Mihai Stepan Cazazian

CREDINȚĂ / 26 MAI – ARĂTAREA SFINTEI CRUCI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

          În 26 mai biserica armeană din România prăznuieşte Arătarea sfintei Cruci la Ierusalim, cu acel prilej, încă o dată pomenind chinurile, răstignirea, şi vărsarea pe cruce a sângelui nevinovat al Domnului nostru Iisus Hristos, prin care  s-a mântuit omenirea. Această sărbătoare este pomenirea unui fapt istoric petrecut.

Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim s-a întamplat în dimineata zilei de 7 mai 351, în timpul împaratului Constantin, fiul Sfântului Constantin cel Mare. Crucea luminoasa s-a întins de la Golgota şi pânş la Muntele Maslinilor, strălucind mai tare decât soarele. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile. O mulţime de oameni au iesit din casele lor şi de la munca lor îdreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu. Despre această minune, Patriarhul Chiril al Ierusalimului i-a scris o scrisoare îpăratului Constantiu, îndemnandu-l să părăsească erezia ariana. Această erezie, care nega divinitatea lui Cristos, era cauza a multe dispute teologice în cadrul imperiului. Potrivit istoricului Sozomen, această minune a dus la convertirea multor păgâni şi iudei la creştinism. De asemenea, mulţi arieni au părăsit erezia, întorcandu-se la dogmele stabilite la conciliul din Niceea.

            În istoria noastră multiseculară nu sunt puţine  apariţiile sfintei cruci. Koriun şi Mesrop Khorenaţi, fiind istorici vestiţi, consemnează faptul, că deasupra casei, în VAHARŞAPAT, unde şi-a dat sufletul marele Mesrop Maştoţ, zile în şir pe cer a strălucit semnul sfintei crucii. Acea cruce i-a însoţit pe cei ce îl conduceau pe ultimul drum pe descoperitorul alfabetului armean.

            În Imperiul Roman, crucea era un mijloc de tortură şi condamnare la moarte  a vinovaţilor. Si în Vechiul Testament întâlnim pasajul: ,,fie blestemat cel, ce va fi  atârnat pe lemn’’ (Deuteronom 21. 23).

             Fiul Domnului prin Sângele Său Sfânt ne-a izbăvit din robia satanei. Dacă până la Iisus, crucea era un semn al  ruşinii, prin crucuficarea Lui, în ea s-a pus  Taina vieţii, şi fiinţa umană a primit posibilitatea de a devină o altfel de fiinţă, nouă: ,,Dacă  cineva este în Hristos, înseamnă că este o fiinţă nouă’’ (2 Corinteni 5. 17). Iisus pe cruce ne a iertat  pe noi, ne-a şters păcatele, crucificându-le.

          Dumnezeul întrupat pentru mântuirea omenirii s-a crucificat, înmormântat, dar a treia zi a Înviat miraculos din morţi, surpând chingile morţii. Da, a Înviat Domnul,  deoarece, Lumina nu putea exista în întunericul din mormânt. Pornind de la această realitate, patriahul Chiril din Ierusalim spune: ,,Cred în cruce, deoarece cunosc Învierea’’.  În consecinţă, crucea pentru noi este semnul speranţei, al  iubirii, biruinţei şi al mântuirii, iar Fiul Domnului l-a biruit pe satana, deschizând în faţa noastră porţile cerului ferecate din pricina a nesupunerii  a primilor oameni; Adam şi Eva.

            Iisus pe cruce a arătat iubirea Sa nemărginită şi imensa  Sa milă faţă de  oameni. Domnul prin Taina Sa de mântuire a transformat crucea în semn de biruinţă. Şi cum spune apostolul Pavel: ,,Să mă ferească Dumnezeu, ca eu să mă laud cu altceva, decât cu crucea lui Iisus’’(Galateni 6. 14). Da, semnul Domnului, pentru adevăraţii creştin este un semn de mândrie şi laudă şi totodată, semnul a neţărmuitei iubiri al Domnului faţă de  noi cei căzuţi. Este adevărat, pentru cei necredincioşi, sacrificiul lui Iisus pe cruce li se pare fără sens şi de neînţeles, dar pentru noi, cei, care L-am primit în inima noastră pe adevăratul Dumnezeu, pe Iisus Hristos, Crucea a devenit chezăşia mântuirii.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

  •  
  •