Mihai Stepan Cazazian

CREDINȚĂ / 12 august  – ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page

 

               

În Biserica Armeană sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este a patra mare sărbătoare din cele cinci mari sărbători Împărăteşti, şi este prăznuită în proxima duminică  în jurul datei de 15 august, fiind sărbătorită 9 zile (anul acesta 12 august). Ca orice mare sărbătoare, are post de o săptămână, iar  a doua zi,  luni, este ziua morţilor.

            Această sărbătoare este legată de adormirea Maicii Domnului.

            Conform legendei, Sf. Fecioară după Răstignirea şi Înălţarea  Domnului Iisus Hristos, a mai trăit în Ierusalim 15 ani şi a avut o moarte liniştită, ca şi cum ar fi dormit. Apostolii înhumează trupul sf. Marii în grădina Ghetsemanii. La înhumare  nu a fost prezent apostolul Bartolomeu, întorcându-se, a rugat  să se deschidă mormântul,   ca şi el ultima oară să o vadă pe Sf Fecioară. Apostolii deschid mormântul, şi văd că trupul Sf. Fecioare nu era acolo ci a fost  ridicat de Iisus la ceruri. De aici vine şi denumirea în armeană de VERAPOHUM. Apostolul Bartolomeu a fost cel ce a descoperit acea realitate, prin care s-a pus baza unei frumoase sărbători. Apostolii  îi dau Sfântului Bartolomeu chipul Sf. Fecioare reprodus pe o  tăbliţă de scândură. După cum ne relatează marele Movses Horenaţi,  când apostolul Bartolomeu vine în Armenia, aduce cu el acea imagine şi construieşte o biserică.

          La sfârşitul Sf. Liturghii se efectuează sfinţirea strugurilor. Conform  legii din Vechiul Testament, prima recoltă a anului se duce la templu şi se dăruieşte   Domnului  Dumnezeu.  Oamenii astfel  îi mulţumesc Domnului pentru recolta bogată. 

           În biserica armeană, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se sfinţesc  nu doar strugurii,  ci tot rodul, ogoarele,  pământul,  agricultorii. Se  citeşte  ruga scrisă de Nerses Şănorhali. Se pune întrebarea: de ce neaparat strugurii se sfinţesc? Deoarece Iisus se asemuieşte pe sine cu viţa de vie, iar la Cina Cea de Taină, vinul L- a sfinţit şi Le-a dat apostolilor, iar noi, în fiecare duminică întrebuinţăm vinul pentru Sf. Împărtăşanie, care simbolizează sângele Domnului.

 

Duminică, 12 auguast 2018, la ora 10:30, se va oficia la Catedrala Armeană din București Sf. Liturghie – Adormirea Maicii Domnului, după care se va oficia slujba sfinţirii strugurilor.

Luni, 13 august 2018, ora 10:00 – slujba pomenirii morţilor la Cimitirul Armenesc – Șoseaua Pantelimon nr. 90.

Slujbele vor fi oficiate de câtre părintele Oshakan Khachatryan.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *