Arhiepiscopia Armeana

CREDINȚĂ / CEI 40 DE MUCENICI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

         În calendarul Bisericii Armene, în a patra sâmbătă din Postul mare (anul acesta 28 martie) se pomenesc Cei 40 de Mucenici din Sebastia. În perioada domniei împăratului roman Licinius aceşti 40 de tineri trăiau în credinţa creştină. Cu toate că  prin edictul din Milan din 313, cei doi împăraţi Constantin şi Licinius, fiind domnitori asupra teritoriilor apusene şi orientale ale Imperiului Roman, supuşii lor aveau libertatea de a practica creştinismul, însă Licinius, în partea orientală a imperiului, prin anii 320 a început persecuţiile asupra creştinilor. Valul de persecuţii a cuprins Capadochia şi Armenia Minor, unde armata romană avea   garnizoane puternice pentru apărarea graniţelor imperiului. Într-una din aceste garnizoane slujeau acei 40 de tineri.

Trei dintre ei, Chirion, Candid şi Domnos erau foarte pricepuţi în studiul Scripturilor. În anul 320, aflând despre credinţa lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemniţaţi timp de 8 zile, bătuţi cu pietre şi ademeniţi cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat şi a ieşit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un alt soldat. Lângă lac a fost amenajată o baie fierbinte, pentru ai ademeni. În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi să-şi dea sufletele. Rămăşiţele lor au fost arse, iar cenuşa aruncată în lac. Moaştele lor au fost răspândite la diverse Biserici din spaţiul Ortodox.

Biroul de presă al Eparhiei Armene din România

  •  
  •  

2 Responses to CREDINȚĂ / CEI 40 DE MUCENICI

  1. Garabet Haciaturian March 29, 2020 at 10:05 am

    Am o intrebare:in Armenia exista obiceiul prepararii de mucenici ?

  2. Pr. Oshakan Khachatryan March 29, 2020 at 9:55 pm

    Nu, nu exista în Armenia.