Mihai Stepan Cazazian

CREDINȚĂ Apelul unui înalt cleric pentru o reformă a Bisericii Armene

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

 3918_b

Numărul doi în Biserica Armeană a făcut apel la realizarea unei reforme profunde a structurilor și practicilor Bisericii afirmînd că vechile instituții, venerate de majoritatea armenilor, riscă să piardă contactul cu fidelii.

“Biserica se va transforma într-un muzeu dacă nu se va renova “ a avertizat Catolicosul Aram I în alocuțiunea sa, la deschiderea Sinodului Episcopilor ce are loc la Ecimiadzin.

Această întrunire de patru zile este prima, după aproape 600 de ani, și reunește peste 60 de arhiepiscopi și episcopi din toate diocezele armenești din Armenia și Diaspora. Scopul reuniunii este de a examina chestiuni de teologie, de rit, sub conducerea Patriarhului Catolicos Karekin II. Se va discuta și despre beatificarea celor cca 1,5 milioane de armeni uciși în Imperiul Otoman în anii genocidului.

Aram I a insistat pe necesitatea unei reforme a uneia dintre cele mai vechi Biserici din lume la care sunt afiliați 90% din armenii din întreaga lume. “Trebuie să rămînem fideli tradițiilor Bisericii Armene și să le armonizăm cu timpurile de azi” a spus el adăugînd “tradiționalist dar nu obsedați de tradiții”.

Catolicosul Aram I care conduce diocezele armene din Orientul Mijlociu și unele diocese din America de Nord atrage atenția că în cursul ultimelor decenii Biserica și-a consolidat structura administrativă în detrimental imaginii ei populare, a rolului național și ca centru spiritual.  “Construirea unei biserici este importantă dar a deveni o Biserică este mult mai important” – a spus el

 

În concluzie, Aram I a pledat pentru un rol mai mare acordat laicilor în treburile bisericii. “Poporul nostru trebuie  să aibă un rol în a spune și a se implica legat de problemele ce preocupă Biserica noastră”.

 

după armenews.com

  •  
  •  

One Response to CREDINȚĂ Apelul unui înalt cleric pentru o reformă a Bisericii Armene