Szekely Csaba

CREDINȚĂ / Armenii gherleni au sărbătorit Rusaliile la Şumuleu Ciuc

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Dacă acum o săptămână la vizita Papei Francisc a plouat la Şumuleu Ciuc, sâmbătă, 9 iunie    cu ocazia tradiţionalei  sărbători de Rusalii, cei peste 100 mii de pelerini au  avut parte de un timp frumos, umbrelele  de astă dată  fiind folosite pentru protejarea soarelui. Şi  de această dată  cel mai mare  loc  de pelerinaj al  Bisericii Romano-Catolice din România s-a umplut până la refuz, peste 100 mii de creştini fiind prezenţi  la slujba religioasă oficiată de Episcopul Romano-Catolic de Timişoara,  Pál József Csaba. Sărbătoarea de Rusalii de la Şumuleu Ciuc a fost onorată şi în acest an de peste o sută de armeni  şi romano-catolici din municipiul Gherla, care s-au deplasat pe meleagurile harghitene cu maşini proprietate personală. Ei au fost prezenţi şi acum o săptămână la vizita Înaltului Pontif. De 30 de ani armenii din Gherla sărbătoresc  Rusaliile în Sanctuarul Marian din imediata vecinătate a municipiului Miercurea Ciuc, unde se găseşte Bazilica Sfânta Maria, unul dintre cele mai frumoase lăcaşuri de cult din zona Harghitei. În predica ţinută în faţa pelerinilor, înaltul prelat timişorean a subliniat „Fecioara Maria este fericită dacă copiii săi trăiesc în pace, se ajută  reciproc şi sunt uniţi, vom fi admiraţi de lume dacă reuşim să fim  îmreună”. Marele pelerinaj de la Şumuleu Ciuc are o vechime de peste 400 de ani, iar în ultimii ani  este frecventat  în fiecare vară şi de sute de pelerini din străinătate (Slovacia, Croaţia, Ungaria etc).

                                 Creştinii gherleni rămaşi acasă,  cu ocazia sărbătoarei de Rusalii au asistat la Slujba religioasă oficiată în Catedrala Armenească  din centrul oraşului, unde a evoluat şi corul condus de Molnár Árpád.

              Szekely  Csaba

  •  
  •  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *