Stepan Cazazian

CREDINȚĂ / Sărbătoarea Paştelui la Botoşani

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

botosani 4

Pentru relativ mica comunitate armeană din Botoșani sărbătoarea Paștelui ar fi trebuit să fie sub cele mai fericite auspicii.

În primul rând era prima dată când, după resfințirea bisericii de către episcopul Datev Hagopian,  în 16 August anul trecut – la sărbătoarea Sfintei Marii -, Paștele era sărbătorit în nava mare a bisericii.

În al doilea rând, în urmă cu o săptămână, în Duminica Floriilor, comunitatea armeană din Botoșani a primit cele mai  importante semne de recunoaștere a strădaniei membrilor ei în slujba bisericii. Viorica Popa primise la Catedrala armenilor din București medalia Sfântul Nerses Snorhali, pentru activitatea ei de peste 30 de ani în slujba bisericii, dintre care ultimii 20 de ani în calitatea de  lider al comunității armene din Botoșani. Alături de ea au primit Hrisoave de binecuvântare și alți membrii ai consiliului parohial, pentru contribuția lor semnificativă la restaurarea bisericii, la obținerea de fonduri pentru lucrări la bisericile din parohie, pentru scrierea unor cărți  și articole de presă despre istoria comunității armene din Botoșani

Nu au fost cele mai fericite auspicii pentru că Viorica Popa nu a putut participa la slujbele de Sfintele Paște din acest an. O răceală rebelă a ținut-o departe de membrii comunității, alături de care era nelipsită la toate manifestările.

botosani 1

Este prima dată când Paștele este sărbătorit la biserica armeană din Botoșani fără prezența nemijlocită a Vioricăi Popa. Întreaga viață ea a fost legată de biserică. A locuit în casa de lângă biserica Sfânta Treime, iar membri familiei ei au slujit biserica de-a lungul a trei generații, în calitate de diaconi, cântăreți dar și un preot de parohie. Ea însăși este astăzi unul dintre cei mai devotați slujitori în păstrarea tradițiilor armene în Botoșani și una dintre persoanele cele mai respectate  din comunitate.

De aceea lipsa liderului comunității a făcut ca sărbătoarea să nu mai fie întreagă pentru armenii din Botoșani. Lumina i-a fost dusă acasă de preotul Kricor și un laudatium pentru activitatea ei a fost făcut de preot în biserică, în fața enoriașilor, după oficierea slujbei de Înviere.

Preotul a făcut și un bilanț al activității întregului Consiliu Parohial care, în câțiva ani, a reușit să refacă interiorul bisericii Sfânta Maria în vederea resfințirii, a început lucrările de conservare la cealaltă biserică armeană, Sfânta Treime, și finalizează refacerea capelei Buna Vestire din cimitirul armean Eternitatea. Refacerea capelei de la cimitir se realizează prin generoasa contribuție făcută de Lola Cocotă, armeancă descendentă din vechile și bogatele familii Ferhat și Goilav.

botosani 3

Preotul a mai amintit și de faptul că în paraclisul bisericii Sfânta Maria s-a reușit  amenajarea primului muzeu cu obiecte de cult armenești realizat într-o parohie din afara Bucureștilor, dar și de faptul că, la  recomandarea episcopului Datev, a fost trimis la studii la Ecimiadzin un tânăr din parohia Botoșani – Vlad Damian – pentru a mări numărul preoților bisericii armene din România.

Tradiția de a duce lumina acasă la persoane care din pricini binecuvântate nu pot participa la slujba de Înviere este veche în comunitatea armeană din Botoșani. A primit lumina după slujbă și armeanca Eufrosina Costeschi, în vârstă de 97 de ani, care locuiește în vecinătatea imediată a bisericii.

Trebuie spus că la slujba de Înviere au participat alături de membrii comunităţii armene din Botoşani și armeni din Suceava și Iași. Alături de armeni, de câțiva ani vin la biserică și câteva familii de români ortodocși.  Biserica a fost plină și atmosfera de  adevărată sărbătoare. Preotul Kricor a oficiat slujba de Înviere în limba armeană dar și în română. Pentru că foarte puțini  dintre cei de faţă ştiau alte cuvinte armene decât Christos hariav y merelotz!

 

Florin Simion Egner

 

  •  
  •