Arhiepiscopia Armeana

CREDINȚĂ / ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sfânta Biserica Apostolică Ortodoxă Armeană din România după patruzeci de zile de la Sfânta Înviere, joia, prăznuieşte Înălţarea Domnului Iisus Hristos (anul acesta 28 mai).

Iisus, în prezenţa apostolilor, de pe muntele Măslinilor, S-a Înălţat la cer şi S-a   aşezat în dreapta Tatălui. După Sfânta Înviere, în decurs de 40 de zile, Iisus de  multe ori S-a arătat la cei ce-L urmau: Mariei Magdalena, femeilor mironosiţe, lui Petru, apostolilor, în odaia de sus, călătorilor din Emmavus, la malul lacurilor Galileia şi  Tiberiada, restabilind pe apostoli în credinţa şi chemarea lor în apostolate (Marcu 19. 19-20, Luca 24. 50-53). În aceste întâlniri El îi încuraja, îi asigura şi le vorbea despre Împărăţia Cerurilor. Îi convingea pe apostoli, să nu le fie frică, să nu cedeze, ci cu răbdare, speranţă şi curaj să întâmpine toate greutăţile pe care le vor avea în timpul propăvăduirii. Ultima oară, pe muntele Măslinilor, îi binecuvântează pe apostoli şi le spune: ,,Toată puterea Mi-s-a dat Mie pe Cer şi pe pământ. Aşa precum Tatăl M-a trimis, aşa şi Eu vă trimit pe voi. Deci, mergeţi, şi transformaţi popoarele în ucenicii mei! Botezaţii pe ei, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh! Învăţaţi-ii toate aceste porunci, pe care vi-le am dat vouă. Şi iată, Eu voi fi cu voi, până la sfârşitul lumii’’ (Matei 28. 18-20).

            Înălţarea Domnului este însumarea tuturor sărbătorilor şi Tainelor domneşti, începând de la Naşterea Domnului până la Sf. Înviere. Sfinţii părinţi ai bisericii spun că  Iisus Intrupându-se, prin venirea Sa, a curăţat şi binecuvântat fiinţele umane condamnate, umblând prin lume şi botezându-se cu apa şi fiind înmormântat, a curăţat apa şi pământul, iar după Înviere, a curăţat aerul şi focul. 

            Pentru poporul armean ziua de Înălţare este zi la care se trage la sorţi, deoarece, în odaia de sus din Ierusalim prin tragerea la sorţi a fost ales în locul lui Iuda Matatias. Această sărbătoare este foarte iubită de către poporul armean, care,  în vremuri de demult   nu era  numai ca sărbătoare religioasă ci se asocia cu serbări populare. Ea este cunoscută şi sub denumirea de ,,Geanghiulum’’.

Sfânta Biserica Apostolică Ortodoxă Armeană  în ziua de Înălţare mai serbează un eveniment istoric important şi anume: Mutarea din oraşul Sis, capitala Ciliciei, în anul 1441,  a Patriarhiei Armene la Sfântul Scaun din Echmiadzin.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

  •  
  •