Arhiepiscopia Armeana

CREDINȚĂ / La Catedrala Armeană din București, cu mare fast s-au sărbătorit Întâmpinarea Domnului și Sf. Sarkis

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

            Enoriașii din comunitatea armeană din București, pe 16 februarie a.c., s-au adunat la Catedrala Armeană SFINȚII ARHANGHELI, pentru a participa la dubla sărbătoare: Întâmpinarea Domnului și Sf. Sarkis. Sf. Liturghie a fost oficiată de preotul paroh al bisericii P.C. Oșakan Khachatryan în prezența Întâistătătorului Eparhiei Armene din România P.S. Episcop Datev Hagopian. La Sf. Liturghie erau prezenți: președintele U.A.R. dl. Varujan Vosganian, membrii ai comitetelor eparhiale și parohiale, reprezentanți mass-media, numeroși enoriași armeni și români.

               Conform calendarului  Bisericii Apostolice Armene, praznicul Sf. Sarkis a fost pe 08 februarie a.c., însă Eparhia Armeană din România, conform hotărârii luate acum 100 de ani, serbează Învierea Domnului conform calendarului  Bisercii Ortodoxe Române, toți  Întâistătătorii au respectat acea hotărâre, și până-n zilele noastre, toate sărbătorile legate cu ziua Învierii Domnului, sunt sărbătorite cu  un decalaj de o săptămână.

               Aceste două sărbători, anul acesta, au coincis cu o zi diferență și au fost serbate concomitent pe 16 februarie în București și-n alte orașe cu cumunități armene din România. Din ordinul S.S. Catolicos al Tuturor Armenilor, Patriarhul Suprem Karekin al II-lea, ziua de 14 februarie, sărbătoarea Întâmpinării Domnului a fost proclamată ca zi de binecuvântare a tinerilor  căsătoriți, venind în Întâmpinarea Domnului, tinerele familii, să primească lumina vieții, să  pornească o viață corectă, fără alunecări. Iar ziua de Sf. Sarkis este proclamată ca zi de binecuvântare a tinerilor.

           Cu această ocazie la sfârșitul Sf. Liturghii, Întâistătătorul Eparhiei Armene, P.S. Episcop Datev Hagopian a binecuvântat pe tinerii căsătoriți și pe tineri. Tinerilor au fost împărțite broșure și daruri simbolice pregătite imprealabil. Tradiționalul foc a fost aprins de P.S. Episcop Datev Hagopian, apoi, prin binecuvântarea Episcopului, cu sprijinul Parohiei armene din București și prin efortul comitetului de femei, cei prezenți au fost invitați să participle la o tratație. Atmosfera  de sărbătoare a fost susținută de cântece și dansuri populare armenești.

Biroul de presă al Eparhiei Armene din România

fotografii Amilcar-Petre Iovanescu

  •  
  •